Horoscop 7 decembrie 2022. Cine sunt nativii care vor primi o nouă colaborare
Horoscopul zilei de miercuri, 7 decembrie 2022. Jumătatea acestei săptămâni vine cu vești neașteptate pentru mulți nativi și chiar cu schimbări. Cei care își cunosc ascendentul pot citi mai întâi previziunile sale, apoi pe cele ale zodiei.
Berbec
O zi dinamică atât fizic, cât și intelectual, însă cu o oarecare agitație care poate să-ți scadă gradul de concentrare. Poate să nu fie cea mai potrivită zi pentru chestiuni sau analize care necesită atenție la detaliu. Ești curios, glumeț, jucăuș și dornic să interacționezi cu orice sau oricine te stimulează intelectual.
Taur
Deși te străduiești să rămâi cât mai pragmatic și mai obiectiv în abordare, ești tentat de mai multe lucruri sau activități în același timp. Cauți să te informezi și să fii la curent cu tot ce te-ar putea avantaja financiar. Dacă faci o cercetare anume sau un studiu de piață, poți descoperi informații utile și eficiente.
(CITEȘTE ȘI: Horoscop bani și finanțe: decembrie 2022. Lista zodiilor care sunt avantajate în plan financiar)
Gemeni
Din punct de vedere mental, încerci să te focusezi pe lucruri concrete și practice însă emoțional, cu luna astăzi în propriul tău semn, dispozițiile tale pot fi destul de schimbătoare. Ai nevoie de curaj sau de un mic imbold pentru a schimba ceva însă aștepți momentul potrivit. Sfatul unui prieten te poate ajuta să te mobilizezi.
Rac
Ești mai retras și mai circumspect astăzi și tinzi să analizezi lucrurile din spatele scenei deoarece îți oferă o perspectivă mai bună. În comunicarea cu cineva, în ciuda tendinței aparente de colaborare afișate de această persoană, te poți îndoi de bunele sale intenții. Înainte de a trage o concluzie, caută să analizezi lucrurile cât mai detașat posibil.
Leu
Nevoia de a interacționa cu acei oameni cu care rezonezi și pe care îi simți aproape de tine este amplificată. Poți face o scurtă plimbare în compania unui prieten care te binedispune. În același timp, anumite sarcini sau responsabilități așteaptă să te ocupi de ele, va depinde de tine cum reușești să te împarți.
Fecioară
O situație anume necesită că tu să-ți asumi o mai mare autoritate fie parentală fie socială, însă reușești să descoperi resursele necesare pentru rezolvarea ei. Comunicarea cu propriul copil poate să nu se desfășoare exact așa cum ți-ai dori, întrucât dorințele voastre sunt ușor diferite însă cu un pic de răbdare puteți găsi o variantă de compromis.
(CITEȘTE ȘI: Horoscop sănătate: decembrie 2022. Lista zodiilor care au nevoie de energie și o viață echilibrată)
Balanță
Pe de o parte, încerci să te ocupi de rezolvarea unor chestiuni practice, administrative în propriul cămin, iar pe de altă parte, la nivel emoțional, simți nevoia de mai multă libertate sau mai mult timp pentru tine. La inițiativa partenerului de cuplu, te mobilizezi și vă decideți să ieșiți undeva împreună.
Scorpion
Percepțiile tale sunt amplificate astăzi și încerci să înțelegi lucrurile mai în profunzime. O situație financiară sau sentimentală te pune pe gânduri. Ai vrea să fii mai clar și mai ferm cu ce anume te interesează însă ești nehotărât în privința unei strategii anume. Cere sfatul unei persoane cu experiență care crezi că te-ar putea ajuta.
Săgetător
Cu lună în sectorul parteneriatelor, celălalt din viața ta capătă o importanță mărită, poate să fie un partener de cuplu, un coleg, un prieten. Puteți profita de ocazie pentru a face ceva împreună sau pentru a merge la un spectacol. Singura problemă ar fi că există șansa să fiți atrași de activități diferite.
Capricorn
O zi în care încerci să te împarți în mai multe direcții în același timp pentru a bifa toate acele sarcini sau responsabilități pe care ți le-ai setat. Însă dacă munca ta depinde de un anumit coleg pentru a fi finalizată, s-ar putea să fie nevoie să te adaptezi unui ritm diferit de al tău, fapt care nu încântă prea mult.
Vărsător
În timp ce o parte din tine este serioasă și circumspectă în privința unor lucruri sau relații, cealaltă parte este dornică de mai multă libertate și de o abordare mai relaxată a unor chestiuni. Indiferent de domeniul vizat, dacă este nevoie să-ți exprimi punctul de vedere, o vei face cu multă inițiativă și asertivitate.
Pești
Astăzi ești mai introvertit și poate un pic subiectiv cu ceea ce se întâmplă în jurul tău. Dacă cineva te solicită în vreun fel, poți fi mai nehotărât în modul în care răspunzi întrucât stările tale sunt destul de schimbătoare. Dacă în schimbi este nevoie să faci ceva strict pentru tine și care te-ar pune mai mult în valoare, vei avea cu siguranță mai mult spor și reușită.
(CITEȘTE ȘI: Horoscop carieră: decembrie 2022. Nativii care vor avea parte de noi orizonturi profesionale)
This browser does not support the video element.