Horoscop lunar. Previziuni pentru luna septembrie 2021.

Publicat: 01/09/2021 | 07:18

Astrologul Mădălina Manole îți prezintă horoscopul lunar septembrie 2021 pentru toate zodiile: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul lunii septembrie 2021 vine cu sfaturi și avertizări importante pentru toate zodiile. Află previziunile astrale pentru fiecare zodie, cu detalii interesante despre carieră, bani, dragoste și sănătate.

Luna septembrie 2021 este amprentată de o Piramidă pe semne de Pământ, configurație astrologică care ne susține foarte mult să culegem roadele acțiunilor noastre, inclusiv roadele financiare, să ne fructificăm resursele și să facem lucruri practice, să ne materializăm dorințele. Oportunitățile aduse de Piramida de Pământ trebuie folosite. Universul ni le pune pe tavă, însă noi suntem cei care trebuie să depunem efortul, de altfel minim, pentru a le lua de pe tavă. Dacă amânăm, lenevim și așteptăm să vină de la sine, ratăm ocazii importante. (CITEȘTE ȘI: HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL 30 AUGUST – 5 SEPTEMBRIE 2021. BERBECII ÎȘI ANALIZEAZĂ RELAȚIILE)

Spre finele lunii, atât Marte, cât și Soarele se mută în Balanță, aspecte deloc benefice, dat fiind că niciuna dintre planete nu se poate manifesta la adevărata putere. Vom căuta mai mult echilibrul și vom avea așteptări prea mari de la ceilalți.

Nici în plan sentimental situația nu este mai bună, dat fiind că Venus va tranzita zodia Scorpion, o zodie în care nu se simte în largul său, și nici aspectele pe care le face cu restul planetelor nu sunt încurajatoare. S-ar putea să devenim mai geloși și posesivi, să manipulăm sentimental, să înțelegem greșit conceptul de libertate și independență și să întâmpinăm fel și fel de blocaje afective. Din 27 septembrie, și Mercur va intra în retrogradare în zodia Balanță și, suplimentar, ne va aduce istabilitate în plan relațional și ne va stimula la reevaluarea relațiilor noastre.

Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie! (VEZI ȘI: HOROSCOP ZILNIC 1 SEPTEMBRIE 2021. RACII SUNT EXTREM DE SENSIBILI LA CUVINTELE ALTORA)

Horoscop lunar – horoscopul lunii septembrie 2021, zodia Berbec

Dragoste

Este o lună intensă din punct de vedere sentimental, iar nativii Berbec care sunt singuri au toate șansele să-și întâlnească perechea. În cupluri se luptă pentru reaștererea armoniei, iar flacăra se reaprinde, partenerii de reîndrăgostesc. Este una dintre cele mai bune perioade din punct de vedere amoros pentru nativi, așa că pot profita din plin.

Carieră și Bani

Și din punct de vedere profesional este o lună favorabilă Berbecilor. Au toate șansele să se afirme și să fie remarcați, să atragă de partea lor parteneri puternici alături de care să crească sau, dacă au proiecte personale, să le conducă spre succes. Prima parte a lunii este mult mai favorabilă nativilor care vor să se angajeze. Orice acte și contracte au nativii trebuie încheiate până cel târziu pe 27 septembrie, atunci când Mercur va începe să retrogradeze în sectorul relațiilor și colaborărilor.

Sănătate

Pentru a evita orice probleme de sănătate și mai ales probleme apărute pe fond de oboseală sau suprasolicitare la locul de muncă, nativii ar trebui să-și facă un program pe care să-l respecte cu strictețe și să nu uite de importanța pauzelor și a relaxării. Cu cât sunt mai odihniți, cu atât randamentul va fi mai mare.

Horoscop lunar – horoscopul lunii septembrie 2021, zodia Taur

Dragoste

Pentru Tauri, prima jumătate de lună este bună pentru împăcări și reconsolidarea relațiilor afectate de certuri și neînțelegeri, însă trebuie să știe că este nevoie de răbdare și efort susțiut, mai ales dacă este vorba de o relație aflată la început. Și ulterior, grație tranzitului lui Venus prin sectorul relațiilor, șansele de reconectare la partener sunt foarte mari, iar pentru cei singuri cresc ocaziile de a cunoaște pe cineva care să-i atragă. Romantismul și pasiunea se vor îmbina foarte bine în această lună, deci nativii ar trebui să profite.

Carieră și Bani

Luna aceasta s-ar putea să se accentueze sentimentul că nativii Taur muncesc prea mult pentru cât câștigă și asta îi va determina să impună noi reguli și să-și ceară drepturile, să-și dea mai mult valoare ei și apoi să o ceară altora. Trebuie să aibă grijă la persoanele care încearcă să le pună piedici, să-i tragă în jos sau la proiectele în care sunt implicați. Dacă sunt prea multe, să le aleagă doar pe cele care le aduc într-adevăr profit.

Sănătate

Luna aceasta nu se întrevăd probleme de sănătate, însă grija nativilor ar trebui să fie legată de timpul liber, de timpul acordat relaxării și odihnei. Este nevoie de reîncărcarea bateriilor pentru că se pot suprasolicita ușor.

Horoscop lunar – horoscopul lunii septembrie 2021, zodia Gemeni

Dragoste

Sectorul iubirii este foarte activat de planete luna aceasta, astfel că Gemenii singuri vor avea ocazia să cunoască noi persoane, să flirteze și să cucerească, însă atmosfera este una mai degrabă de aventură, decât de legat relații serioase. Cei care sunt deja parte a unui cuplu pot profita de această perioadă pentru a se reapropia de partener, pentru a reaprinde pasiunea și a lămuri neînțelegerile, în caz contrat, retrogradarea lui Mercur poate aduce obstacole serioase și probleme de comunicare care pot conduce până la separări.

Carieră și Bani

Dacă în prima parte a lunii cei născuți în zodia Gemeni tind să fie prea visători și să-și construiască idealuri profesionale mult prea înalte, ulterior devin mai pragmatici, mai cu picioarele pe pământ și, deși nu le este pe plac realitatea, se vor conforma și vor decide că este momentul să-și îmbunătățească activitatea la locul de muncă și să facă totul pentru a fi mai eficienți și pentru a obține beneficii din munca lor. Perioada de retrogradare a lui Mercur, guvernatorul lor, nu îi va ajuta deloc în comunicare, negociere și semnări de contracte.

Sănătate

Starea de sănătate poate ridica probleme din a doua parte a lunii și nu ar trebui ignorate simptmele, dacă apar. O vizită la un medic și un set de analize poate fi de bun augur acum. Totodată, se pot manifesta unele afecțiuni mai vechi, în special la finalul lunii și nu este exclus să fie nevoie de un nou tratament sau reevaluarea celui existent.

Horoscop lunar – horoscopul lunii septembrie 2021, zodia Rac

Dragoste

Venus, planeta iubirii, va activa chiar acest sector, iar Racii vor fi mai deschiși către flirt, însă  pot avea tendința de a dezvolta obsesii și chiar de a se îndrăgosti brusc de persoane din naturaj. Cei care sunt parte a unui cuplu, trebuie să evite tendința de a deveni manipulatori și geloși. Cu cât vor încerca să se implice mai agresiv în viața partenerului, cu atât pot fi îndepărtați de acesta.

Carieră și Bani

Racii nu vor duce lipsă de creativitate luna aceasta, însă vor trebui să aibă și mai multă determinare pentru a se afirma. Pe de altă parte, în prima jumătate a lunii sunt susținuți în negocieri și este o perioadă bună să încheie contracte profesionale și să înceapă alte proiecte.

Sănătate

Nu se întrevăd probleme de sănătate, însă conflictele care pot apărea cu cei din jur, mai ales dacă nativii își impun punctul de vedere, pot deveni obositoare pentru ei. Totodată, ar putea să poarte niște dialoguri constrcutive cu ei înșiși și să vadă ce-și doresc exact de la viitorul lor.

Horoscop lunar – horoscopul lunii septembrie 2021, zodia Leu

Dragoste

În plan sentimental lucrurile par să se mai calmeze sau, de la caz la caz, să stagneze. Este o perioadă bună pentru a reevalua ceea ce au trăit în această vară, când axa relațională a nativilor a fost tensionată. Astfel, pot vedea ce este de făcut mai departe cu relația lor. Se poate pune problema de fidelitate, de încredere, dar și de bani, de buget comun, mai ales în cazul celor care vor să se mute cu partenerul sau locuiesc deja cu acesta. Responsabilitățile casnice pot fi subiect de interes al acestei luni.

Carieră și Bani

Leii au putere de negociere în prima parte a lunii și pot fi dornici să obțină anumite contracte, să rezolve situații ce țin de acte, să speculeze și să facă tranzacții imobiliare bune și nu numai. Discuțiile profesionale pot fi multe, însă lucrurile se pot lega mai greu și trebuie să dea dovadă de răbdare și perseverență. De evitat noile contracte, colaborări și semnarea actelor după ce Mercur va începe să retrogradeze pentru că nu vor fi de viitor. Financiar nu se întrevăd probleme, iar Soarele, guvernatorul lor, îi susține să se pună în valoare și mai ales să găsească soluții de redresare financiară.

Sănătate

Nu se întrevăd probleme de sănătate luna aceasta. Totuși, odată ce Mercur va fi retrograd, pot apărea probleme legate de deplasări, de la acte pierdute, uitate și până la defecțiuni ale mijlocului de transport, deci se recomandă atenție și prudență.

Horoscop lunar – horoscopul lunii septembrie 2021, zodia Fecioară

Dragoste

Dcaă în prima parte a lunii, nativii Fecioară sunt mai visători și își pot idealiza partenerul, ulterior pot reveni cu picioarele pe pământ și pot intra în fel și fel de dispute, discuții în contradictoriu, reîncercând să schimbe reguli și să impună norme. Cei singuri sunt sfătuiți să nu se iluzioneze prea ușor în prima parte a lunii și să rămână pe cât posibil ancorați în realitate. Pot avea parte de relații cu persoane care să le afecteze integritatea emoțională și să producă transformări interioare destul de profunde.

Carieră și Bani

La locul de muncă lucrurile pot fi anoste, activitățile pot părea fie obositoare, fie copleșitoare și parcă nimic nu-i mai atrage pe nativi ca înainte. Totuși, sunt stimulați financiar, iar tranzitele de acum promit mici îmbunătățiri la buget. Retrogradarea lui Mercur, în schimb, va cere reevaluări legate de modul în care nativii își câștigă și administrează veniturile. Este de preferat ca luna aceasta să fie mai economi și mai cumpătați în cheltuieli.

Sănătate

Fecioarele au energie cât Soarele va tranzita zodia lor, adică până pe 22 septembrie, însă trebuie să țină cont că și suprasolicitarea și munca în exces își pot spune cuvântul, de aceea odihna nu trebuie neglijată. Este posibil ca unii nativi să se confrunte cu o problemă de sănătate mai veche și să fie nevoiți să meargă la medic.

Horoscop lunar – horoscopul lunii septembrie 2021, zodia Balanță

Dragoste

Marte, guvernatorul relațiilor celor născuți în zodia Balanță, va intra în semnullor după doi ani, iar acest tranzit poate stimula foarte mult pasiunea în cuplu, iar celor singuri le poate aduce o mai mare dorință de flirt și de cucerire, astfel că pot începe mai ușor noi relații, însă nu trebuie să uite că lecția responsabilității și a răbdării rămâne temă principală pentru ei. O aventură nu se va trnsforma de la sine în relație de lungă durată.

Carieră și Bani

Sectorul financiar este aspectat puternic luna aceasta și banii devin preocuparea principală a nativilor, însă deși șansele de creștere a veniturilor există, este important ca nativii să știe să comunice și să negocieze. De evitat cheltuielile pentru a-și satisface plăcerile sau banii aruncați pe lucruri inutile. Atenție la perioada de retrogradare a lui Mercur care poate aduce obstacole în tot ce ține de sfera comunicării și a parteneriatelor, mai ales că se petrece în zodia lor.

Sănătate

S-ar putea ca unii nativi să se mai confrunte și luna aceasta cu trecutul, fie cu amintiri și stări emoționale de care vor să se detașeze, fie cu anumite simptome ale unor afecțiuni netratate sau tratate necorespunzător. Posibil ca unele Balanțe să se preocupe pentru starea de sănătate a altcuiva.

Horoscop lunar – horoscopul lunii septembrie 2021, zodia Scorpion

Dragoste

Cu Venus, planeta iubirii, în tranzit prin zodia lor, relațiile sentimentale devin importante pentru Scorpioni și pot cuceri ușor pe cine își doresc, dacă sunt singuri, iar dacă sunt parte a unui cuplu pot deveni mai dornici de reconectarea cu partenerul de viață. Totuși, cu Marte, guvernatorul lor, în tranzit prin Balanță, mulți nativi pot fi atrași de relații secrete, aventuri ascunse și pot fi mai tentați să calce strâmb.

Carieră și Bani

Prima parte a lunii este favorabilă pentru nativii care au proiecte personale sau care sunt implicați în activități de online, în proiecte sociale, care vor să iasă în evidență și să câștige popularitate. Tot acum se pot concretiza mai ușor niște planuri sau, cel puțin, pot să-și facă ei planuri de viitor îndrăznețe. Cât Mercur este retrograd sunt de evitat investițiile, creditele și împrumuturile, în schimb cei care au de returnat datorii sunt susținuți.

Sănătate

Este foarte probabil să apară probleme de sănătate luna aceasta, odată cu intrarea lui Marte în Balanță, însă acestea sunt cauzate de stres și oboseală. Este momentul să aibă grijă mai mult la stilul de viață abordat. În schimb, în cazul altor nativi se pot activa probleme de sănătate mai vechi, chiar cronicizate.

Horoscop lunar – horoscopul lunii septembrie 2021, zodia Săgetător

Dragoste

Luna aceasta relațiile de prietenie câștigă teren și s-ar putea ca unii nativi să fie atrași de persoane din anturaj, însă să oscileze între prietenie și iubire. Mulți Săgetători simt nevoia de a ieși din casă, de a socializa, de a flirta, dar mai puțin de a se implica sentimental. În cuplu lucrurile merg bine și foarte bine, pasiunea reînvie, se fac planuri de viitor, însă perioada de retrogradare a lui Mercur, dat fiind că este guvernatorul relațiilor lor, poate fi mai problematică și poate aduce conflicte și reevaluări.

Carieră și Bani

Săgetătorii au parte de aspecte bune în sectorul carierei luna aceasta, cel puțin mai calme față de luna trecută. P data de 7 septembrie, aici se va produce o Lună Nouă, moment care poate aduce noi începuturi pentru nativi și chiar șansa de a se afirma, de a se pune în valoare din punct de vedere profesional. După 27 septembrie, când Mercur retrogradează, sunt de evitat noile colaborări, semnările de contracte și acte. Atenție și la persoanele din jur care pot încerca să saboteze nativii.

Sănătate

O problemă de sănătate mai veche s-ar putea remedia luna aceasta sau nativii ar putea găsi acel remediu, tratament necesar vindecării, ameliorării. Este foarte importantă odihna și relaxarea mentală luna aceasta pentru că stresul poate fi destul de mare.

Horoscop lunar – horoscopul lunii septembrie 2021, zodia Capricorn

Dragoste

Capricornii pot simți nevoia de mai multă libertate în relația pe care o au, însă trebuie să aibă grijă cum spun asta pentru a nu răni. Nativii singuri pot simți nevoia de a-și exprima/recunoaște sentimentele pentru cineva, însă cel mai probabil vor prefera să tacă sau să o facă pe ocolite. Pe de altă parte, relațiile de prietenie pot deveni destul de tumultoase și nesigure, iar viața socială, deși activă, va fi presărată de rețineri.

Carieră și Bani

Mercur tranzitează sectorul carierei nativilor și îi susține să se afirme, să iasă la scenă deschisă, să-și negocieze responsabilitățile, poate și o funcție, însă le poate activa și latura mai autoritară, mai ales dacă ceilalți nu sunt de acord cu ei. În perioada de retrogradare, mulți Capricorni se pot îndreba dacă sunt pe drumul cel bun și-ți pot reevalua niște obiective, își pot revizui proiectele profesionale pe termen lung. Din punct de vedere financiar, finalul de lună se anunță mai promițător.

Sănătate

Nu se întrevăd probleme de sănătate, cel puțin nu altele în afară de stresul profesional care poate atinge cote alarmante, în schimb retrogradarea lui Mercur poate să aducă în prim plan o serie de afecțiuni netratate.

Horoscop lunar – horoscopul lunii septembrie 2021, zodia Vărsător

Dragoste

După o perioadă de tensiuni și conflicte, de neîncrederi și suspiciuni, luna septembrie le oferă Vărsătorilor ocazia de a se reconecta la partenerul de viață și de a-și îmbunătăți relația. Pentru mulți nativi, reîmpăcarea poate veni într-o călătorie. Cei singuri sunt dornici de aventuri și pot fi atrași de parteneri mai ciudați, mai diferiți, poate chiar de altă cultură, naționalitate și religie sau cunoscuți la un curs, cu rol de mentori.

Carieră și Bani

Cei născuți în zodia Vărsător pot avea parte de câștiguri financiare dacă se unesc cu alții, dacă colaborează, dacă investesc într-un proiect comun cu altcineva. Sunt destul de bine susținuți în parteneriate profesionale, în asocieri. De asemenea, pot veni bani și din partea partenerului de viață sau poate fi vorba de o perioadă în care se schimbă raporarea nativilor la bugetul comun. Luna Plină din 21 septembrie se petrece în sectorul finanțelor și poate aduce roade bogate pentru cei care au muncit.

Sănătate

Nu se întrevăd probleme de sănătate, ba chiar mulți nativi ar putea vindeca traume mai vechi, poate legate de frica de abandon, de teama de a pierde pe cineva sau ceva sau ar putea depăși o dependență, un viciu.

Horoscop lunar – horoscopul lunii septembrie 2021, zodia Pești

Dragoste

Cei născuți în zodia Pești continuă să aibă parte de tranzite în sectorul relațiilor și luna aceasta, mai ales că tot aici se petrece și Luna Nouă din 7 septembrie, moment care poate deschide o nouă poartă în cuplu, poate reprezenta o nouă treaptă în evoluția unei relații, iar pentru cei singuri poate aduce o nouă poveste de iubire cu potențial mare de a deveni serioasă și de lungă durată. Când Mercur, guvernatorul relațiilor lor, va retrograda, pot ieși la suprafață secrete în cuplu sau pot avea loc discuții tensionate care vor conduce la reevaluarea relației cu partenerul de viață și revizuirea unor planuri comune, de viitor.

Carieră și Bani

Este o lună care le cere nativilor să se asocieze cu persoane care pot contribui la creșterea lor, să intre în noi parteneriate profesionale, dar să nu-și facă planuri pe termen lung. Deși pot purta negocieri, nu ar trebui să investească sume mari de bani în nicio direcție, dat fiind că Mercur va retrograda. Tot retrogradarea le poate arăta adevărata față a unor colaboratori, de aceea nu ar trebui să-și acorde încredera și banii prea ușor. Tot din punct de vedere financiar, s-ar putea ca nativii să fie presați de restituirea unei datorii.

Sănătate

Cu Saturn și Jupiter, ambele retrograde în sectorul sănătății, este de așteptat ca anumite afecțiuni mai vechi, netratate sau tratate necorespunzător, să-și spună în continuare cuvântul. Nici frământările, stresul, oboseala psihică nu sunt excluse, însă mare atenție la odihnă pentru că șansele de cronicizare sunt mari.