Horoscop zilnic 3 octombrie 2021. Leii fac calcule și își drămuiesc finanțele cu atenție
Horoscopul zilei de 3 octombrie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru toate zodiile. Nativii din semnul Leu se preocupă de situația financiară fără a face excese.
Începem ziua cu energie și chef de viață, însă nu vom face excese, ci mai degrabă ne vom responsabiliza în acțiuni astfel încât să tragem linie și să încheiem săptămâna pe plus.
Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Horoscop Berbec
Berbecilor, nimic nu li se pare imposibil și greu de făcut și se dedică finalizării unor sarcini amânate de ceva vreme. Au rezistență fizică și un tonus general bun, dar pot deveni irascibili dacă sunt scoși din ale lor.
Horoscop Taur
Interesul Taurilor se canalizează și astăzi către latura sentimentală, însă pot fi încercați de o stare de regret. Pentru unii poate fi, însă, o zi norocoasă în care un flirt prinde, în sfârșit, contur sau reluarea unei discuții în cuplu crează un plan de viitor.
Horoscop Gemeni
Gemenii se pot stresa cu niște activități casnice și nici tensiunile cu familia nu sunt excluse. Pentru a se relaxa, s-ar putea ocupa de reorganizarea garderobei sau a sertarelor sau ar putea face o plimbare prin locurile copilăriei.
Horoscop Rac
Racii știu cum să se facă plăcuți de ceilalți, ce să spună și cum să o spună pentru a nu deranja. Pot redeschide subiecte de discuție mai vechi. În plus, cuceresc cu ușurință grație cuvintelor lor și fac declarații de dragoste.
Horoscop Leu
Leii își pun talentele în evidență foarte bine și pot avea norocul să îi observe exact persoana care trebuie. Pot găsi soluții bune la o problemă financiară care-i frământă de ceva vreme. Zi favorabilă pentru calcule și reorganizări de buget.
Horoscop Fecioară
Fecioarele încearcă pe cât posibil să fie amabile și diplomate cu cei din jur, chiar dacă nu au o stare de spirit prea bună. Bine ar fi să se înconjoare astăzi doar de persoane optimiste pentru că le pot prelua ușor stările celorlalți.
Horoscop Balanță
Balanțele sunt irascibile și foarte ușor de enervat, de aceea ar trebui să depună eforturi considerabile să-și recapete stăpânirea de sine și cumpătarea. Mai multă odihnă le-ar ajuta să-și reîncarce bateriile.
Horoscop Scorpion
Scorpionii vor coopera cu ceilalți dacă au un scop comun sau trebuie să obțină un avantaj. Vor ști cum să-și mențină prietenii aproape și cum să fructifice un proiect cu ajutorul altora. Posibile întâlniri cu vechi cunoștințe, situații pe care nativii le vor trata cu amabilitate.
Horoscop Săgetător
Săgetătorii trebuie să dea dovadă de mai multă disciplină în atingerea unor obiective pe care le au în vizor. Nu ar strica să-și reanalizeze niște strategii în acest sens. Grijă mai multă la expunerile în public.
Horoscop Capricorn
Capricornii pot avea un moment de revelație astăzi și pot conștientiza că progresul lor este strâns legat de anturajul din care fac parte, dar și de principiile de viață pe care le au și astfel pot face niște reanalize.
Horoscop Vărsător
Vărsătorii au tendința de a minimiza oportunitățile care vin spre ei și pot rata fel și fel de șanse. Ar trebui să fie mai atenți la subtilitățile care se petrec în jurul lor. Posibile discuții în cuplu despre bani și relația intimă.
Horoscop Pești
Peștii pot relua discuții mai vechi în cuplu, însă nu trebuie să se aștepte că se vor lămuri prea multe deocamdată. Pot lua naștere tensiuni cu partenerul de viață, mai ales dacă acesta devine gelos.
This browser does not support the video element.