Astrologul Mădălina Manole îți prezintă horoscopul săptămânal pentru perioada 20 – 26 iunie 2022, pentru toate zodiile: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Printre cele mai predispuse zodii la schimbări în perioada 20 – 26 iunie 2022 se numără și cea a Racilor care vor deborda de energie.
Săptămâna 20 – 26 iunie 2022 se remarcă prin intrarea Soarelui în zodia Rac, aspect care marchează solstițiul de vară. Până pe 22 iulie devenim mai sensibili și mai atenți la nevoile emoționale, ale noastre și ale celor dragi. La două zile distanță, pe 23 iunie, Venus, planeta iubirii și a banilor, intră în zodia Gemeni, pe care o va tranzita până pe 18 iulie. Se deschide o perioadă în care vom fi mai deschiși la flirt, mai dornici de diversitate, însă vom avea tendința de a aborda mai superficial iubirea.
Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Horoscop săptămânal Berbec: 20 – 26 iunie 2022
Berbecii își vor canaliza atenția către casă și familie. Pot rezolva situații ce țin de gospodărie, de la reparații la renovări, sau la mutări. În plus, își vor îmbunătăți abilitățile de comunicare și negociere și vor fi mai dornici de interacțiune cu prietenii. Po să lege noi prietenii și relații profesionale.
Horoscop săptămânal Taur: 20 – 26 iunie 2022
Taurii vor avea susținere în comunicare în perioada următoare și pot face negocieri avantajoase, cu atât mai mult cu cât și Venus, guvernatoarea lor, le va activa sectorul financiar. Pot avea idei bune despre cum să-și eficientizeze munca și să-și crească veniturile. Unii nativi pot primi o creștere salarială.
Horoscop săptămânal Gemeni: 20 – 26 iunie 2022
Gemenii se bucură din plin de intrarea lui Venus în zodia lor. Vor da dovadă de un farmec aparte, vor cuceri și se vor preocupa să-și îmbunătățească look-ul. În plus, vor beneficia de o mai mare încredere în ei înșiși și reușesc să-și îmbunătățească sănătatea. Soarele le va lumina sectorul banilor și energia lor se va canaliza în această direcție. Grijă la cheltuielile pe fond emoțional.
Horoscop săptămânal Rac: 20 – 26 iunie 2022
Racii se bucură din plin de energia Soarelui care le va tranzita zodia. Vor fi determinați să-și atingă niște obiective, să depășească niște temeri și starea de sănătate se va îmbunătăți. În plan sentimental, trecutul îi poate răscoli sau poate fi vorba de unele regrete pe care le au. Cei singuri sunt sfătuiți să evite relațiile ascunse.
Horoscop săptămânal Leu: 20 – 26 iunie 2022
Leii s-ar putea să se simtă mai obosiți, să aibă nevoie de mai multă odihnă și să se preocupe de îmbunătățirea stării de sănătate. Prietenii îi scot din casă și vor socializa cu plăcere, ba chiar pot cunoaște oameni noi. Profesional, se bucură de popularitate și pot aduce îmbunătățiri proiectelor în care sunt implicați.
Horoscop săptămânal Fecioară: 20 – 26 iunie 2022
Fecioarele au parte de o perioadă cu accent pe zona profesională. Se pot face remarcate, se pot evidenția prin idei și pot veni cu strategii de atingere a unor obiective Se implică în proiecte de grup și pot cunoaște persoane noi, care să le inspire și să le schimbe orizonturile, mentalitatea și principiile de viață.
Horoscop săptămânal Balanță: 20 – 26 iunie 2022
Balanțele au toate șansele să se facă remarcate și să-și atingă niște obiective profesionale sau, cel puțin, să facă pași în aceste direcții. Totodată, pot alege să se înscrie la un seminar, să învețe ceva nou, sau pot pleca într-o călătorie. Nu este exclus să cunoască o persoană de altă naționaltate care să le atragă.
Horoscop săptămânal Scorpion: 20 – 26 iunie 2022
Scorpionii sunt cu gândul la călătorii și pot căuta oferte, pot rezerva bilete sau poat chiar își fac bagajul. Financiar, pot face investiții avantajoase, pot obține un credit sau bun material. În plan sentimetal se bucură de mai multă pasiune și viața de cuplu se va îmbunătăți. Cei singuri ar trebui să evite pasiunile ascunse și relațiile tabu.
Horoscop săptămânal Săgetător: 20 – 26 iunie 2022
Săgetătorii sunt preocupați de latura relațională. Cei singuri vor fi mai dornici de aventuri sentimentale și mai greu se vor bloca într-o poveste de dragoste. Cei care au deja partener vor fi interesați să-și îmbunătățească conexiunea cu acesta. Viața de cuplu intră într-o etapă mai bună. De asemenea, profesional pot semna un contract mult dorit.
Horoscop săptămânal Capricorn: 20 – 26 iunie 2022
Capricornii se bucură de intrarea Soarelui în sectorul relațiilor și își vor canaliza mare parte din energie pentru a-și îmbunătăți viața de cuplu sau pentru a obține un contract, o colaborare. Cei singuri pot dezvolta pasiuni ascunse. Starea de sănătate se va îmbunătăți, iar la locul de muncă , găsesc soluții să-și crească productivitatea.
Horoscop săptămânal Vărsător: 20 – 26 iunie 2022
Vărsătorii se vor focusa pe muncă în perioada următoare și vor observa că au energie în toate activitățile întreprinse. În plus, îi susține starea de sănătate, iar dacă resimt neplăceri, acum le pot trata mai ușor. Cu Venus în tranzit prin sectorul iubirii, își consolidează o poveste de dragoste, iar dacă sunt singuri, se pot aștepta ca în viața lor să intre o persoană specială.
Horoscop săptămânal Pești: 20 – 26 iunie 2022
Peștii au parte de intrarea Soarelui în sectorul iubirii lor și vor avea o mai mare poftă de viață și energie pentru distracții. Cei singuri se pot îndrăgosti, iar în cuplu nu este exclus să apară un copil. Totodată, au susținerea astrelor să-și îmbunătățească comunicarea cu familia și să se preocupe de înfrumusețarea locuinței.