Horoscop zilnic 24 mai 2021. Saturn retrograd în zodia Vărsător
Horoscopul zilei de 24 mai 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru toate zodiile. Nativii din semnul Vărsător au parte de retrogradarea lui Saturn în zodia lor, aspect care poate veni cu limitări și nevoia de reorganizare a vieții personale.
Saturn, planeta lecțiilor de viață și a karmei, a intrat în mers retrograd în zodia Vărsător, retrogradare care va dura până în luna octombrie. Saturn a intrat prima dată în Vărsător în mai 2020, pentru o lună, iar definitiv, deci pentru următorii trei ani, a intrat în decembrie 2020, de aceea sectorul de viață unde se află acum Saturn poate fi resimțit ca frustrant și limitativ, plin de obstacole și greutăți.
Cu Saturn retrograd în Vărsător urmează o perioadă în care ni se cere mai multă organizare a planurilor de viitor, ba chiar o reorganizare a planurilor pe care ni le-am făcut în ultimele luni. Marele Învățător al astrologiei ne cere reevaluarea modului în care ne raportăm la viața socială și o revizuire a ideii de libertate și independență. O serie de granițe pe care ni le-am impus sau ne-au fost impuse necesită acum reanaliză. Totodată, este nevoie de noi structuri pe baza cărora să ne construim viitorul. În perioada de retrogradare, mai exact pe 15 iunie, Saturn va reface careul cu Uranus, planeta neprevăzutului, din zodia Taur, ceea ce aduce din nou în atenția noastră lupta între vechi și nou și ne atrage atenția asupra sectorului financiar, care necesită o reactualizare. Limitările societății ne pot afecta bugetul și stabilitatea financiară.
Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Horoscop Berbec
Berbecilor li se cere o atentă reevaluare a planurilor de viitor și o reorganizare a strategiilor prin care vor să și le atingă. Este o perioadă în care pot simți o stagnare a unor proiecte și nativii vor fi nevoiți să depună mai mult efort pentru a le readuce pe direcția de mers înainte. Horoscopul de azi le atrage atenția că s-ar putea răci de unii prieteni în perioada în care Saturn retrogradează în Vărsător și s-ar putea să fie nevoie de eforturi din partea lor pentru a se reintrega în anumite grupuri.
Horoscop Taur
Saturn va retrograda în sectorul carierei și pentru Tauri va urma o perioadă de reevaluare a aspirațiilor profesionale, a strategiei de atingere a obiectivelor. Este nevoie ca nativii să-și revizuiască niște țeluri, să-și reanalizeze direcția profesională pe care se află, să-și consolideze imaginea, reputația. Posibil ca unii Tauri să simtă unele greutăți în obținerea unei funcții, aspect care denotă nevoia de mai multă perseverență și responsabilitate.
Horoscop Gemeni
Cei născuți în zodia Gemeni vor intra, odată cu retrogradarea lui Saturn în Vărsător, într-o etapă de reanaliză și revizuire a unor principii de viață, a unor convingeri și mentalități pe baza cărora funcționează. S-ar putea ca mulți nativi să se responsabilizez și să învețe ceva nou, să studieze, să cerceteze în profunzime anumite domenii care le-au trezit interesul în ultimul an. Este o perioadă în care pot coborî în adâncul ființei lor și pot căuta să evolueze prin noi metode, noi științe.
Horoscop Rac
Racii pot fi forțați de retrogradarea lui Saturn prin Vărsător să dea piept cu temerile și angoasele lor, cu frica de a pierde ceva sau pe cineva. Cum Saturn le guvernează relațiile, este vorba de o perioadă în care nativii se pot decide care relație mai merită și care nu, indiferent că este vorba de relație sentimentală, căsnicie sau relație profesională, contract de colaborare. Horoscopul de azi le cere ca în perioada aceasta de retrogradare să-și reevalueze viața sentimentală, dar și finanțele. Posibil să resimtă unele limitări dacă au un credit, dacă au de returnat o datorie sau, din contră, s-ar putea să întâmpine dificultăți în obținerea unui împrumut.
Horoscop Leu
Saturn retrogradează chiar în sectorul relațiilor, iar pentru Lei începe o perioadă în care este nevoie de o reevaluare serioasă a acestui domeniu, fiind vorba atât de relațiile sentimentale, de cuplu, cât și de relațiile profesionale. Nativii trebuie să dea dovadă de mai multă maturitate și seriozitate dacă vor ca relația cu partenerul de viață să funcționeze, să devină mai responsabili și mai perseverenți dacă vor să obțină un contract sau să facă o colaborare să funcționeze. În general, Saturn în sectorul relațiilor aduce obstacole și limitări, iar în perioada de retrogradare li se dă șansa să vadă minusurile mai clar pentru a le rezolva. Este, fără îndoială, nevoie de răbdare și de efort pentru ca relațiile nativilor să funcționeze. În plus, Leii trebuie să vadă cu cine merg mai departe și de cine se îndepărtează.
Horoscop Fecioară
Fecioarele au parte de retrogradarea lui Saturn în sectorul muncii și al sănătății. Nativii încep o amplă perioadă de reanaliză a zonei profesionale. Este momentul să fie sinceri cu ei înșiși și să vadă dacă actualul job îi reprezintă sau nu. Totodată, nativii trebuie să-și revizuiască modul în care-și desfășoară sarcinile la locul de muncă, să-și reorganizeze programul de lucru, poate chiar să-și reconsidere atribuțiile. S-ar putea să întâmpine fel și fel de blocaje la locul de muncă, în proiectele pe care le au și să fie nevoie de noi strategii. Horoscopul de azi pentru zodia Fecioară le cere să aibă mai multă grijă la sănătate în următoarea perioadă și să se responsabilizeze mai mult vizavi de odihnă, de stil de viață, să-și schimbe rutina zilnică pentru a avea timp și de relaxare.
Horoscop Balanță
Cei născuți în zodia Balanța au parte de retrogradarea lui Saturn în sectorul iubirii, al copiilor și al creativității și distracțiilor. Este o perioadă în care s-ar putea să resimtă o apăsare sufletească, o senzație că nu se pot bucura pe deplin de viață, că nu mai au timp liber, că nu pot fi creativi așa cum și-ar dori. Este, totodată, o perioadă de revizuire a bazelor unei relații sentimentale, o perioadă de reanaliză a sentimentelor, a unei povești de iubire. Saturn cere maturizare și responsabilitate sentimentală și este posibil ca cei care vor să lege noi povești de iubire să simtă unele limitări în această perioadă. Relația cu copiii cere reorganizare, atitudinea pe care o au ca părinți trebuie revizuită, dar și atitudinea pe care o au vizavi de ideea de a deveni părinți.
Horoscop Scorpion
Saturn, în tranzitul său retrograd prin Vărsător, va impacta sectorul familiei și al locuinței, iar Scorpionii vor intra într-o etapă de revizuire a relațiilor de familie, o etapă care le cere mai multă responsabilitate față de nevoile celor dragi, dar și o etapă de reorganizare a căminului. Nativii pot întâmpina obstacole dacă au de rezolvat situații ce vizează casa, însă este o perioadă de reconsolidare emoțională, de maturizare sufletească. Posibil ca Saturn să răscolească niște situații legate de trecut, de copilărie, de tradiții, niște tipare emoționale nevindecate.
Horoscop Săgetător
Săgetătorii au parte de retrogradara lui Saturn în sectorul comunicării și s-ar putea ca nativii să fie mai tăcuți decât de obicei, să realizeze că au, de fapt, niște blocaje în comunicarea cu cei din jur pe care trebuie să le depășească. Este o perioadă foarte bună să-și reanalizeze modul în care comunică, să-și revizuiască niște tipare de gândire, să-și reevalueze ideile și cunoștințele, dar și să-și reorganizeze situația financiară, să-și revizuiască sursele de câștig și modul în care își administrează banii. Este posibil să se reia negocieri din trecut.
Horoscop Capricorn
Capricornii au parte de retrogradarea lui Saturn, guvernatorul lor, chiar în sectorul financiar. Nativii trebuie să-și revizuiască modul în care-și câștigă și cheltuie banii, mai ales că pot avea parte de unele limitări financiare acum menite să-i stimuleze să-și reconsidere strategiile de câștig. Totodată, este o perioadă de reanaliză personală, de reevaluare a resurselor personale, a telentelor și abilităților pe care le au în vederea folosirii, monetizării acestora.
Horoscop Vărsător
Vărsătorii au parte de retrogradarea lui Saturn chiar în zodia lor și pentru nativi se anunță o perioadă de reevaluări personale, o perioadă în care pot avea senzația că lucrurile merg mai încet în viața lor și au nevoie de o schimbare, dar și de mai multă maturitate, seriozitate, responsabilitate și perseverență. Felul în care își manifestă autoritatea și se raportează la ideea de autoritate, de asemenea, va fi temă a următoarei perioade. O serie de principii de viață pot fi lăsate în spate acum pentru ca nativii să se îndrepte spre evoluție.
Horoscop Pești
Cei născuți în zodia Pești au parte de retrogradarea lui Saturn prin Vărsător în sectorul trecutului, sănătății și subconștientului. Este posibil ca nativii să simtă o nevoie mai mare de interiorizare pentru a se reconecta la sinele lor, la latura spirituală a vieții, la vocea interioară, la intuiție. Pot vindeca trecutul, pot depăși traume, frici, vicii. Și starea de sănătate trebuie luată în vizor și dat dovadă de mai multă responsabilitate. Chiar dacă Jupiter, Marele Benefic, este în zodia lor, tranzitul acestuia poate amplifica unele probleme și, în plus, durează doar o lună, ulterior rămânând sub bagheta lui Saturn.