Horoscop zilnic 17 ianuarie 2022. Uranus iese din retrogradare în zodia Taur
Horoscopul zilei de 17 ianuarie 2022, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru toate zodiile. Nativii din semnul Taur se bucură de mersul direct al lui Uranus prin zodia lor, după o perioadă de jumătate de an de retrogradare.
Uranus, planeta neprevăzutului și a răsturnărilor de situație, revine în mers direct prin zodia Taur, zodie pe care o tranzitează din 2018 și până în 2025. Dat fiind că este un tranzit care se petrece o dată la 84 de ani, trebuie să-i valorificăm din plin potențialul, chiar dacă de multe ori simțim că situația ne scapă total de sub control. Sectorul din astrograma fiecăruia pe care-l traversează acum Uranus este sectorul marilor schimbări.
Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Horoscop Berbec
Berbecii mai scapă de oscilațiile financiare cu care s-au confruntat în ultimele luni, însă asta nu înseamnă că au scăpat definitiv de situațiile imprevizibile legate de acest sector. În schimb, de acum vor ști să-și gestioneze mai bine resursele de care dispun.
Horoscop Taur
Taurii sunt gazda lui Uranus și fără îndoială că mulți nativi au avut deja parte de schimbări radicale în viață, cel puțin cei născuți în prima jumătate a zodiei sau care au ascendent aici. Va urma o perioadă în care Taurii vor avea șansa să-și schimbe atitudinea față de viața personală și profesională și să-și facă noi planuri de viitor. Nativii sunt mai dornici de libertate și independență ca niciodată.
Horoscop Gemeni
Gemenii pot reuși să se debaraseze mai ușor de trecut și de persoane toxice, poate chiar de vicii și dependențe. Totodată, urmează o perioadă în care se vor simți mai detensionați la nivel psihic și emoțional. Dacă în ultimele luni s-au reîntors în viața lor persoane din trecut, de acum vor înțelege și rostul acestora.
Horoscop Rac
Racilor, Uranus le-a adus surprize legate de prieteni, iar acum vor ști exact cine merită și cine nu merită să le fie alături. Pe de altă parte, o serie de proiecte și planuri de viitor se pot stabiliza în perioada următoare.
Horoscop Leu
Leii au resimțit din plin instabilitatea profesională adusă de Uranus, iar de acum, deși nu vor putea încă să răsufle ușurați, cel puțin vor simți că se mai așează lucrurile. Acest tranzit aduce nativilor o schimbare majoră de carieră sau de statut social.
Horoscop Fecioară
Fecioarele au tot avut parte de lecții de viață care au contribuit la schimbarea unor valori morale și principii de viață. De acum, nativii au șansa să înțeleagă mai clar mesajele Universului. În plus, dacă au avut probleme cu legea sau piedici legate de studii sau străinătate, acestea se pot rezolva.
Horoscop Balanță
Balanțele, cel mai probabil, au simțit că și-au pierdut puterea în fața altora în ultimele luni, iar de acum au șansa să o recapete. Totodată, pot obține mai ușor un credit, pot face un partaj, o investiție, însă nimic din ceea ce ține de zona financiară nu va fi lipsit de surprize.
Horoscop Scorpion
Pentru Scorpioni, Uranus revine în mers direct în sectorul relațiilor, semn că se va mai detensiona situația în cuplu, dar și în conexiunile profesionale. Se pot clarifica neînțelegeri mai vechi și nativii se pot adapta mai ușor la viziuni diferite de ale lor.
Horoscop Săgetător
Săgetătorii care au avut parte de instabilitate la locul de muncă, pot simți că se mai așează lucrurile. De asemenea, oscilațiile în rutina zilnică, legate de program și stil de viață, vor începe să se mai diminueze. Unii nativi au nevoie să fie mai moderați în alimentație.
Horoscop Capricorn
Pentru Capricorni, Uranus a adus multe situații imprevizibile în viața sentimentală, dar și în relația cu copiii. Deși surprizele și schimbările bruște nu s-au încheiat, cel puțin acestea nu vor mai fi la fel de neplăcute. Unor nativi, Uranus le-a dezvăluit noi pasiuni și hobby-uri, iar acum pot profita de ele.
Horoscop Vărsător
Vărsătorii au fost, cel mai probabil, ca într-un carusel emoțional în ultima jumătate de an, însă de acum se mai liniștesc. Și viața de familie se mai domolește și atmosfera din cămin devine mai detensionată.
Horoscop Pești
Peștii au fost supuși unor gafe în comunicare și unor erori majore de raționament în ultima perioadă, dar de acum pot începe să vadă lucrurile mai clar. Este momentul ca multe tipare mentale să fie schimbate, să renunțe la idei fixiste, învechite și la încăpățânare.
This browser does not support the video element.