HOROSCOP 8 APRILIE. Vărsătorii vor avea tendinţa să cheltuie în exces!
Berbec – Este posibil să întâlneşti astăzi o persoană care se dovedeşte a fi de încredere şi care te ajută într-o anumită privinţă – poate cu un sfat, poate îţi facilitează soluţionarea unor probleme sau poate îţi oferă exact lucrul de care ai nevoie. Luna neagră din casa străinătăţii îţi poate aduce unele complicaţii, aşadar fii mai atent la acest domeniu – cum şi cu cine pleci la drum, unde pui actele şi biletele, dar şi bagajele.
Taur – Nu te arunca cu capul înainte când vine vorba de iubire, chiar dacă simţi că eşti năpădit de multe sentimente. O experienţă din trecut se poate întoarce către tine, dar evaluează cu atenţie semnele care vor să îţi transmită ceva – poate fi vorba de o lecţie pe care nu ai învăţat-o cum trebuie, de o restanţă pe care trebuie să o depăşeşti sau de ceva ce a rămas nerezolvat sau nespus.
Gemeni – Creativitatea îţi este pusă la încercare printr-o situaţie dificilă cu care te confrunţi în planul social. Rezultatul te poate surprinde şi pe tine dacă tratezi totul cu seriozitate. Citeşte de două ori înainte de a semna ceva sau înainte de a-ţi da acordul într-o privinţă, este posibil să comiţi o eroare ca urmare a repeziciunii şi a neatenţiei cu care faci lucrurile. Sectorul financiar este în echilibru, deci nu îţi face probleme în privinţa balansului între venituri şi cheltuieli.
Leu – Treci printr-un proces de transformare şi eliberare la nivel emoţional, ceea ce va face curăţenie în lumea ta interioară. Eşti pe o linie dreaptă care va conduce la schimările pe care le aştepţi de foarte multă vreme. Sistemul de valori şi filosofia de viaţă se pot modifica ca urmare a unei situaţii prin care treci, dar concluziile la care ajungi îţi sunt foarte favorabile. Sfătuieşte-te cu cei în domeniu pentu latura financiară, mai ales dacă vrei să faci investiţii sau achiziţii majore.
Fecioară – Este indicat să fii prezent la un eveniment la care eşti invitat astăzi, deoarece ai putea face cunoştinţă cu o persoană interesantă. Din discuţia cu aceasta ai putea extrage multe informaţii de valoare pentru tine. Dacă ai ştiut să drămuieşti la timpul potrivit, în acest moment ai putea să îţi faci un cadou mai costisitor, dar de care te vei bucura mult timp şi care îţi va face multă plăcere.
Balanţă – Te poţi convinge astăzi că nu ai avut dreptate într-o anumită privinţă, iar acest aspect îţi va fi scos la lumină de către partenerul de viaţă. Nu te supăra, ci ia „critica” ca pe o lecţie de viaţă de la care ai multe de învăţat. Lasă lucrurile să curgă, să vină de la sine şi nu merge contra curentului. Siguranţa vine din partea familiei şi celor dragi, care te susţin şi te ajută să depăşeşti orice blocaj.
Scorpion – În relaţia de familie, încearcă să faci ceva şi pentru tine şi să te pui pe primul loc. Ai nevoie de mai multă stabilitate interioară, de tabieturi, de relaxare şi de o mai mare înţelegere de la cei din jur. Este posibil să vezi distorsionat unele amănunte legate de partenerul de viaţă, deci nu te pripi în a trage concluzii, ci ia-ţi o marjă de timp pentru a analiza totul mult mai atent şi bine. Nu te juca cu focul şi nu aţâţa o situaţie care nu işi are rostul.
Săgetător – Nu interpreta lucrurile altfel decât sunt în realitate, ai putea pica într-o capcană, care să tensioneze relaţiile cu cei din jur. Poţi trece repede de la o stare de spirit la alta, de la bucurie la tristeţe, de la calm la nervozitate, aşa că încearcă să te controlezi un pic mai bine – sistemul interior poate fi afectat pe această cale. Financiar, lucrurile se aşează, dar apar şi cheltuieli exagerate.
Capricorn – Dacă te gândeşti să faci o schimbare în ceea ce priveşte locul de muncă, nu este momentul oportun în care să iei o decizie, ci mai mult acela în care să introspectezi sau să prospectezi ofertele. O hotărâre fermă poate fi luată după data de 6 mai încolo. Banii pot veni de pe urma unor comisioane pentru care ai muncit destul de mult, iar acest surplus faţă de veniturile principale te va ajuta să depăşeşti momentul actual.
Vărsător – Ai tendinţa de a cheltui mai mult în acest weekend, mai ales pe lucrurile de care nu ai nevoie. Dă mai multă atenţie odihnei şi somnului, este posibil să te simţi epuizat după ultima perioadă, în care ai luat parte la activităţi solicitante. În ceea ce îi priveşte pe prieteni, învaţă să spui şi nu invitaţiilor care nu îţi fac plăcere şi să te axezi mai mult pe ceea ce îţi doreşti tu să faci. Nu va fi nicio supărare!
Peşti – Fii atent la documentele cu care operezi, ai putea avea parte de unele neplăceri – pierderi, deteriorări sau erori pe care îţi va fi greu să le repari. Nu te lăsa dus de val la capitolul bani şi încearcă să ţii de ceea ce ai agonisit. Astfel, nu cheltui excesiv, nu împrumuta şi nu face cadouri costisitoare. Totodată, acordă o mai mare importanţă semnalelor pe care ţi le transmite organismul şi nu face excese de niciun fel.