Astrologul Mădălina Manole îți prezintă horoscopul săptămânal pentru perioada 23 – 29 noiembrie 2020, pentru toate zodiile: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul săptămânal pentru perioada 23 – 29 noiembrie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Printre cele mai predispuse zodii la schimbări în perioada 23 – 29 noiembrie 2020 se numără și cea a Peștilor care pot trăi adevărate revelații în viața lor.
Săptămâna aceasta vom simți cel mai bine cele două ingresuri care s-au petrecut weekend-ul trecut, și anume cel al lui Venus, planeta iubirii și a banilo, care a intrat în zodia Scorpion, dar și cel al Soarelui, care a activat zodia Săgetător. De acum, lăsăm deoparte diplomația în relații și devenim mai sinceri și direcți în exprimarea sentimentelor, dar și mai profunzi, mai dramatici și mai posesivi, poate chiar și mai geloși. Atitudinea generală, de asemenea, se va schimba, pentru că vom începe ușor, ușor, să ne recăpătîm din entuziasm și optimism, simțind nevoia unei atitudini mai pozitive față de viață. (CITEȘTE ȘI: HOROSCOP LUNAR. PREVIZIUNI PENTRU LUNA NOIEMBRIE 2020)
Săptămâna aceasta ne vom putea baza foarte mult pe intuiție și empatie, grație aspectului de susținere pe care Mercur din zodia Scorpion îl face cu Neptun retrograd din zodia Pești. Vom fi mai sensibili și mai atenți la nevoile celorlalți, însă ar fi bine să ne păstrăm și o doză de rațiune în acest fel de contexte.
Poate cel mai important și impactant aspect al săptămânii este cel pe care face planeta iubirii și a banilor, Venus, din zodia Scorpion, cu planeta surprizelor, Uranus, aflat în retrogradare în zodia Taur. Va fi o perioadă cu răsturnări de situație în plan sentimental, dar și financiar, o perioadă în care multe situații relaționale pot reveni în atenția noastră, în care se pot petrece evenimente care să schimbe în mod imprevizibil o legătură.
Săptămâna se încheie cu un aspect benefic între Mercur, gândirea rațională, și Marele Benefic, Jupiter, gândirea spirituală, aflat în zodia Capricorn, un aspect care ne susține raționamentul și capacitățile intelectuale, invitându-ne totodată la socializare și armonizare a celor mai profunde idei. Ne poate ajuta să ne redefinim concepții, să ne creăm noi tipare de gândire. (VEZI ȘI: HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL 16 – 22 NOIEMBRIE 2020. FECIOARELE AU PARTE DE TENSIUNI SENTIMENTALE)
Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Cei născuți în zodia Berbec se bucură de o perioadă energică, activă, în care nativii se pot dedica acelor activități pe care le au în plan, mai ales dacă este vorba de dezvoltarea lor spirituală, personală sau profesională. Este, în schimb, nevoie de mai multă atenție la sectorul financiar pentru că pot apărea surprize, unele chiar de natură să mobilizeze nativii și să-i determine să se ocupe de o situație ce vizează bunurile materiale, creditele asigurările, moștenirile, litigiile și partajele. Pot avea idei bune în acest sens, pot găsi soluții ingenioase, la care nu s-au gândit până acum. Profesional, este o perioadă de afirmare a ideilor și chiar pot primi vești bune în acest sens.
Cei născuți în zodia Taur pot fi luați prin surprindere de contexte sentimentale ce vizează partenerul de viață. Unele evenimente neașteptate, neprevăzute pot răsturna o relație. Partenerul este imprevizibil și cu greu vor reașterne echilibrul în cuplu, de aceea este de preferat să fie foarte atenți la ceea ce vorbesc pentru că se pot relua teme de discuție mai vechi, abordate într-o nouă manieră. Totuși, este o perioadă în care pasiunea și intimitatea au un cuvânt prețios de spus. Nativii vor avea ocazia chiar și profesional să-și demonstreze o serie de principii și mentalități, să propună idei noi și să vină cu perspective noi asupra unor contracte, colaborări. Sfatul unor prieteni se poate dovedi de ajutor pentru Tauri în această perioadă.
Din punct de vedere profesional, cei născuți în zodia Gemeni au ocazia să se repună pe picioare, să-și pună în practică idei noi, să găsească soluții bune care să le facă viața și activitatea de la job mult mai ușoară. Săptămâna aceasta este important să acorde mai multă atenție sănătății, în special odihnei, pentru că pot primi fel și fel de vești surpinzătoare care să le creeze tensiuni. Circulația poate fi un punct sensibil. În plan sentimental, pot fi atrași de cineva din trecut sau se pot gândi mai mult la o fostă relație. Relațiile secrete nu sunt bine aspectate.
Cei născuți în zodia Rac s-ar putea să aibă parte de surprize sentimentale, de viziuni diferite ale vieții de cuplu, și nu este exclus ca mulți nativi să creeze o oarecare dependență de persoana iubită. Pe de altă parte, cei singuri pot fi surprinși să descopere că se simt atrași de persoane din anturaj. Profesional, s-ar putea să-și piardă încrederea în unii parteneri de afaceri sau colaboratori care au propus marea cu sarea și nu au oferit, de fapt, mai nimic. În schimb, este o perioadă favorabilă pentru punerea în practică a unor idei creative și pentru dialoguri profesionale constructive.
Cei născuți în zodia Leu sunt sfătuiți ca în această săptămână să depună eforturi pentru a menține un echilibru între viața personală, între familie, și viața profesională, carieră. Posibil să aibă parte de fel și fel de vești destabilizatoare sau pur și simplu neașteptate care să vină în legătură cu cariera lor, cu funcția lor și să-și dea seama că este nevoie să mai învețe ceva pentru a progresa. Vor fi discuții cu familia, poate chiar legate de locuință, de o mutare. Din punct de vedere al sănătății, este nevoie de evitarea exceselor și mai ales a orgoliilor și a mândriei duse la extrem.
Cei născuți în zodia Fecioară pot fi martorii unor evenimente care să le pună sub semnul întrebării unele raționamente și principii, însă de aici vor decurge idei foarte bune și soluții ingenioase. Nativii sunt creativi, au imaginație constructivă și au parte de sfaturi bune din partea celorlalți care să le susțină o părere, o decizie. Este o perioadă foarte bună pentru cei care studiază, dau examene, interviuri sau susțin ședințe, negocieri, discursuri publice. Viața sentimentală cunoaște o înflorire, în cuplu se ajunge la viziuni comune și idei solidare, empatice, iar cei singuri se pot îndrăgosti și pot cuceri prin tehnici oratorice numai de ei știute.
Cei născuți în zodia Balanță pot fi luați prin surprindere de contexte financiare, mai ales care vizează bunuri materiale sau bunuri de patrimoniu. Totuși, ideile nativilor se pot dovedi destul de bune în vederea rezolvării unui context legat de casă. De asemenea, este o săptămână productivă care poate aduce bani în urma unei munci depuse, unor activități întreprinse. La locul de muncă se schimbă viziunea și nativii parcă muncesc cu mai mult spor și eficiența crește. Este o perioadă în care pot ajunge, după discuții lungi, la idealuri și viziuni comune cu familia. În dragoste, Balanțele nu sunt dispuse să facă prea multe compromisuri.
Cei născuți în zodia Scorpion pot avea parte de contexte legate de viața personală, de cuplu, care să-i ia prin surprindere, totuși se bucură de mult magnetism și au cuvintele pregătite pentru a cuceri pe cine-și doresc, dar mai ales pentru a întoarce în favoarea lor o situație de cuplu. Cei singuri pot avea parte de o săptămână mai bună decât cei aflați în relații de lugă durată care sunt obligați să lupte pentru mai mult echilibru sau să lupte pentru a integra noi viziuni în viața lor. Profesional, sunt unele nemulțumuri care se întrevăd și care ar putea fi rezolvate doar prin dialog lămuritor, sincer sau prin negocieri serioase, corecte. Este o perioadă care aduce idei creative, o foarte bună intuiție, raționamente bune, imaginație bogată, iar nativii trebuie să știe că cheia succesului este comunicarea.
Cei născuți în zodia Săgetător trec prin frământări interioare, sunt mai introspecți și meditativi, mai ales într-un context care vizează viața sentimentală. Este o perioadă în care vor să se simtă mai mult apreciați, însă nu vor avea o direcțșie clară despre ceea ce trebuie să facă. Săgetătorii se tem să se manifeste, să spună ceea ce gândesc cu adevărat. Trăirile interioare sunt intense, imaginația atinge cote înalte, iar intuiția le vorbește. Este o periodă bună să se desprindă de trecut și de amintiri. Posibile contexte care să-i ia prin surpirndere la locul de muncă și, de asemenea, și aici să fie nevoie să-și asculte intuiția, vocea interioară pentru a le rezolva. Pot lămuri o situație cu membrii familiei sau care ține de o locuință.
Cei născuți în zodia Capricorn pot avea parte de contexte imprevizibile în plan sentimental, care să-i ia prin surprindere la prima vedere. Prietenii pot veni cu propuneri neașteptate și activități tentante. Nu este exclus ca unele pasiuni să ia naștere cu persoane din anturaj sau cunoscute prin intermediul prietenilor. Nativii pot primi sfaturi foarte bune de la cei din jur, pot primi susținere de la persoane importante, cu funcție și astfel pot fi ajutați într-un proiect personal. Este nevoie de mai multă atenție acordată sănătății, în special odihnei.
Cei născuți în zodia Vărsător pot fi luați pe nepregătite de un context profesional, poate de necesitatea asumării unor obligații, poate de responsabilitățile ce decurg dintr-o funcție și va fi nevoie să lupte pentru găsirea echilibrului între carieră și familie. Reputația, imaginea profesională pot fi îmbunătățite grație ideilor bune de care nativii au parte acum și tot acestea pot veni și cu ocazia unor noi perpsective financiare. Este o perioadă destul de solicitantă profesional, însă nativii au resursele interioare, psihice necesare pentru a-i face față. Intuiția financiară funcționează la cote înalte. Atenție la cronicizarea unor afecțiuni mai vechi nerezolvate.
Cei născuți în zodia Pești au o intuiție puternică în această săptămână și o predispoziție pentru cunoaștere, pentru descoperirea unor noi domenii, aspect care le poate aduce adevărate revelații. Nativii au idei bune, imaginație creativă, raționament nonconformist și progresist și pot vedea acum totul sub o nouă lumină, într-un mod total diferit de cel de până acum. Au ocazia de a căpăta noi viziuni de viitor, de a-și descoperi noi principii și mentalități, convingeri pe baza cărora să funcționeze la standarde înalte. Profesional, mai ales într-un proiect în care sunt implicați, într-un proiect personal, pot avea parte de susținerea unei persoane importante, iar sfaturile prietenilor sau celor care au experiență se pot dovedi bune pentru nativi. Sentimental, este o perioadă în care iubirea îi stăpânește și caută soluții pentru a ajunge la atingerea unor idealuri sentimentale