HOROSCOP 23 IUNIE. Leii trebuie să fie atenţi la întârzierea unor…
Berbec – Astăzi este nevoie să înveţi lecţia toleranţei, a răbdării şi a empatiei faţă de cei din familie, acest aspect aducând mai multă lumină în înţelegerea sentimentelor cuiva drag! Observă ce activitate din viaţa ta dă rezultate benefice, aducându-ţi satisfacţie, şi fructific-o cât mai mult! Orice schimbare neaşteptată în viaţa ta îşi va dovedi motivul cât de curând!
Taur – Asigură exprimarea creativă a celor din jur şi nu îi limita în niciun fel, nici prin ceea ce afirmi, nici prin modul în care reacţionezi! Nu reacţiona pripit în luarea unor decizii la nivel profesional, s-ar putea să faci o greşeală. Alocă-ţi timp pentru a analiza toate amănuntele în cauză. Totodată, fii prudent la investitii, ai nevoie să păstrezi ceea ce ai agonisit!
Gemeni – Observă măsura relaţiilor în care te afli – prieteni sau familie – şi raportează-te corect la fiecare în parte! Dacă ceva ţi se pare nedrept, judecă mai atent de unde ţi se trage, este posibil să fi greşit şi tu într-o oarecare măsură! Poate este nevoie să te reorientezi sau să schimbi considerabil ceva din atitudinea sau abordarea ta!
Rac – Încearcă să vezi dacă este bine să accepţi unele decizii pe care alte persoane le-au luat pentru tine şi acum doar ţi le impută. Gândeşte-te şi la libertatea ta, la dorinţele pe care le ai şi la ceea ce îţi face bine sau nu! O situaţie ambiguă în situaţia de cuplu se va rezolva dacă discuţi direct şi sincer ceea ce te frământă şi dacă îţi etalezi cărţile pe faţă!
Leu – Fii atent la întărzierea unor plăţi pe care le aveai de făcut, este posibil să primeşti o sancţiune sau o amendă. Echilibrul mental şi emoţional te va ajuta să depăşeşti o situaţie neplăcută la locul de muncă, unde o neînţelegere te trage şi pe tine într-o dispută nu tocmai dreaptă! Pune-ţi talentele la bătaie, mai ales pe cel al unui bun manager şi conducător!
Fecioară – Unele persoane încearcă să îţi creeze o imagine care te defavorizează, iar pentru asta ai de combătut, de demonstrat sau de susţinut cu tărie un punct de vedere. Eşti într-un proces de transformare şi evoluţie foarte benefic, iar asta ar trebui să fie pus pe primul loc în ordinea priorităţilor tale. Nu ezita să îţi deschizi sufletul faţă de o persoană dragă, discuţia cu ea te va ajuta să te eliberezi.
Balanţă – Este indicat să treci la o regândire a felului în care îţi gestionezi banii, altfel s-ar putea să risipeşti ceea ce ai agonisit! Fii modest, cumpătat şi gândeşte-te la planurile de viitor! Ai nevoie de optimism, de o abordare pozitivă şi de multă determinare pentru a reuşi, chiar dacă va trebui să îţi autoimpui şi disciplină sau o perioadă de anduranţă!
Scorpion – Poate este nevoie să faci unele sacrificii pentru a putea menţine pe linia de plutire unele avantaje pe care le-ai avut până acum, dar asta nu ar trebui să te sperie sau să te dezechilibreze. Mai mult, s-ar putea să ajungi într-o situaţie mult mai pozitivă decât cea la care te aşteptai. În viaţa de cuplu, axează-te mai mult pe exprimarea liberă a sentimentelor şi a nevoilor personale.
Săgetător – Dă dovadă de mai multă credinţă în idealurile pe care le ai, altfel nu vei putea să le materializezi foarte uşor! Totodată, exersează mai mult răbdarea şi nu sări peste etapele necesare pentru a ajunge la linia de final! Înconjoară-te de persone competente, care te pot sfătui, care au experienţă şi de la care ai ce învăţa!
Capricorn – Este posibil ca unele situaţii care nu au avut prioritate în viaţa ta să fie puse pe primul loc ca urmare a unor conjuncturi prezente. Pliază-te pe ceea ce ţi se arată şi fii foarte flexibil, vei dobândi şi o înţelegere mult mai mare asupra unor relaţii cărora nu le dădeai importanţă! Nu te tulbura nici în faţa unor nemulţumiri pe care ţi le impută partenerul de viaţă, noaptea este un sfetnic bun!
Vărsător – Renunţă la încăpăţânare, la orgoliu şi la dorinţa de a avea neapărat ultimul cuvânt pentru că nu are rost să alimentezi mai departe o dispută care nu mai este de actualitate în prezent. Este indicat ca astăzi să treci în revistă cele întâmplate între tine şi o persoană dragă pentru a înţelege, după atâta timp, cu alţi ochi unde ai greşit. Reflectează la cele pe care le descoperi şi trage o concluzie!
Peşti – Azi ai dreptul să te relaxezi şi să te bucuri de viaţă, dar nu te comporta aşa în situaţii în care superficialitatea pe care o afişezi nu are ce căuta. Poţi da piept cu rezultatul negativ al eforturilor tale, ca atare poţi şi regreta amarnic că nu ai ţinut cont de cei care te-au tras de mânecă într-un anumit moment. Cântăreşte mai atent fiecare decizie de ordin financiar, pentru că nu stai prea bine cu banii şi orice eroare poate dezechilibra major bugetul.