Cu o vastă pregătire în domeniul ştiinţelor spirituale şi cu peste 8 ani experienţă în consilierea personală a oamenilor, Barbara Băcăuanu este formator şi astrolog autorizat, numerolog, autor de carte, redactor la mai multe reviste de specialitate, consultant Feng Shui, membră a Asociaţiei Astrologilor din România şi fondatoarea Şcolii de Ştiinte Spirituale din Bucureşti. (Citeşte aici informaţii complete despre Barbara Băcăuanu, autoarea zodiacului CANCAN.ro).
Berbec – Ai numai motive de bucurie! Primeşti de la cei din jur superbe semne de afecţiune, de prietenie, de simpatie, care te fac să te simţi bine în pielea ta. Iubirea pare să fie planul cel mai favorizat al zilei, trăind momente cu o încărcătură emoţională maximă, deci profită din plin de tot ce se petrece în jur. Fă declaraţii de iubire, primeşte-le pe cele care vin de la oameni care ţin cu adevărat la tine, dăruieşte tot ce ai mai bun în suflet pentru că vei primi înzecit înapoi.
Taur – Nu eşti în apele tale, dar nu pentru că ai avea tu vreo problemă concretă, ci pentru că eşti puternic influenţat de necazurile altei persoane. Pui suflet în problemele sale de parcă ar fi ale tale, pentru că trece prin momente dificile şi ai vrea să găseşti o soluţie pentru a i le rezolva. Singură va depăşi impasul, nu prelua pe umerii tăi griji care nu îţi aparţin. Ajunge doar suportul moral, ca să ştie că îi este cineva alături.
Gemeni – Felul în care te comporţi supără pe cei care te ascultă şi nu faci altceva decât să creezi animozităţi în jurul tău. Eşti stresat, se vede că ceva nu-ţi convine, dar chiar dacă ai motive să o faci pe supăratul, încearcă să nu-ţi eliberezi nervii pe cei din jur, pentru că le strici şi lor tot cheful. Eşti implicat într-un fel de război cu toată lumea, dar nu eşti singurul în această situaţie, de parcă ai aduna alături de tine mai multe persoane cu acelaşi of.
Rac – Atmosfera zilei depinde enorm de mediul în care nimereşti. Ai tendinţa să te alături celor trişti, pesimişti, negativişti, care te vor molipsi şi pe tine, în loc să cauţi compania oamenilor veseli, care îţi pot ridica moralul şi atrage în acţiuni constructive. Nu te complace în starea de comoditate şi linişte pe care ţi-o inspiră cei trişti, pentru că acum nu contează faptul că tu le faci lor bine cu prezenţa ta, ci că ei te trag mult în urmă.
Leu – Au aparut unele animozităţi în mediul în care lucrezi şi, cât timp acestea nu sunt rezolvate, nimic nu va mai merge. Opreşte-te din avânt şi ocupă-te de acele conflicte care planează în aer. Dacă le ignori, ele vor rămâne tot acolo şi într-o zi vor răbufni mult mai intens, cu riscul de a-ţi strica toate planurile. Apar deja semne că nu te mai înţelegi cu unele persoane şi trebuie să stai puţin de vorbă cu acestea.
Fecioară – Ai mari dubii dacă să dai curs invitaţiei pe care ţi-o face astăzi un amic, de parcă ai avea alte treburi de făcut. Ar fi păcat să ratezi o propunere care ar putea fi interesantă doar pentru că te aştepţi la altceva. Este posibil ca din direcţia la care stai concentrat cu urechile pâlnie să nu sosească azi vestea sau cererea mult visată, dar ceea ce ţi se oferă în schimb să fie un înlocuitor excelent.
Balanţă – Relaţia de iubire înfiripată nu demult evoluează foarte bine, spre o zonă care deja îţi dă speranţe şi mai mari că veţi forma în curând un cuplu cu tot ce înseamnă el! Eşti fericit, ai încredere în cel de lângă tine şi când mai auzi de la cei din jur şi cuvinte de laudă la adresa omului pe care-l iubeşti sau poveşti care îl pun într-o lumină excelentă, cum să nu visezi şi mai departe?
Scorpion – Ai ocazia de a lua legătura cu o mulţime de oameni, chiar şi cu persoane cu care nu ai mai vorbit de ani de zile, deoarece azi sunt favorizate revederile şi împăcările. Adu-ţi aminte de un prieten cu care poate nu te-ai înţeles bine în ultimii ani şi dă-i un semn de viaţă. Nu va putea refuza un telefon cu gânduri bune şi poate fi şansa voastră de a reface relaţia bună de odinioară.
Săgetător – E o plăcere să primeşti atâtea încurajari la propunerile pe care le faci celor cu care intri azi în contact. Cineva trebuie să fie liderul acţiunilor potrivite acestei zile şi acela eşti tu, pentru că vii cu idei concrete pentru o zi reuşită. Poate îţi vin azi chiar şi idei de afaceri, generate de discuţiile foarte animate cu cei din anturaj, cu şansa de a găsi un potenţial client sau asociat. Vorbeşte despre planurile tale, pentru că e posibil să mai atragi şi pe alţii în realizarea lor.
Capricorn – Eşti împins de la spate de termene limită, dar, deşi eşti o fire iute de obicei, acum parcă eşti strâns cu uşa, şi nu dai randament sub asemenea presiune. Cineva te bate la cap să te grăbeşti, să nu pierzi vremea, să termini totul acum, dar tu ai mai avea încă multe de rezolvat înainte de a încheia un proiect în desfăşurare. Dacă consideri că graba poate strica tot ce ai construit, las-o mai moale.
Vărsător – Ceea ce decizi azi va avea efecte pe termen lung, tocmai de aceea trebuie să spui ultimul cuvânt după o analiză foarte atentă şi prudentă a datelor de care dispui. Greu vei mai putea schimba după aceea calea aleasă, deci nu deschide gura până nu eşti sigur că ai înţeles situaţia. Posibil să fii influenţat în sens pozitiv de o altă persoană care îţi oferă informaţii folositoare, detalii clarificatoare sau un stimulent excelent.
Peşti – Caută pe cineva care să-ţi semene pentru a-ţi fi alături într-un proiect important. O persoană la fel de implicată ca şi tine ar fi de folos pentru a lua startul cu dreptul, pentru că primeşti de la acesta aceeaşi dorinţă de acţiune, generatoare de energie pozitivă. Cel care îţi sare acum în ajutor îşi arată astfel cât de mult apreciază prietenia ta, pentru că şi tu i-ai fost, cu alte ocazii, alături în acelaşi mod.