Cancan îți prezintă horoscopul săptămânal pentru perioada 11 – 17 mai 2018, pentru toate zodiile: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul săptămânal pentru perioada 11-17 mai 2018 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Printre cele mai predispuse zodii la schimbări în săptămâna 11-17 mai 2018 se numără și cea a Leilor.
Cu o vastă pregătire în domeniul ştiinţelor spirituale şi cu peste 8 ani experienţă în consilierea personală a oamenilor, Barbara Băcăuanu (foto) este formator şi astrolog autorizat, numerolog, autor de carte, redactor la mai multe reviste de specialitate, consultant Feng Shui, membră a Asociaţiei Astrologilor din România şi fondatoarea Şcolii de Ştiinte Spirituale din Bucureşti. (Citeşte aici informaţii complete despre Barbara Băcăuanu, autoarea zodiacului CANCAN.ro).
După șapte ani în care ți-a tranzitat semnul astral, Uranus avansează o zodie, activând sectorul banilor. Deoarece este o planetă a eliberării, este posibil să îți dorești să scapi de felul în care muncești în prezent, să fii mult mai original în modul în care îți câștigi banii și să fii liber în felul în care îți organizezi timpul. Pentru a putea face acest salt important, asigură-te că ești la zi cu plata datoriilor, că ești pregătit să ieși din zona de confort și că ai o strategie pusă la punct după care să te ghidezi!
Uranus, planeta schimbării, a eliberării și a nonconformismului intră în semnul tău zodiacal pentru următorii șapte ani. Tot ceea ce te ține în prezent pe loc va trebui să dispară, personalitatea ta va fi în schimbare, îți vei dori să experimentezi lucruri noi sau să obții tot ce ți-ai dorit și nu ai putut avea. Datorită noilor principii de viață este posibil să fii catalogat ca un rebel sau să fii neînțeles, dar nu te poticni de părerea altora, ci fă ceea ce îți dictează sufletul.
Intrarea planetei Uranus în semnul Taurului activează pentru tine casa subconștientului, a lucrului cu sinele, a auto descoperirii personale și a spiritualității. Se pare că în următorii ani vei fi mai atras de partea nevăzută a vieții, de marile mistere, de integrarea unor noi credințe sau practici în rutina ta. Totodată, urmează o perioadă benefică vindecării la nivel energetic, spiritual, de împăcare cu trecutul sau de iertare profundă. Nu te împotrivi acestui proces, ci conlucrează cu el spre binele tău suprem.
Schimbarea majoră pe care o aduce pentru tine intrarea planetei Uranus în zodia Taurului este în domeniul vieții sociale, a prietenilor sau a grupurilor din care faci parte. Este posibil să fii mai interesat de unele cauze umanitare, de ajutorarea altor persoane, de aderarea la anumite asociații, organizații sau instituții. Relațiile din care faci parte sunt în schimbare – prietenii de o viață se pot rupe brusc, iar alți oameni să apară în calea ta. Fii mai concret în dorințele pe care le ai, universul este pe cale să îți răspundă la ele!
Intrarea planetei Uranus în zodia Taurului activează pentru tine domeniul carierei, al statutului profesional și a prestigiului. Chit că îți dorești sau nu, că ești pregătit sau ai temeri, urmează să treci printr-o mare schimbare care să te scoată din zona de confort. Poți mai mult și ai multe de oferit lumii, așa că nu te opune noilor perspective! Curajul de care dai dovadă în această perioadă îți va fi răsplătit și prin satisfacție la nivel financiar.
Deoarece casa studiilor înalte, a cunoașterii, a filosofiei de viață și a călătoriilor în străinătate va fi activă în următorii ani, este posibil să îți dorești să te reorientezi cu totul profesional, să înveți lucruri noi, să intri în contact și cu alte mentalități. Fă acest pas cu încredere, îți va deschide noi orizonturi și te va ajuta să progresezi foarte mult!
Felul în care muncești și îți câștigi banii urmează să treacă printr-o schimbare. A venit timpul să o iei pe cont propriu, să renunți la o mentalitate învechită, să progresezi în ceea ce faci, să te eliberezi de poverile unei munci care nu îți place și să îmbrățișezi ceva ce faci cu pasiune. Benefic îți este să colaborezi cu oamenii, să câștigi bani cu ajutorul unor grupuri sau instituții, să faci echipă cu cei care au același ideal cu tine!
Sectorul de viață în care au loc cele mai multe schimbări de acum încolo este cel relațional. Deoarece planeta care activează acest domeniu este cea a neprevăzutului, a modificărilor bruște și a eliberării de ceea ce te ține pe loc, relațiile nefuncționale din care faci parte se vor rupe. Atitudinea ta față de cei de lângă tine este în schimbare, iar numai cei care te înțeleg și te aprobă vor putea să țină pasul cu tine.
Pentru tine, Uranus începe să tranziteze în următorii șapte ani casa locului de muncă, a rutinei zilnice și a sănătății. Este foarte posibil să îți dorești să renunți la acele responsabilități care nu îți mai fac plăcere – atât profesional cât și în sfera personală, a vieții de familie -, să ai și alte activități, să îți ocupi timpul liber cu ceva care te pasionează sau te destinde. Totodată, o schimbare a locului de muncă sau chiar a orientării profesionale ar fi bine venită.
Imprevizibilul Uranus tranzitează în următorii șapte ani sectorul iubirii, al copiilor, al creativității și al expresiei de sine. Este nevoie ca în relația de cuplu actuală să apară o schimbare care să vă motiveze pe amândoi să continuați la braț sau vei începe să îți dorești altceva. Relația cu copiii se poate modifica și ea sau (alți) copii vor apărea în viața ta. Încearcă ca în fața acestor evenimente să îți exprimi adevărata ta natură, să urmezi ceea ce îți aduce pasiune în viață și să trăiești cât mai mult clipa.
Planeta Uranus aduce schimbare și noutate, iar în următorii șapte ani, cât îți tranzitează casa căminului, a familiei și a trecutului, vei avea parte de așa ceva. Este posibil să îți dorești o mutare, o modernizare sau o înfrumusețare a spațiului în care locuiești, să ai parte de un nou început. Începe prin a rupe relațiile de familie care te limitează și eliberează-te de orice experiență neplăcută trăită până în prezent.
Schimbarea majoră pe care o aduce Uranus în harta ta astrală este în domeniul intelectului, al instruirii personale și al comunicării. Noi tipare de gândire vor fi îmbrățișate, vei fi mult mai flexibil în adoptarea unor concepte, iar interesul pentru o știință nouă va fi în creștere. Deschide-te cât mai mult către informația ce vine către tine și intră în legătură cu persoane care au aceleași preocupări ca tine.