Horoscopul zilei de vineri, 9 august 2024. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte.
Este important să îți limitezi dorințele, dar nu ca un sacrificiu ci ca o concentrare a forțelor proprii, menită să-ți crească șansele de a le realiza. Să fie puține, dar în varianta lor cea mai bună.
Este un moment bun pentru a-ți recompune, în propria minte, planurile pentru a obține schimbarea pe care o dorești pe plan financiar, cele care depind doar de tine.
Dorința ta de liniște în casă și în familie se poate realiza, dar pe baza concluziilor la care poți ajunge pe baza experiențelor acumulate până acum, cu condiția să fii sincer cu tine.
Ai multe de învățat din situațiile pe care le trăiești în relațiile cu cei dragi, mai ales acelea pe care nu le gestionezi cum ai dori, în profunzimea ființei tale.
Ar fi bine să reconsideri deciziile legate de relațiile de parteneriat, de orice fel, din cauză că acum judecata ta este prea puternic influențată de partea dificilă a lucrurilor.
Ești decis să faci o adevărată revoluție în domeniul financiar, inclusiv partea care îi interesează și pe alții. Problema e că decizia ta se bazează pe situația de acum, care se poate schimba oricând.
Situațiile care nu-ți sunt pe plac au un mesaj puternic pentru tine, îți vorbesc despre anumite limite pe care nu ai reușit să le depășești. Poate că acum vei fi mai motivat să faci și acest lucru.
Există soluții pentru problemele apărute la serviciu, poate că superiorii vor veni cu propuneri interesante, dar trebuie să le pună cineva în aplicare și nu va fi chiar atât de simplu pe cât pare.
Nevoia ta de liniște este binevenită, dar dacă se manifestă ca un refuz al interacțiunilor cu cei care te stresează, nu vei reuși să obții ce îți dorești pentru că, pur și simplu, fugi din fața problemelor.
Este posibil să alegi să îți frămânți mintea cu aceleași probleme și să descoperi și soluții mai bune. Numai că nu poți decide singur ce ar trebui să facă ceilalți, pe care i-ai luat în calcul în planurile tale.
Ai nevoie de inspirație, de gânduri bune, nobile pe care le obții, de obicei, de la cei către care privești cu respect și considerație. Poate ar trebui să îi cauți, din nou, pe acei oameni.
Știi deja, din experiență, că graba strică treaba întotdeauna. Dacă nu știi, vei avea ocazia să vezi cu ochii tăi ce vor să spună aceste cuvinte pline de înțelepciune, din popor.