Horoscopul zilei de marți, 24 septembrie 2024. Unii dintre nativi au parte de vești bune la locul de muncă. Iată lista completă a previziunilor, atât pentru zodie, cât și pentru ascendent.
Probabil îți va prinde foarte bine lecția învățată de curând, o lecție care ți-a spulberat multe iluzii legate de tine și de felul în care ai învățat, până acum, să iubești.
E greu de acceptat că rolul tău este acum acela de a scoate în evidență erorile de judecată ale celor dragi. E un rol ingrat, în aparență, dar extrem de util, în esență.
Contează mult să-ți asumi erorile făcute, dar cu sinceritate, fără să încerci să îți diminuezi rolul. Așa vei reuși să repari ceea ce știi deja că ar trebui reparat.
Interacțiunile cu cei din anturajul apropiat sunt și mai limitate, din cauza schimbărilor apărute, pe care nu le poți nici controla, nici respinge pentru că există motive foarte serioase pentru asta.
Ai multe de învățat, cu condiția să și vrei acest lucru, de la colegi, superiori sau persoane deja retrase din activitate. Este bine să ceri ajutorul cuiva mai priceput, chiar dacă ți se pare că e umilitor.
Chiar dacă ești dispus să muți munții din loc pentru a-ți vedea împlinită o dorință anume, tot ar fi mai cuminte să apelezi la metodele clasice de a ajunge acolo, metode verificate de alții.
Poate ar fi mai bine să nu te lași în voia grijilor nejustificate, dar să te ții departe și de optimismul nejustificat. Oricât de mult ți-ai dori să îți reușească anumite lucruri, dorința nu e suficientă.
Va conta, la finalul zilei, orice efort pe care l-ai făcut pentru a tempera tentația de a refuza dialogurile stresante. Este important să faci schimburi de idei, chiar dacă cei implicați nu sunt de acord cu tine.
Momentele de răceală pot fi mai dese astăzi, mai ales în relația de cuplu sau alte parteneriate. Nu e nimic neobișnuit, poate doar intensitatea unor astfel de momente.
Este un moment bun pentru una dintre preocupările tale preferate, evaluarea situațiilor care nu-ți convin. Numai că va trebui să iei în calcul și elementele necunoscute, care pot să apară oricând.
Ar fi de dorit să temperezi, puțin, dorința ta de a coordona tot, ca să fii sigur că lucrurile vor merge în direcția dorită de tine. Poate că și ceilalți ar putea avea idei la fel de bune sau și mai bune decât ale tale.
Poate fi o zi destul de complicată, tocmai pentru că te aștepți să fie relaxantă și lejeră. E nevoie de un strop de bunăvoință în plus, ca să te asiguri că relațiile cu toți cei din jur vor rămâne în limite normale.
(CITEȘTE ȘI: Zodiile care sunt vindecate de eclipsa de Lună în Pești. Cine va avea parte de succes?)