HOROSCOP 27 IULIE. Peştii visează la lucrurile dorite
Berbec – Dacă vei acorda mai multă atenţie celor din jur şi spuselor lor, îţi vei rezolva mult mai repede problemele decât dacă faci totul de capul tău. Ca atare, fii mai receptiv, mai flexibil şi mai deschis la sfaturile pe care le primeşti. Fii foarte bun specialist şi prezintă-te bine pregătit în zona profesională, ai putea deveni chiar un model pentru cei cu care lucrezi sau pentru cei mai tineri decât tine.
Taur – În această perioadă pot fi sancţionate drastic concepţiile exclusiv materialiste, aşa că ia în considerare şi necesităţile sufletului, pune accent pe relaţii şi pe nevoile familiei. Tratează totul echilibrat şi detaşat, regândind din temelii metoda de abordare a problemelor. Dacă inima este împăcată şi rezervele sentimentale sunt la cote maxime, restul va veni de la sine şi nu va mai presupune un impediment.
Gemeni – Există o discrepanţă între ceea ce îţi doreşti să ai şi acele lucruri sau situaţii pe care efectiv le poţi obţine sau pune în practică, ca atare poţi fi dezamăgit. Este indicat să fii realist, să te ancorezi bine în planul pământean şi să îţi pui ordine în gânduri cu pragmatism şi obiectivitate. Orice tip de conflict sau de tensiune trebui reorientat către zona înţelegerii profunde, astfel încăt să îi dai noi conotaţii, mai puţin frustrante.
Rac – Nu exploda la primul impuls, ci judecă înţelept orice situaţie cu care te confrunţi. Poţi vedea foarte clar adevărul în tot ceea ce te înconjoară şi chiar dacă nu este efectiv ceea ce îţi doreşti sau credeai, este mai bine să ştii care este realitatea. Modifică-ţi atitudinea şi concepţiile, adaptându-te la ceea ce afli, îţi va fi mult mai uşor să treci peste tot ceea ce nu îţi convine sau te deranjează.
Leu – Chiar dacă în exterior emani multă seriozitate, maturitate şi stăpânire de sine, pe dinăuntru eşti foarte copilăros şi ai nevoie de lucruri, oameni sau situaţii care să te bucure. Poate la nivel subconştient îţi doreşti alte lucruri decât cele pe care le ai în prezent, ca atare este recomandată o introspecţie foarte serioasă, în care să stai de vorbă cu tine însuţi, să fii sincer, corect şi foarte deschis.
Fecioară – Este posibil să ai parte de noi idealuri în ceea ce priveşte o mutare, o casă sau o construcţie, dar fii atent pentru a-ţi menţine dorinţele cât mai realiste. Rişti să fii dezamăgit! Relaţia cu unul dintre membrii familiei poate deveni incertă, astfel încât nici tu nu mai ştii ce să crezi sau cum să pui problema. Este mai bine ca deocamdată să nu faci nimic, totul va fi mai limpede în zilele ce urmează!
Balanţă – Fii corect în tot ceea ce faci, implică-te profund în îndatoririle zilnice, nu îţi impune punctul de vedere şi respectă-ţi promisiunile. Cuvintele pe care le rosteşti prind viaţă mult mai uşor, aşadar fii cu băgare de seamă la ceea ce spui şi afirmi, ai putea atrage repede unele situaţii de viaţă. Eşti vulnerabil energetic, de aceea este bine să te protejezi şi să te înconjori de oameni pozitivi, buni şi armonioşi.
Scorpion – Ai tendiţa de a fi receptiv la tot ceea ce se întâmplă în jurul tău, de a simţi emoţiile şi gândurile apropiaţilor, ceea ce te bulversează destul de mult. Chiar dacă nu îţi convine sau aduce şi durere, adevărul poate ieşi la lumină în multe situaţii. Nu intra în conflict, ci trage concluziile cele mai valoroase pentru viitorul tău. Pune în practică ceea ce era până acum doar la nivel ipotetic şi nu te uita înapoi.
Săgetător – Nu pune accent pe ceea ce a fost în trecut, ci concentrează-te cât mai mult pe momentul prezent şi pe ceea ce este de făcut de acum înainte. Este un moment prielnic pentru a face paşi către o nouă direcţie, mult mai benefică pentru ceea ce îţi doreşti de la viaţă. Clarifică-ţi aşteptările şi faţă de partenerul de viaţă, ai putea să ai unele revelaţii în ceea ce priveşte valoarea sentimentelor.
Capricorn – Luna neagră activează casa secretelor, dar şi a duşmanilor ascunşi, aşadar fii pe fază la cei care s-ar putea să nu îţi fie tocmai favorabili. În iubire, Venus retrogradă ţi-ar putea crea şi ea unele situaţii problematice, cu care trebuie să te confrunţi pentru a le scoate la liman. Dacă vrei să ieşi dintr-o relaţie, mai bine amână deciziile importante şi mai gândeşte-te la implicaţiile ce ar putea urma după aceea.
Vărsător – Ai capacitatea de a privi detaşat o situaţie de viaţă, ceea ce va fi un avantaj, mai ales la nivel emoţional. Excelezi la capitolul creativitate, aspect care te ajută să îţi prezinţi ideile şi părerile mult mai bine. Ia lucrurile pe îndelete şi ai mai multă răbdare, mai ales în relaţia cu cei din jur, deoarece reacţia ta poate fi mai rapidă decât a multora, iar ei să nu poată ţine pasul cu tine. Banii vin către tine, dar se duc pe alte părţi, deci fii mai cumpătat dacă vrei să pui ceva în puşculiţă.
Peşti – Eşti implicat conştient în lumea de zi cu zi, ceea ce te oboseşte destul de tare. Parcă îţi doreşti să fii lăsat singur, să te retragi în lumea ta interioară şi să visezi la lucrurile pe care ţi le doreşti. Îmbină cerinţa de a-ţi asuma responsabilităţile cu chemarea interioară, iar balansul dintre cele două va fi combinaţia ideală. Nu începe proiecte noi şi nu te încărca cu mai mult decât poţi duce.