Horoscop chinezesc pentru săptămâna 5-11 Iulie 2021
Săptămâna este guvernată doar de elementele Lemn, Foc și Pământ, în egală măsură, ceea ce înseamnă că această săptămână va fi diferită din multe puncte de vedere, atât la nivel individual, cât și colectiv.
În primele două zile ale săptămânii va fi foarte mult din elementul Lemn, ceea ce poate genera foarte multă furie, enervare, frustrare, conflicte interne și internaționale.
Începând de miercuri va interveni elementul Foc, care poate genera atât incendii, cât și explozii de orice fel.
Elementului Foc îi este specific optimismul, ca stare emoțională, doar că atunci când este prea mult se creează dezechilibru și intervine impulsiviatea, reacția instantanee, fără să se mai apeleze la rațiune, la logică și la o analiză profundă și detaliată.
Conflictele care au mocnit până acum, în prezența Focului în exces pot exploda și pot genera “ravagii”.
Este o săptămână în care este indicat să fim calmi și înțelepți.
Elementul Foc prezent în exces poate genera atât creșteri financiare, spre exemplu la bursă, care pot determina oamenii să creadă că pot specula foarte bine momentul, pentru ca la finalul săptămânii să își dea seama că s-au grăbit și că nu au luat cele mai bune decizii.
E nevoie de mai multă atenție în această săptămână
Din acest motiv, este important să ne gândim de două ori înainte de a acționa, începănd de astăzi, până duminică inclusiv.
Zodiile care se află în prim plan în această săptămână sunt următoarele:
Maimuța, Cocoșul, Câinele, Porcul, Șobolanul, Bivolul, și Tigrul vor fi influențate de energiile mai puțin bune ale acestei săptămâni. Au de luat decizii importante și este momentul să se gândească bine înainte de a semna orice fel de contract, înainte de a face orice angajament sau promisiune.
Nativii din an de Porc, Câine, Cocoș, Maimuță, Capră, Cal și Șarpe, vor avea, pe rând, câte o zi favorabilă din săptămână, în așa fel încât rezultatele nu vor întârzia să apară, mai ales în plan profesional. Chiar și în plan personal, astrele sunt de partea acestor nativi, astfel că relația de cuplu este bine aspectată, mai ales în cazul celor căsătoriți.
Dacă nu știi care este elementul sinelui tău, află de aici.