Horoscop săptămânal dragoste 28 Noiembrie – 4 Decembrie. Nativii care trebuie să evite deciziile radicale
Horoscopul iubirii pentru săptămâna 28 Noiembrie – 4 Decembrie. . Nativii singuri pot primi o veste bună în perioada aceasta.
Berbec – Incitare și provocare!
O conversație cu o persoană întâlnită la un curs sau într-o călătorie, poate fi chiar cineva din cercul de prieteni te incită și te provoacă în același timp. Cu cât priviți lucrurile mai diferit cu atât ești mai tentat să descoperi mai multe. Însă înainte de a trage o concluzie, încearcă să aflii mai multe despre această persoană întrucât comunicarea dintre voi nu este foarte clară fapt care te face să te îndoiești de reciprocitatea unor sentimente.
Taur – Evită să idealizezi pe cineva!
O săptămână cu sentimente și trăiri contradictorii. În general traversezi o perioadă în care simți nevoia de mai multă apropiere și intimitate însă în egală măsură tinzi să analizezi lucrurile în profunzime. Pe de o parte poți simți o atracție puternică față de cineva însă pe de altă parte atitudinea evazivă a acestei persoane îți ridică semne de întrebare. Fii realist în așteptările pe care le ai și nu idealiza pe nimeni.
Gemeni – Răbdare și toleranță!
Răbdarea și toleranța reprezintă cheia acestei săptămâni. Comunicarea cu partenerul este ușor tensionată și necesită mai multă grijă și implicare din partea amândurora. Poți fi ușor mai competitiv și mai direct în anumite afirmații și te poți enerva mai ușor. În același timp cu cât te detașezi mai mult având o perspectivă de ansamblu cu atât cresc șansele de reușită. Dacă ești singur o persoană destul de misterioasă îți captează atenția.
Rac – Aventură și spontaneitate!
Pare că diverse responsabilități sau angajamente pe care le ai te împiedica să aloci timp și relației cu partenerul, fapt care nu te încânta prea mult. Profită de zilele de miercuri și joi pentru a le petrece cu partenerul de cuplu, faceți o scurtă excursie, mergeți la un film, admirați un peisaj deosebit, orice va apropie mai mult este binevenit. Un pic de aventură și spontaneitate în viața de cuplu v-ar prinde tare bine!
Leu – Evită deciziile radicale!
O relație de iubire este în centrul atenției tale, însă anumite lucruri nu sunt foarte clare. Fidelitatea sau intimitatea sunt punctele cheie pe marginea cărora se vor purta anumite discuții iar acestea pot fi destul de aprinse. Dacă încerci să cucerești o anumită persoană, atitudinea sa evazivă te face să te îndoiești de reciprocitatea sentimentelor. Dacă ești deja într-o relație de cuplu, dorințele unuia dintre voi par să nu fie satisfăcute, fapt care necesită mai multe discuți. Evită deciziile radicale!
Fecioara – Caută să comunici cât mai clar!
Atunci când susținerea partenerului de cuplu întârzie să apară, tinzi să reacționezi destul de tranșant și fără prea multă diplomație. Împărtășește cu celălalt din ceea ce simți într-un mod clar și matur, s-ar putea să te ajute mai mult decât crezi. Dacă ești în căutarea unui partener ziua de joi poate să fie perfectă pentru o cină romantică, retrageți-vă într-un loc intim, unde să vă bucurați de conexiunea specială dintre voi.
Balanța – Schimburi de mesaje incitante!
În urma unui schimb de mesaje, viziunea și perspectivele diferite ale unei persoane te captează în totalitate întrucât sunt incitante și provocatoare. Ești dornic de un gen de interacțiune care să te stimuleze atât fizic și intelectual, fapt care te determină să iei inițiativa și chiar să inviți pe cineva în oraș. Însă este important să te asiguri că-ți setezi așteptări realiste și că-ți exprimi sentimentele cât mai clar.
Scorpion – Ești mai senzual și mai dornic de conexiune!
Traversezi o perioadă în care simți nevoia de mai mult contact și apropiere, ești mai senzual și emani un magnetism puternic. O anumită persoană reușește să-ți stârnească interesul și atenția însă lipsa de claritate în privința motivațiilor sau a intențiilor sale te împiedică să acționezi așa cum ți-ai dori. Joi seara este un moment prielnic pentru orice fel de întâlnire romantică întrucât conexiunea cu celălalt este cu adevărat magică.
Săgetător – Lipsa de claritate!
Comunicarea și interacțiunea cu partenerul de cuplu sunt ușor mai tensionate și poți avea senzația că sunt momente când nu vorbiți aceeași limba. Cheia pentru a traversa mai ușor aceste zile este să te asiguri că păstrezi fluxul comunicațional cât mai clar și mai transparent fără aluzii sau cuvinte cu dublu sens. Dacă te decizi să inviți pe cineva în oraș comportamentul evaziv al celeilalte persoane nu te clarifica în privința sentimentelor sale.
Capricorn – Mai multă analiză și introspecție!
Traversezi o perioadă în care ești mai sceptic și mai introvertit tinzând să analizezi în profunzime sentimentele sau calitatea unui anumite relații de iubire. Poate să nu fie cel mai bun moment pentru a discuta subiecte sensibile de natură relațională întrucât lipsa de claritate în comunicare nu susține acest lucru.Dacă totuși nu poți evita o discuție, căută să-ți structurezi cât mai bine ideile înainte pentru a știi exact ce vrei să transmiți.
Vărsător – Interese diferite!
Îți propui să investești mai mult timp și resurse în acele activități sau hobby-uri importante pentru tine însă dorințele partenerului de cuplu pot să fie diferite de ale tale. Este posibil ca unul dintre voi să nu se simtă satisfăcut într-o anumită privință fapt care va naște diverse discuții, însă nu este cel mai potrivit moment pentru clarificarea situației. Dacă ești singur, cineva îți captează atenția însă rămâne de văzut dacă vă doriți aceleași lucruri.
Pești – Analizarea unor priorități!
Dacă partenerul de cuplu încearcă să te responsabilizeze mai mult în anumite privințe sau dacă tu însuți ți-ai asumat de bună voie anumite sarcini, realizezi că nu ești tocmai satisfăcut de această perspectivă întrucât îți răpește din timpul personal. Dacă ești singur și ieși cu cineva în oraș este posibil să descoperi că acea persoană și-ar dori un angajament mai mare decât ești tu dispus să oferi. Evită luarea unor decizii importante pe moment!
This browser does not support the video element.