Horoscop zilnic 3 februarie 2022. Taurii se bucură de popularitate

Publicat: 02/02/2022 | 23:59

Horoscopul zilei de 3 februarie 2022, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru toate zodiile. Nativii din semnul Taur se bucură de aprecieri și popularitate.

Ne aflăm sub auspiciile unui remarcabil sextil pe care-l formează Marte din zodia Capricorn cu Jupiter din Pești, aspect benefic care aduce un entuziasm plăcut acțiunilor noastre. Astfel, avem o bună capacitate intuitivă pentru a pune în practică ceea ce ne dorim și avem curaj și ambiție pentru a ne materializa idealurile.

Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop Berbec

Berbecii care până acum doar au visat să iasă în față și să se afirme, acum pot avea curajul necesar să facă pasul cel mare. Pot veni oportunități profesionale nesperate, însă nativii sunt sfătuiți să aibă grijă să nu exgereze cu ambițiile și să-și strice imaginea.

Horoscop Taur

Taurii au șanse mari să-și vadă niște idealuri cum prind contur. Corectitudinea și moralitatea nativilor poate fi răsplătită într-un mod neașteptat. Câștigă aprecieri și popularitate. Este un moment perfect pentru stabilirea unei călătorii.

Horoscop Gemeni

Gemenii au curajul necesar să renunțe la ceva ce s-a dovedit mai degrabă a avea un mecanism de pierdere decât de câștig. Sunt nativi care fac o investiție îndrăzneață, însă trebuie să aibă grijă ca riscul asumat să nu fie prea mare.

Horoscop Rac

Pentru Raci, contextul astrologic vine cu vești bune în plan relațional. Sunt nativi care încep o nouă relație, dar și nativi care își consolidează actuala relație și își conturează orizonturi comune cu partenerul. Alți Raci pot obține o negociere mult dorită, pot semna un contract profesional important.

Horoscop Leu

Leii au spor în activitățile întreprinse, iar la locul de muncă reușesc să-și crească randamentul astfel încât să se bucure de rezultate bune. Nativii care și-au dorit schimbarea jobului, acum au curajul necesar să facă pasul cel mare.

Horoscop Fecioară

Fecioarele sunt foarte avantajate de contextul astrologic în plan sentimental și creativ. Cei singuri pot începe o nouă poveste de dragoste, iar cei care sunt parte a unui cuplu trăiesc momente pasionale alături de partener. Simțul artistic este la cote înalte și pofta de distracție este la ea acasă.

Horoscop Balanță

Pentru Balanțe este cel mai bun moment să se ocupe de acele activități gospodărești pe care le-au tot amânat. Vor avea spor și voință să le finalizeze. În plus, pot negocia în favoarea lor niște activități, inclusiv la locul de muncă. Grijă la suprasolicitare!

Horoscop Scorpion

Scorpionii au parte de o zi norocoasă dacă vor să facă o negociere sau să obțină ceva ce-și doresc de multă vreme. Știu să-și folosească cuvintele astfel încât să se facă plăcuți. Cei care au nevoie de inspirație și creativitate, acum le vor avea din plin.

Horoscop Săgetător

Săgetătorii pot face investiții importante și durabile pentru locuință, însă riscul de a depăși bugetul este destul de mare. Chiar și așa, acțiunile lor sunt menite să le redreseze și consolideze veniturile. Pot avea parte de unele câștiguri.

Horoscop Capricorn

Capricornii se bucură de vitalitate, energie și rezistență la stres. Au curajul și ambiția necesare să preia frâiele într-un dialog și să obțină ceea ce-și doresc. Sunt determinați să facă schimbări în viața lor și nu vor mai sta pe gânduri.

Horoscop Vărsător

Vărsătorii sunt mai rezistenți la oboseală astăzi și fac față cu brio stresului și frământărilor interioare care nu le dau pace. Se pot detașa de ceva sau de cineva care-i deranjează. În continuare trebuie să fie prudenți la cheltuielile pe fond emoțional.

Horoscop Pești

Peștii au toate șansele să facă progrese cu ajutorul unor prieteni sau asociați. Un proiect în care sunt implicați prinde contur și le aduce recunoaștere, dar și câștiguri financiare. Este momentul cel mai bun pentru a-și construi planuri de viitor durabile.

 

This browser does not support the video element.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult