Horoscop zilnic 2 iulie 2022. Vărsătorii se pot certa cu partenerul
Horoscopul zilei de 2 iulie 2022, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru toate zodiile. Nativii din semnul Vărsător se pot certa cu partenerul.
Contextul astrologic al zilei ne va amprenta cu o doză mai mare de generozitate, de afectivitate, de romantism și poftă de viață. Putem fi ușor mai impunători, mai îndrăzneți, mai teatrali și mai dornici de a ne face remarcați.
Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Horoscop Berbec
Berbecii sunt foarte pasionali în relația cu partenerul de viață, însă trebuie să aibă grijă pentru că reluarea unor contexte mai vechi, unor situații din trecut pot face mai mult rău decât bine dacă sunt impulsivi și autoritari.
Horoscop Taur
Taurii au senzația că totul le merge pe dos, că nu-și pot îndeplini dorințele, că nimic nu le iese așa cum au planificat. Nativii pot fi mai agitați și mai irascibili decât de obicei, mai ales dacă trebuie să interacționeze cu persoane necunoscute.
Horoscop Gemeni
Gemenii sunt ageri în gândire, isteți, atenți la detalii și foarte energici în exprimare, de aceea trebuie să aibă grijă ca nu cumva să scape și cuvinte pe care ar trebui să le țină pentru ei.
Horoscop Rac
Racii au parte de o zi în care stările emoționale sunt foarte vulnerabile. Nativii pot avea tendința de a-și compensa unele lipsuri afective prin alimentație sau prin dedarea la vicii.
Horoscop Leu
Leii ar trebui să depună un real efort pentru a nu se certa cu ceilalți, mai ales că nu-și pot traduce corect stările emoționale.
Horoscop Fecioară
Fecioarele sunt foarte confuze cu privire la trăirile interioare, la emoțiile lor. Nativii pot simți nevoia de afecțiune, iar acest aspect pentru cei care sunt singuri poate fi dezavantajos pentru că au tendința de a-și coborî standardele și a accepta pe oricine în viața lor.
Horoscop Balanță
Balanțele pot avea parte de tensiuni din cauza faptului că sunt nemulțumite de atitudinea partenerului, însă există posibilitatea ca viziunea lor să fie cea problematică și să nu aibă motive reale.
Horoscop Scorpion
Scorpionii pot avea tendința de a controla, manipula și domina persoana iubită. Chiar dacă o fac inconștient, ceilalți pot simți și pot cere explicații care să conducă la tensiuni.
Horoscop Săgetător
Săgetătorii simt că-și recapătă forțele, că se eliberează de ceva ce-i ținea în loc sau îi apăsa asemenea unei poveri. Totuși, libertatea prost înțeleasă îi poate conduce ușor la excese.
Horoscop Capricorn
Capricornii se bucură de poftă de viață, de dorință de a face lucrurile altfel. Nativii sunt inventivi, au cuvintele la ei și se fac ușor plăcuți de cei din jur.
Horoscop Vărsător
Vărsătorii s-ar putea să aibă parte de tensiuni cu partenerul de viață și de preferat ar fi să fie mai îngăduitori și mai puțin rigizi pentru a nu-și strica weekendul.
Horoscop Pești
Peștii comunică foarte bine, au inițiativă, sunt deschiși, sinceri și originali în manifestări. Nativii pot avea idei ingenioase și pot rezolva sarcini pe care altă dată nu ar fi reușit.
This browser does not support the video element.