HOROSCOP 8 SEPTEMBRIE. Capricornii au o perioadă tensionată
Berbec – Căsnicia se află în prim plan în acest moment. Dacă nu ai făcut deja paşi mari în acest sens – paşi mari însemnând ori să porneşti o relaţie ce poate duce la căsătorie, ori să discuţi la cel mai serios mod despre sensul de mers alături de persoana iubită (separaţi sau împreună, fiind şi vremea deciziilor mari), atunci următoarea perioadă are în program pentru tine câteva momente cheie! Alege cu grijă ceea ce îţi doreşti să faci, repercursiunile sunt pe termen lung!
Taur – Apucă-te serios de învăţat pentru că eşti într-o perioadă în care poţi acumula mari cantităţi de informaţii, poţi aprofunda domenii care te atrag sau poţi începe cursuri de dezvoltare personală, de specializare şi calificare din care, cândva, se va naşte cariera ta de succes. Este foarte posibil să ţi se deschidă căi spre domenii complet noi, mult mai serioase, mai dificile, care cer multă concentrare, dar care te pot interesa atât de mult încât să nu te laşi până nu ştii cât mai mult din ele.
Gemeni – Nu te speria dacă nu merg lucrurile atât de bine la serviciu, dacă ai impresia că tot greul cade doar pe umerii tăi, dacă nu găseşti jobul potrivit din prima, chiar şi un refuz sau un eşec are rolul lui, de a te învăţa să devii mai bun. Pentru a trasa noi direcţii în carieră, nu fugi nici de schimbări radicale, spre domenii care nici prin cap nu-ţi treceau înainte. Trecerea nu este simplă, dar dacă aştepţi de ceva vreme o şansă de schimbare, ea poate apărea acum.
Rac – Te poţi aştepta la animozităţi, la discuţii aprinse şi la unele conflicte în relaţia cu cel drag, unele din ele, dacă nu sunt ţinute sub control, pot genera chiar probleme mai mari. Este, cu siguranţă, o perioadă periculoasă, deloc simplă, tocmai de aceea trebuie să fii foarte atent la gesturi bruşte, la decizii impulsive, la situaţii cu factor mare de risc gen: trădare, gelozie, adulter, agresivitate, crize de nervi. Încearcă să îţi menţii cumpătul şi să fii echilibrat!
Leu – Ambiţiile tale cresc, dar nu rămâne cu pretenţia să clădeşti castele peste noapte. Dimpotrivă, trebuie să dai dovadă de imensă răbdare, ştiind că lucrurile bune se ridică doar cu sudoare. Vrei mai mult în carieră? Atunci este vremea să pui serios mâna pe lucru, nu mai merge cu succese uşurele, ci a venit ori vremea marilor confruntări intelectuale (examene grele şi importante, diplome, echivalări, examene de top), ori vremea marilor decizii profesionale.
Fecioară – Acum poţi afla cum te vede lumea, cum te apreciază cei cu care lucrezi, ce spun ceilalţi despre tine, tocmai de aceea nu prea ai voie să te joci cu imaginea ta. Fă totul corect, just, sincer, analizând cu atenţie argumentele, instrumentele, căile, deciziile pe care le ai la dispoziţie. Totodată, fii pregătit să schimbi locul de muncă, să-ţi ameliorezi poziţia, să cântăreşti serviciul pe care-l aveai deja pentru a vedea dacă e ceea ce ţi se potriveşte.
Balanţă – În această perioadă poţi fi ceva mai stresat de la nimicuri, de la lucruri care ţi se par că sunt grave, de la vise care n-au ieşit aşa cum îţi doreai, de la vorbe aruncate în vânt, deci încearcă să fii mai tolerant şi mai iertător, pentru că ai putea intra în contact cu unele persoane care multe spun, dar nimic nu fac. Decepţiile pot fi la ordinea zilei, deci caută să previ acest fapt, neavând aşteptări şi fiind mai realist!
Scorpion – Înainte nu prea ştiai ce vrei, încotro să mergi, parcă aşteptând ceva, dar de data aceasta trebuie să spui sigur, ferm şi concis ce vrei de la tine în viitor. Cariera ta se poate (re)scrie acum şi nu prea ai loc de întoarcere. Deciziile acestei perioade sună un pic tranşant, categoric, ultimativ, dar probabil eşti pregătit să faci alegerea finală şi să te îndrepţi către ceva foarte sigur.
Săgetător – Este un moment ideal pentru a redresa relaţia deja existentă, amintindu-ţi de diplomaţie, de iertare, de reciprocitate, de ascultarea celuilalt, lăsând la o parte orice urmă de egoism şi punând mai mare accent pe cuvântul „doi”. totodată, poate fi şi un moment bun pentru a te îndrăgosti din nou, de a socializa mai mult, ba, cu ceva noroc, dacă îţi doreşti, să te şi căsătoreşti.
Capricorn – Vine o perioadă destul de tensionată, cu eforturi, cu dispute, cu rivalităţi, cu orgolii lăsate să se manifeste, cu adevărate războaie pentru fiecare succes la care visezi. Ai grijă cum îţi pui în joc ambiţiile, ca nu cumva să scoţi la iveală o latură a personalităţii tale care nu te reprezintă, nu te onorează… Dacă te-ai privi din afară ţi-ai da seama că nu-ţi place tonul cu care vorbeşti, nici agresivitatea cu care îţi ataci sau critici colaboratorii, de ostilitatea cu care îţi tratezi colegii.
Vărsător – Astrele te îmbie la studiu, te împing să te înscrii la cursuri, să participi la seminarii şi conferinţe, să-ţi dai examenele amânate, să-ţi actualizezi bagajul de cunoştinţe sau să-ţi consolidezi profesia cu o diplomă, o autorizaţie sau un titlu. Astfel, efortul tău de a învăţa poate avea urmări dintre cele mai bune. Dacă nu înveţi ceva nou care te va propulsa ulterior mai sus în carieră, atunci poţi considera această etapă ca un plus la dezvoltarea ta personală.
Peşti – Eşti atât de preocupat de persoana iubită, încât s-ar putea chiar să se sperie de cât de serios priveşti tu iubirea sau… dacă nu este dispusă să se implice cu adevărat, ar putea da bir cu fugiţii… Dar dacă se întâmplă aşa, înseamnă că nu era omul cu care puteai face treabă bună şi ţi-e mai bine fără. Priveşte fiecare amănunt ca pe un semn ce îţi este oferit de către univers pentru a te ajuta!