HOROSCOP 6 IULIE. Gemenii pot trece în prezent printr-o schimbare de motivaţie
Berbec – Chiar dacă pot apărea şi unele riscuri pe care va trebui să ţi le asumi, există o mare provocare în zona profesională care te atrage şi te incită în acelaşi timp. Fii deschis în faţa ideilor noi, vei avea foarte multe de învăţat şi vei putea cunoaşte oameni foarte talentaţi. În domeniul familiei sau al prietenilor, ai nevoie de o abordare pragmatică a situaţiilor cu care te confrunţi, mai ales pentru a evita unele probleme mai mari.
Taur – Există un clocot emoţional interior pe care să nu îl poţi gestiona perfect, dar este normal să îţi arăţi sentimentele, deci fii deschis cu toţi cei care te înconjoară. Empatia te va ajuta să înţelegi mai bine doleanţele ce vin către tine, iar umanismul să fii apreciat mai tare. Încrederea în unii oameni îţi poate fi testată, aşa că este bine să ţii cont de experienţele trecutului, dar şi de felul în care s-au modificat relaţiile în timp.
Gemeni – Poţi trece în prezent printr-o schimbare de motivaţie – ceea ce până acum te încânta să nu mai prezinte valoare, iar de acele lucruri de care fugeai să începi să te apropii. Chair dacă cei din jur nu înţeleg acest comportament, fă ceea ce simţi şi lasă progresul sau transformarea evidentă prin care treci să îşi urmeze cursul natural. Forţa interioară te va ajuta să depăşeşti orice impediment.
Rac – Dacă te-ai împotmolit într-un anumit domeniu este indicat să faci o pauză, să laşi să treacă puţin timp, după care să priveşti totul din alt punct de vedere. Lucrurile vor părea mult mai clare dacă te detaşezi, mai ales emoţional. Contradicţiile ce vin din sufletul tău îşi pot găsi explicaţia într-o frustrare pe care nu ai rezolvat-o la timpul potrivit, dar pe care ai şansa în prezent de a o transforma armonios.
Leu – Este posibil ca astăzi să treci prin situaţia în care una simţi şi alta gândeşti, ceea ce va conduce către un conflict interior sau către o problemă deoarece nu ştii ce să alegi sau să decizi. Rămâi la răscruce de drum şi cântăreşte mai bine, în urma judecăţii una dintre părţi se va evidenţia mai tare. În acelaşi timp, evită compromisurile, cuvântul ‘trebuie’ şi orice simţi că ar veni ca o obligaţie pentru tine.
Fecioară – Capătă mai multă încredere în vocea ta interioară, care te va ajuta să simţi mai clar o situaţie. Schimbă modul de abordare a unor subiecte şi fii mai deschis către ceea ce vine către tine. Zona partenerială este importantă în acest moment, mai ales că ai putea descoperi că poţi urca unele relaţii pe o treaptă superioară, mult mai matură, mai asumată şi mai lipsită de compromisuri.
Balanţă – Chiar dacă nu în cel mai plăcut mod sau prin cea mai armonioasă experienţă, ai putea învăţa multe de la oamenii din viaţa ta. Important este să vezi partea constructivă a acestui proces şi să nu te laşi pradă unui dezechilibru. Pune în balanţă ceea ce este adevărat, drept, moral cu iluziile sau falsele speranţe care te-au acaparat. Vei descoperi care este drumul pe care trebuie să mergi de acum înainte!
Scorpion – Fă-ţi o evaluare a experienţelor din ultima perioadă de viaţă, vei descoperi unele adevăruri care ţi-au fost ascunse. Este mai bine să vezi realitatea aşa cum este ea de fapt decât să te minţi singur! Chiar dacă îţi va veni greu, este mai bine să elimini acele persoane care nu îţi fac bine şi care îţi conferă neplăceri. Îmbină într-un mod armonios judecata dreaptă cu ceea ce simţi!
Săgetător – Aspectele astrale ale momentului accentuează stările interioare cu care te confrunţi, te ajută să te eliberezi şi să te vindeci de orice rană îngropată adânc, să te detaşezi de trecut şi să te înţelegi mai bine. Casa subconştientului este activată, aşadar ai putea scoate la iveală amintiri sau gânduri uitate, ai putea să ai revelaţii sau o inspiraţie mult mai puternică. Lasă-te ghidat de ceea ce simţi şi nu vei regreta.
Capricorn – Casa dorinţelor şi a proiectelor personale, a prietenilor şi a acelora ce te protejează, a evenimentelor sociale şi a petrecerilor va fi mult mai accentuată de acum înainte, ceea ce îţi va aduce noi preocupări, materializarea idealurilor, cunoştinţe noi sau trierea celor existente, precum şi mai multe ieşiri în oraş. Bucură-te de o perioadă în care ai şansa de a socializa mai mult şi de a a-ţi îmbogăţi experienţa de viaţă!
Vărsător – Nu este cea mai favorabilă perioadă călătoriilor sau vacanţelor, nici proiectelor ce vizează relaţia cu străinătatea, ca atare nu pleca acum la drum sau nu pune bază pe oamenii din afara ţării, s-ar putea să te încurce sau să te dezamăgească. Relaţia cu un membru al familiei tinde să fie tensionantă ca urmare a unor probleme nesoluţionate, iar responsabilităţile legate de casă nu vor mai putea fi amânate! Actionează cu maturitate.
Peşti – Nu eşti foarte comunicativ în această perioadă, iar dacă o faci parcă una spui şi alta se înţelege. Ca atare, nu încerca să te justifici foarte mult, să explici sau să intri în polemici, nu vei ajunge la niciun rezultat pozitiv. Dacă pleci la drum, fii atent să ai toate actele în regulă, să nu depăşeşti viteza sau să încalci semnele de circulaţie, rişti să primeşti o amendă care să îţi golească portofelul.