Horoscop zilnic 21 decembrie 2021. Solstițiul de iarnă: Soarele intră in zodia Capricorn

Publicat: 21/12/2021 | 00:00

Horoscopul zilei de 21 decembrie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru toate zodiile. Nativii din semnul Taur pot primi vești și răspunsuri mult așteptate.

Astăzi are loc solstițiul de iarnă, adică intrarea Soarelui în zodia Capricorn. Până pe 20 ianuarie, cât va dura acest tranzit, vom da dovadă de o atitudine mai matură și responsabilă, dar și mai rigidă. Perseverența și înțelepciunea ne vor deveni aliați în atingerea obiectivelor.

Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop Berbec

Berbecii vor avea ocazia să se preocupe de carieră și să facă pași spre atingerea unor obiective pe care le au. Reflectoarele vor fi ațintite asupra lor și vor putea străluci profesional, însă și eforturile și provocările vor fi pe măsură.

Horoscop Taur

Pentru Tauri se conturează o perioadă în care experiențele trăite vor avea rolul de a le schimba percepția asupra lumii din jur. Poate fi vorba de o perioadă de maturizare, în care nativii vor căpăta multă înțelepciune.

Horoscop Gemeni

Gemenilor li se aprinde lumina în sectorul relațional, intim și financiar. Va urma o perioadă în care nativii vor trebui să dea dovadă de multă responsabilitate și seriozitate vizavi de bugetul comun și investițiile pe care le fac cot la cot cu alții.

Horoscop Rac

Racii vor avea ocazia să vadă într-o nouă lumină relația cu partenerul de viață sau o relație profesională. Soarele îi va stimula la reevaluarea vieții de cuplu și la revizuirea unor colaborări și contracte.

Horoscop Leu

Leii vor dori să strălucească prin ceea ce fac, iar dacă locul de muncă actual nu îi satisface la nivel creativ, s-ar putea să-și dorească să facă ajustări. Unii nativi pot căuta soluții să-și eficientizeze munca și să-și îmbunătățească stilul de viață și sănătatea.

Horoscop Fecioară

Fecioarelor li se va lumina sectorul afectiv odată cu acest tranzit al Soarelui prin Capricorn. Nativii vor avea ocazia să se maturizeze sentimental și să abordeze cu mai multă înțelepciune relația cu copiii. Posibil să devină mai melancolici și să caute definiția fericirii.

Horoscop Balanță

Balanțele au ocazia să se apropie de cei dragi în această perioadă și să caute sensul mai profund al ideii de familie. Starea emoțională poate fi mai vulnerabilă și de aceea reconectarea la trecut, la amintiri și copilărie poate fi mai pregnantă.

Horoscop Scorpion

Scorpionii vor fi mai dornici de comunicare și interacțiune cu cei din jur. Vor căuta răspunsuri la întrebări existențiale și unele raționamente li se pot schimba. Mintea li se va lumina și pot lua unele decizii sau pot face unele negocieri importante.

Horoscop Săgetător

Săgetătorilor li se va aprinde lumina sectorul financiar și mare parte din energie o vor canaliza pentru a câștiga bani sau pentru a-și redresa bugetul. Pot profita pentru a-și schimba obiceiurile proaste legate de modul în care-și administrează veniturile.

Horoscop Capricorn

Capricornii se bucură din plin de intrarea Soarelui în zodia lor pentru că le va crește nivelul de energie în mod considerabil, dar și încrederea pe care o au în ei înșiși. Nativii vor dori să strălucească mai mult ca niciodată și să-și îmbunătățească viața.

Horoscop Vărsător

Vărsătorii pot vedea dintr-o perspectivă total diferită trecutul, inclusiv relația cu partenerul de viață. Soarele le poate lumina gândurile, amintirile, dar și cele mai ascunse frământări. De asemenea, o atenție deosebită trebuie să o acorde și sănătății în următoarea perioadă.

Horoscop Pești

Peștii pot profita de tranzitul Soarelui prin Capricorn pentru a-și face planuri de viitor, însă s-ar putea să le lipsească optimismul de odinioară. Prietenii și asociații vor juca un rol important într-un proiect al nativilor.

 

This browser does not support the video element.