Horoscopul zilei de 26 ianuarie 2022, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru toate zodiile. Nativii din semnul Capricorn au parte de reîntoarcerea lui Mercur în zodia lor, de această dată în mers retrograd.
În mersul său retrograd, Mercur ajunge astăzi în zodia Capricorn, și o va tranzita astfel până pe data de 4 februarie, când reintră în mers direct. Este o perioadă în care suntem forțați să ne reevaluăm obiectivele, dar și strategiile prin care vrem să ni le atingem. Decizii profesionale luate anterior se pot reanaliza acum, iar comunicarea cu autoritățile din viața noastră poate fi mai dificilă.
Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Horoscop Berbec
Berbecii au șansa să afle dacă sunt cu adevărat mulțumiți de cariera lor, dacă au ajuns acolo unde și-au dorit, iar dacă nu, pot vedea care este direcția de urmat și strategia de construit. S-ar putea ca mulți nativi să-și schimbe în această perioadă orientarea profesională sau obiectivele.
Horoscop Taur
Taurii sunt susținuți să-și revizuiască principiile și credințele pe baza cărora funcționează. Mercur devine un ghid pentru ei care-i stimulează să-și reexamineze viața și perspectivele de viitor. Sunt sfătuiți să facă totul corect, moral și să meargă doar pe calea adevărului. Unii nativi pot relua un curs.
Horoscop Gemeni
Gemenii pot afla un adevăr despre partenerul de viață, pot descoperi un secret, o trădare și vor intra într-o etapă de reevaluare a relației. Grijă mare la pierderile de energie și de resurse din cauza altora. Nu este momentul unor investiții și împrumuturi.
Horoscop Rac
Racii au tot trecut printr-o etapă de reevaluări relaționale, dat fiind că aici retrogradează și Venus, iar acum vine și Mercur să-i supună testelor. Este un răstim în care problemele relaționale nu mai pot fi trecute cu vederea. Astfel, vor analiza dacă o legătură mai merită sau nu continuată, indiferent că este sentimentală sau profesională.
Horoscop Leu
Leii continuă seria reexaminărilor profesionale. Pot schimba modul în care își consumă propriile resurse la muncă. Își revizuieasc programul, gradul de eficiență, implicarea în anumite activități. Pot apărea mai des neînțelegeri cu colegii. De asemenea, pot să-și corecteze anumite probleme de sănătate.
Horoscop Fecioară
Fecioarele își pot reexamina atent viața sentimentală, comunicarea cu copiii și proiectele creative în care sunt implicate. Au o energie mentală bună care le ajută să găsească soluții de redresare. Este momentul să facă și ceea ce le place, nu doar ceea ce trebuie. Un hobby reluat le poate aduce bucurie în această perioadă.
Horoscop Balanță
Balanțele ar trebui să profite de tranzitul retrograd al lui Mercur pentru a se împăca cu familia. Reevaluarea modului în care comunică cu cei dragi îi poate ajuta să se reapropie de aceștia și să facă pace cu trecutul. Este o perioadă bună pentru renovarea casei sau reorganizarea treburilor domestice.
Horoscop Scorpion
Scorpionii pot întâmpina unele blocaje în comunicarea cu cei apropiați. Nativii pot interpreta greșit anumite mesaje sau ei, la rândul lor, pot transmite informații eronate. Nu este un răstimp bun pentru luat decizii sau pentru noi negocieri. Mai multă grijă la deplasări și acte!
Horoscop Săgetător
Săgetătorii pot avea parte de întârzieri și nemulțumiri financiare, de cheltuieli neplanificate, aspecte care-i determină să facă anumite reglaje în modul de administrare a veniturilor. Pot să-și reorganizeze cheltuielile și să-și valorifice mai mult talentele personale. Nu este momentul deciziilor financiare majore.
Horoscop Capricorn
Capricornii sunt destul de încercați în perioada aceasta, dat fiind că lui Venus retrogradă din zodia lor i se alătură și Mercur retrograd. Nativii intră într-un amplu proces de reevaluare și reorganizare a vieții personale. Pot face corecții în rutina zilnică și pot repara anumite probleme de sănătate. În plus, au înțelepciune să rezolve problemele de comunicare care apar în cuplu sau la locul de muncă.
Horoscop Vărsător
Vărsătorii pot avea tendința de a se îndoi de ei înșiși și de aceea pot căuta să se retragă și să petreacă mai mult timp în gândurile lor. Situații nerezolvate din trecut, frământări, discuții neîncheiate pot reveni acum pentru a fi clarificate. O poveste de iubire ascunsă poate ieși la lumină.
Horoscop Pești
Peștii sunt sfătuiți să-și revizuiască modul în care comunică cu prietenii, cu asociații sau angajații și să nu plece urechea la toate zvonurile auzite. Posibil să fie dezamăgiți de anumite persoane din anturaj, dar astfel văd cine merită să le fie aproape și cine nu. Un plan de viitor sau un proiect în care sunt implicați trece prin reorganizări.