Horoscop zilnic 25 martie 2022. Gemenii pot fi trădați

Publicat: 25/03/2022 | 00:00

Horoscopul zilei de 25 martie 2022, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru toate zodiile. Nativii din semnul Săgetător pot deveni irascibili cu cei dragi.

Mercur din Pești este aspectat intens în această săptămână, iar astăzi formează un careu cu Luna Neagră din zodia Gemeni. Acest context astrologic poate aduce trădări, minciuni, infidelitate și o viziune eronată asupra realității. Nu vom ști ce este adevărat și ce nu din ceea ce auzim și de preferat ar fi să evităm negocierile și deciziile majore.

Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop Berbec

Berbecii mai mult ca oricine trebuie să stea departe de negocieri, să evite să dea crezare zvonurilor, informațiilor neverificate și să nu se lase păcăliți de promisiuni. Pot afla sau divulga secrete.

Horoscop Taur

Taurii sunt sfătuiți să evite cheltuielile, tranzacțiile, investițiile și să nu dea credit promisiunilor financiare. Pot fi păcăliți de persoane în care aveau toată încrederea.

Horoscop Gemeni

Gemenii sunt cei mai expuși riscului de a fi mințiți, trădați, înșelați și asta s-ar putea să le zdruncine destul de mult încrederea pe care o au în ei. Sunt sfătuiți să nu-și asume mai multe responsabilități decât pot duce. Pot realiza că idealurile lor au fost greșite.

Horoscop Rac

Racii se pot lăsa ușor păcăliți de false credințe, de falși ghizi și principiile lor de viață pot trece printr-un impas major. Trebuie să evite deciziile majore, să stea departe de vicii și să-și controleze în mod rațional temerile.

Horoscop Leu

Leii au și ei tendința de a-și accentua niște frici și dependențe și ar trebui să fie mai atenți la persoanele cu care se înconjoară. Pot fi destul de ușor inspitiți și pot pierde resurse din cauza altora. Grijă și la tendința de a cheltui peste măsură sau la tendința de infidelitate.

Horoscop Fecioară

Fecioarele ar trebui să evite astăzi negocierile profesionale și să nu-și pună prea mult bazele în promisiunile unui partener de afaceri. Sunt sfătuite să nu facă orice pentru a obține o funcție sau pentru a se remarca. Imaginea lor poate fi profund afectată.

Horoscop Balanță

Balanțele nu văd deloc clar care este situația la locul de muncă, așa că nu trebuie să ia decizii profesionale. Este de preferat să evite contrazicerile cu colegii. Deși au o mare putere de convingere, s-ar putea să nu vadă nici ele care este adevărul și de partea cui este dreptatea.

Horoscop Scorpion

Scorpionii trebuie să evite speculațiile financiare, investițiile riscante, creditele și partajele. Pot fi păcăliți destul de ușor de cei cu care au ceva de împărțit. În plus, pot fi ispitiți și pot călca strâmb într-o relație.

Horoscop Săgetător

Săgetătorii pot deveni obsedați de obținerea unor bunuri materiale de la partener sau prin intermediul partenerului. Poate fi vorba de o trădare a cuiva sau de tendința lor de a înșela. Le va fi dificil să aleagă între două oferte, între două contracte, între două persoane.

Horoscop Capricorn

Capricornii se pot îngrijora pentru o problemă de sănătate, însă este mai degrabă o teamă a lor pe care o exagerează decât o afecțiune reală. De evitat deciziile legate de muncă și leacurile băbești.

Horoscop Vărsător

Vărsătorii pot fi ispitiți să facă o investiție riscantă, să se implice în speculații financiare și toate acestea pot aduce pierderi. Grijă mai multă și la ispitele care pot să apară în plan sentimental.

Horoscop Pești

Peștii pot lua decizii greșite din frica de a pierde stabilitatea și siguranța financiară sau confortul unui cămin, al unei relații. Mai multă grijă la nevoile familiei și la administrarea bunurilor patrimoniale.

 

This browser does not support the video element.