Horoscop chinezesc pentru duminică, 20 iunie 2021. Ziua este guvernată de Pământ Yin și de Mistreț
Nativii din an de Tigru se simt excelent, au energie pentru toate activitățile planificate și, în plus, pot primi o vizită surpriză sau un apel de la o persoană dragă pe care nu au mai văzut-o de mult. Este o zi bună pentru odihnă, relaxare, dar și pentru planuri noi și negocieri.
Nativii din an de Șarpe au o zi mai puțin bună, deși este weekend. Ei pot intra în conflict cu cei dragi sau cu alte persoane. De asemenea, există risc de accident sau de a pierde niște bani. Ar fi de preferat să facă anumite cumpărături pentru casă, în loc să piardă banii. Și această zi este destul de echilibrată, însă polaritatea Yin a elementului Pământ ascunde un posibil conflict, acolo unde te aștepți mai puțin.
Elementul sinelui Lemnul yang este cel mai bine aspectat dintre toate celelalte elemente, fiindcă acesta este cel mai bun prieten al Pământului Yin. Astfel că nativii al căror element al sinelui este Lemnul yang au zi excelentă în familie sau alături de prieteni.
Elementul sinelui Lemn Yin se bucură de familie, alături de care poate face niște cheltuieli neprevăzute, iar la job poate primi o ofertă de colaborare neașteptată. Seara poate fi petrecută, în liniște alături de cei dragi.
Agitație și stres pentru Foc Yang și pentru Foc Yin
Elementele sinelui Foc yang și Foc yin sunt într-o alergare continuă, însă asta nu le displace, din contră sunt entuziasmați. Spre seară vor resimți totuși oboseala din cauza stresului, trăit pe alocuri, de-a lungul zilei care pare destul de lungă și de plină de evenimente.
Elementele sinelui Pământ Yang și Pământ Yin sunt în armonie cu oamenii din viața lor, iar dacă apar conflicte, acestea sunt temporare și se uită repede cauza apariției lor. Este bine să vorbească sau să se întâlnească cu persoane dragi pe care nu le-au mai văzut de mult timp.
Elementele sinelui Metal yang și Metal Yin sunt și ele destul de relaxate în această zi, deși le preocupă destul de mult situația lor financiară sau starea de sănătate a celor dragi. Una din acestea două sunt temele lor de gândire astăzi.
Elementele sinelui Apă yang și Apă Yin au tendința de a-și impune părerile în fața prietenilor și colegilor, ceea ce poate genera un conflict. Atenție la ego astăzi. Indicat este să devină observatori ai situației și să ia decizii din spațiul inimii.
Dacă nu știi care este elementul sinelui tău, află de AICI