Horoscop 28 ianuarie. Afla ce ti se va intampla astazi
Berbec
Astazi poti fi preocupat de situatia ta materiala si de administrarea finantelor iar prezenta ta in anumite grupuri de prieteni iti creste sansele de a capta o idee buna, pe care sa o folosesti in beneficiul tau, intr-o maniera originala. Nu forta insa cu nimic lucrurile, doar fii atent la ce-i in jurul tau si lasa-le sa vina de la sine, iar in dragoste, analizeaza ce preconceptii stau in calea fericirii tale.
Taur
Cu Luna aflata astazi in propriul tau semn, ai parte de o dispozitie schimbatoare, de aceea este indicat sa nu tii cont atat de mult de ceea ce zice lumea. Prioritizeaza imbunatatirea imaginii tale dar si a starii de confort, alegand activitati relaxante sau care iti aduc acea pace interioara mult dorita, dar si compania unor prieteni intimi. Nu respinge ideile originale ce-ti pot fi de folos in cariera.
Gemeni
Exista sanse ca astazi sa-ti doresti un program mai variat, insa cel mai indicat ar fi sa nu-ti risipesti fortele in prea multe directii, dezbateri de opinii sau incercand sa te arati prea intelegator. Mai degraba, ai in vedere refacerea rezervelor energetice ale organismului, apeland de exemplu la masaj, meloterapie sau aromoterarpie. Astfel, in liniste, vei avea mai multe sanse sa gasesti solutii inspirate.
Rac
Chiar daca vei alege sa ai in preajma ta doar pe cei mai apropiati prieteni, fii atent la oportunitatile de afaceri care pot veni de la acestia sau accepta ideea de a le reevalua folosind alti termeni, mult mai avantajosi. Ziua este potrivita relaxarii si evadarii din rutina zilnica, asa ca ar fi indicat sa cauti acele activitati care reusesc sa satisfaca dorintele tale sufletesti.
Leu
Astazi, daca alegi sa fii in centrul atentiei, tinand fraiele in propriile maini, este recomandat sa te ocupi rabdator de ducerea la bun sfarsit a unor proiecte deja incepute, fara a demara nimic nou. Cel mult, acceptarea unei renegocieri, pornind de la alti termeni se poate dovedi salutara. Chestiunile privind gradul de afectivitate oferit, dar si primit nu sunt acum cel mai facil subiect pentru tine.
Fecioara
Astazi, ai ocazia sa-ti propui o tema de meditatie cu privire la ideile uneori fixiste sau la preconceptiile legate atat de domeniul activitatilor tale zilnice dar si al asteptarilor tale relationale. Daca ai ocazia, iesi din agitatia cotidiana si cauta sa evadezi intr-un mediu natural sau chiar virtual, unde sa te relaxezi, gandindu-te mai mult la aceste subiecte.
Balanta
Notiunile legate de intimitate si relatia cu persoana iubita iti pot capta astazi atentia, fiind atent la nevoile acesteia dar si dispus a te bucura de momente placute de romantism si senzualitate. Poate la capitolul comunicare sa mai fie ceva de lucru, insa nu vor lipsi ocaziile de a surprinde sau de a fi surprins, in mod placut, asa ca nu ar fi cazul sa lasi angoasele sa-si faca loc.
Scorpion
Ziua de astazi se anunta potrivita pentru a te bucura de prezenta partenerului tau si a acorda mai putina importanta sentimentelor de indoiala sau de neincredere. De fapt, esti invitat sa fii mai atent la dorintele sufletului tau si sa nu respingi vreo modalitate de a le implini, oricat de ciudata ar fi la prima vedere. Indrazneste sa fii romantic, dar totusi realist.
Sagetator
Astazi este recomandat ca la serviciu sa te axezi pe proiectele aflate deja in dereluare si pe intretinerea unei relatii armonioase cu colegii, fara a te crampona cu orice pret de ideile sau metodele tale. Ideal ar fi sa acorzi atentia cuvenita si propriului corp, domolind ritmul si acordandu-i timp de refacere. Potrivit astrocafe.ro, Nu este exclusa o veste buna, o invitatie sau intalnirea cu cineva drag in cursul unei deplasari.
Capricorn
Permite-ti astazi sa fii relaxat fiindca astfel te poti bucura de fiecare moment din viata, cat de nesemnificativ, dar si de prezenta celor dragi, copii sau persoana iubita. Iesi in mijlocul naturii, asculta muzica, savureaza o mancare buna, fii creativ. Si, poate cel mai important, lasa de la tine, sustine-ti familia si vei vedea ca vei fi ajutat de aceasta in mod neasteptat, la randul tau.
Varsator
Petrecand mai mult timp in compania reconfortanta a familiei se poate dovedi astazi o solutie mai spornica decat ai fi tentat sa crezi, din discutiile cu cei din preajma ta putand extrage atat idei originale cat si constientiza lucrurile dintr-o alta perspectiva. Asa ca, ai putea schimba putin obiceiurile, alegand sa inviti lumea la tine acasa, mai ales ca vei gasi foarte comoda aceasta varianta.
Pesti
Romantismul, starea de visare, ritmul incetinit de miscare din viata cotidiana pot intra in contradictie cu strategiile tale ambitioase sau cu rigoarea responsabilitatilor sociale. Insa, acest rastimp are rostul sau, punandu-te mai usor in contact cu intuitia ta, dar si cu cele mai profunde dorinte interioare, astfel incat sa gasesti calea de a accesa cele mai nebanuite resurse ale tale.