Cu o vastă pregătire în domeniul ştiinţelor spirituale şi cu peste 8 ani experienţă în consilierea personală a oamenilor, Barbara Băcăuanu este formator şi astrolog autorizat, numerolog, autor de carte, redactor la mai multe reviste de specialitate, consultant Feng Shui, membră a Asociaţiei Astrologilor din România şi fondatoarea Şcolii de Ştiinte Spirituale din Bucureşti. (Citeşte aici informaţii complete despre Barbara Băcăuanu, autoarea zodiacului CANCAN.ro).
Berbec – Nu rămâne în urmă cu proiectele care nu suportă amânare, deoarece este deosebit de important ca termenul limită să te găsească la zi. Făcând altfel, pe lângă că vei intra în criză de timp şi vei fi foarte stresat, vei avea o imagine nefastă în faţa celor care te supervizează. există o lipsă de atenţie şi concentrare pe care trebuie să o depăşeşti, mai ales atunci când imaginea ta este pusă în joc.
Taur – Fără sprijin şi fără ghidare din partea unei persoane care îţi este alături necondiţionat, vei reuşi cu greu să faci faţă cerinţelor momentului. Aşadar, apelează la ea ori de câte ori simţi nevoia şi lasă-te îndumat! O schimbare de traiectorie în planurile pe care ţi le-ai făcut pentru săptămâna în curs este foarte probabilă, deci fii pregătit cu alternative. Se evidenţiază şi importanţa deciziilor luate la timp, mai ales în sfera profesională.
Gemeni – Povestea de dragoste în care eşti implicat poate scoate la suprafaţă unele emoţii foarte profunde şi stări pe care nu le-ai trăit până acum, ceea ce te scoate din zona de confort. Este indicat să dai frâu liber sentimentelor pe care le ai, să te laşi purtat de ceea ce se întâmplă şi să nu fugi de iubire. Chiar dacă judeci foarte mult, este momentul inimii să vorbească şi să fie pusă pe primul loc.
Rac – Eşti îndemnat să te repoziţionezi în plan profesional, mai ales ca urmare a unor situaţii delicate. Ai nevoie de susţinători care să îţi asigure un confort emoţional, să te încurajeze şi să te îndrume pe calea pe care trebuie să mergi. Transparenţa şi fairplay-ul de care dai dovadă te pot ajuta, dar pot lucra şi în defavoarea ta pentru că te poţi confrunta cu propriile greşeli, gânduri sau acţiuni.
Leu – Eşti un bun mediator şi ai capacitatea de a concilia tabere adverse, dar fii cu băgare de seamă la energia pe care o depui în acest sens, s-ar putea să te consume foarte mult. Nu este o perioadă a individualismului, ci a atragerii de parteneri, care să te ajute în demersurile pe care le ai. Totodată, acumulezi foarte multe informaţii la nivel înalt, importante şi relevante la nivel profesional, pe care este bine să le foloseşti înţelept.
Fecioară – Anumite evenimente din viaţa personală s-ar putea amâna sau chiar anula definitiv, deci nu rămâne ancorat în speranţe, certitudini şi proiecţii, ci fii flexibil la nou. Unele secrete pe care le-ai ascuns cu grijă până acum pot ieşi la suprafaţă, ceea ce te incomodează sau te stresează foarte tare. Este bine să îţi iei inima în dinţi, să fii sincer şi să nu amâni momentul de a clarifica orice situaţie cu care te confrunţi.
Balanţă – Este nevoie să adaptezi mai bine lumea ta interioară la ceea ce îţi propune viaţa – speranţe, idealuri, nevoi – mai ales pentru a nu avea parte de dezamăgiri. Pot surveni unele schimbări în viaţa personală, dar şi profesională, oferte pe care nu le-ai luat în calcul până acum sau la care nu te-ai gândit, dar care te-ar ajuta să progresezi mai repede. Analizează totul cu o mai mare băgare de seamă.
Scorpion – Ţi se oferă şansa de a te pregăti mai bine la nivel profesional, de a te instrui sau de a învăţa, aspect care nu este de neglijat, deoarece te va ajuta pe o perioadă lungă te timp de acum încolo. Aşadar, participă la cursuri, workshopuri sau seminarii, preia din experienţa altor persoane şi definitivează-ţi cunoaşterea. Totodată, fă uz şi de ceea ce ştii, capacităţile tale vor fi apreciate la locul de muncă.
Săgetător – Renunţă la mofturi şi ambiţii care nu conduc nicăieri şi fă schimbări reale şi practice în viaţa ta, astfel încât să poţi să te ocupi în egală măsură şi de viaţa personală şi de cea profesională. Printr-o intuiţie bună poţi deveni dirijorul unei situaţii tensionante de familie, în care să îţi dai seama dincolo de cuvinte şi atitudini cine are dreptate şi cum stau lucrurile în realitate!
Capricorn – Ai rolul de deschizător de drumuri, dai tonul unor activităţi şi ştii cum să coordonezi unele situaţii de la locul de muncă, de aceea eşti apreciat, urmat şi respectat. Dacă aveai în intenţie să faci o achiziţie importantă, este probabil ca în urma unei judecăţi solide să renunţi la ea şi să îţi îndrepţi atenţia către un alt obiectiv, mult mai benefic ţie. În relaţia de cuplu, fă promisiuni pe care ştii sigur că le poţi respecta.
Vărsător – În prim plan pentru tine intră unele evenimente sociale pentru care trebuie să te pregăteşti foarte serios. Încearcă să fii atent la detalii şi totul va ieşi aşa cum îţi doreşti. Fă un efort să te adaptezi din mers la schimbările ce apar pe plan relaţional, mai ales dacă ţi se cere asta de către persoanele la care ţii cu adevărat. Nu reacţiona cu încăpăţânare şi fii flexibil în discuţiile pe care trebuie să le porţi.
Peşti – Partenerul de viaţă poate trece prin unele schimbări – la locul de muncă, în familie sau de dispoziţie interioară, iar tu va trebui să arăţi susţinere, iubire şi ajutor necondiţionat. Chiar dacă şi tu ai unele apăsări, este bine să te poziţionezi ca un stâlp pe care celălalt să se poată baza. Dacă la locul de muncă ţi se cere părerea, este indicat să ştii ceea ce afirmi şi să fii stăpân pe informaţiile pe care le lansezi.