Horoscopul zilei de 10 august 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru toate zodiile. Nativii din semnul Pești pot fi dezamăgiți în dragoste.
Ziua de astăzi se află sub auspiciile opoziției dintre planeta iubirii, Venus, din zodia Fecioară și planeta viselor și iluziilor, Neptun, retrograd din Pești. Acest aspect revarsă multă neclaritate în viața sentimentală și poate aduce decepții în dragoste. De evitat noile începuturi în relații pentru că ne putem iluziona mult prea ușor și nu vedem realitatea așa cum este. Mare grijă la bani pentru că putem fi înșelați sau putem avea pierderi financiare.
Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Horoscop Berbec
Pentru că Venus este planeta care le guvernează relațiile, cei născuți în zodia Berbec pot avea parte astăzi de dezamăgiri sentimentale, mai ales dacă au așteptări mari de la partener. O persoană dragă, de asemenea, le poate aduce tristețe în suflet. Cei singuri sunt sfătuiți să evite noile relații pentru că au tendința de a idealiza cealaltă persoană.
Horoscop Taur
Taurii resimt contextul astrologic al zilei din plin, dat fiind că Venus le este guvernatoare și se află în sectorul iubirii lor. Nativii pot avea parte de o decepție în dragoste sau, în alte cazuri, s-ar putea să fie confuzi și să nu știe unde să încadreze o relație, la prietenie sau la iubire. De evitat noile relații acum pentru că se pot iluziona mult prea ușor.
Horoscop Gemeni
Cei născuți în zodia Gemeni se simt destul de nesiguri pe ei, pe emoțiile lor și dezvoltă tot soiul de dileme cu privire la viața personală sau profesională. Unii nativi se tem că nu sunt părinți buni, alții că nu pot construi un cămin sau put și simplu sunt îngrijorați pentru o situație de familie, dar pe care au tendința să nu o vadă rațional și prin foarte multă ceață. Cum Venus le guvernează iubirea, de preferat ar fi să evite flirturile acum și să înlăture nesiguranțele sentimentale cu care se confruntă.
Horoscop Rac
Racii s-ar putea să aibă parte de confuzii și să nu perceapă deloc clar o situație cu care se confruntă. Nativii pot trimite mesaje ciudate, confuze, ca urmare a unui raționament în ceață și ei, la rândul lor, pot interpreta greșit mesajele altora. Horoscopul de azi le cere să nu ia decizii importante și să nu facă negocieripentru că pot fi înșelați.
Horoscop Leu
Leii sunt sfătuiți să aibă grijă la tot ce ține de bani, să evite cheltuielile mari, mai ales să cadă pradă în fața reducerilor care le apar în cale. Totodată, pot fi ușor înșelați în tranzacții sau pot pierde bani din neatenție, de aceea nici deciziile financiare, dar nici negocierile salariale nu sunt favorizate. Horoscopul zilei le cere să evite să ia sau să dea bani cu împrumut.
Horoscop Fecioară
Venus se află chiar în zodia lor, iar cei născuți în zodia Fecioară își pot face prea mari iluzii cu privire la un context relațional, pot fi dezamăgiți de partenerul de viață sau de partenerii de afaceri, de aceea nativii ar trebui să nu aibă așteptări de la nimeni. Mai multă grijă la tot ce ține de bani pentru că există riscul de a fi păcăliți.
Horoscop Balanță
Balanțele pot fi destul de confuze cu privire la ceea ce se petrece în jurul lor și ar trebui să nu tragă concluzii și să nu ia decizii, mai ales că Venus le este guvernatoare. Nativii au parte de frământări interioare, de agitație, de gânduri și de foarte multe incertitudini. Nu este exclus ca în unele cazuri să fie vorba de atracții ascunse sau secrete care le complică existența.
Horoscop Scorpion
Cei născuți în zodia Scorpion pot fi foarte nesiguri pe sentimentele lor și s-ar putea să dezvolte fel și fel de confuzii cu privire la o poveste de dragoste. Unii nativi sunt dezamăgiți de persoana iubită sau de copii, dacă sunt părinți. Horoscopul de azi le cere să nu-și acorde încredere necunoscuților și să nu aibă niciun fel de așteptare de la ceilalți.
Horoscop Săgetător
Săgetătorii pot fi dezamăgiți de o persoană importantă, de o persoană de la care aveau așteptări și este foarte probabil să fie vorba de un context profesional. Totodată, nativii nu trebuie să se supraestimeze și nici să nu ceară de la alții mai mult decât pot oferi ei înșiși. Sa-r putea ca astăzi să fie foarte confuzi cu privire la direcția lor profesională și să aibă senzația că nu-și pot atinge niște obiective sau, din contră, că totul pare mult prea ușor. Niciuna din variante nu este valabilă.
Horoscop Capricorn
Cei născuți în zodia Capricorn nu ar trebui să ia decizii importante astăzi sau să facă negocieri pentru că nu vor vedea deloc realitatea, iar ceața din mintea lor le poate aduce doar dezavantaje. Cum Venus le guvernează iubirea, nu este deloc exclus să se confrunte cu o decepție în viața sentimentală. Horoscopul zilei îi sfătuiește să evite noile relații deocamdată.
Horoscop Vărsător
Cei născuți în zodia Vărsător trebuie să aibă grijă la sectorul financiar. Nativii pot să nu vadă clar o situație, pot să fie mai ușor înșelați, de aceea ar trebui să evite investițiile și negocierile și să nu-și acorde prea ușor încrederea. Totodată, împrumuturile sunt de evitat. Pe de altă parte, posibil să fie mai suspicioși cu privire la partenerul de viață, dar bine ar fi să evite tensiunile pentru că s-ar putea să-i înșele simțurile.
Horoscop Pești
Venus se află chiar în sectorul relațiilor, iar Peștii pot avea parte de momente de incertitudine cu privire la partener și pot fi destul de nesiguri pe viitorul unei relații. Nativii pot dezamăgi ușor, dar și ei pot fi dezamăgiți, la rândul lor. Cei singuri sunt sfătuiți să evite pe cât posibil să intre într-o nouă relație pentru că nu vor vedea realitatea și pot suferi ulterior.