HOROSCOP 2 MARTIE: Peștii sunt nevoiți să ia deja decizii cu impact asupra bugetului familiei

De: Cancan
Publicat: 02/03/2018 | 09:45

Cu o vastă pregătire în domeniul ştiinţelor spirituale şi cu peste 8 ani experienţă în consilierea personală a oamenilor, Barbara Băcăuanu este formator şi astrolog autorizat, numerolog, autor de carte, redactor la mai multe reviste de specialitate, consultant Feng Shui, membră a Asociaţiei Astrologilor din România şi fondatoarea Şcolii de Ştiinte Spirituale din Bucureşti. (Citeşte aici informaţii complete despre Barbara Băcăuanu, autoarea zodiacului CANCAN.ro). 

Berbec – De dimineață poți afla o veste cu privire la o persoană cunoscută. Ca atare, ești nevoit să îți schimbi programul, plecând chiar într-o călătorie. Ai o idee în minte care ar merita să fie valorificată la maximum, pentru că poate deveni scânteia unei etape excelente în afacerile tale. Fă ordine în propria gândire înainte de a spune ultimul cuvânt, pentru ca până și cele mai sigure aspecte se mai pot modifica pe parcursul întregii zile.

 

Taur – În prima parte a zilei ești cu capul în nori. Până reușești să revii cu picioarele pe pământ, fii prudent și nu te implica în activități importante. Nu trata conflictele care se incing în jurul tău ca pe niște atacuri la persoană, pentru că nu acesta este rolul lor. Fii înțelept în decizii! O rudă apropiată te poate invita la o petrecere în ultima clipă. Cheltuielile pe care ești nevoit să le faci îți depășesc bugetul și trebuie să te împrumuți.

 

Gemeni – În prima parte a zilei ai o stare confuză la serviciu sau la o întâlnire cu prietenii. Sfatul este să te odihnești și să nu începi mai multe treburi deodată. Poate să apară o perspectivă nouă care pe altul l-ar bucura, dar nu și pe tine. Rămâi precaut, pentru că nu ești sigur că duce într-o direcție bună. Orice activitate caritabilă, umanitară, care să militeze pentru un scop nobil ți se potrivește de minune, mai ales dacă te asociezi și cu alții.

 

Rac – Cineva te stimulează să te implici într-o activitate nouă, care merită atenție, numai că interesul tău s-ar putea să se stingă repede, exact cum a venit! Vezi-ți mai departe de activitatea începută fără să pui la suflet răutățile sau criticile care vor sosi din toate părțile. Norocul îți va surâde! Dacă vrei să ai o zi de succes, ia legătura cu oameni din alte orașe sau țări, pentru că cele mai profitabile roade apar din colaborările la distanță.

 

Leu – Depui mult suflet în tot ce se petrece acasă, ideile tale de renovare sau de redecorare transformând spațiul în care locuiești într-un mediu ideal. Nu te aștepta ca toți să-ți aplaude faptele, chiar dacă tu crezi în ele! Exact acele planuri ce te entuziasmează mai mult sunt și cele mai controversate. Dacă vei dori să părăsești o relație doar pentru că acum lucrurile merg prost, peste un timp s-ar putea să regreți că ai fost atât de tranșant.

 

Fecioară – Spune că totul este posibil și spune-ți că meriți ceea ce este mai bun și ai să vezi că lucrurile cele mai frumoase vor veni valuri-valuri în calea ta! Ai nevoie de timp ca să pui în practică ceea ce gândești, dar decizia trebuie s-o iei cât se poate de iute, deoarece acum apar oportunități. Cea mai mare bucurie este anturajul pozitiv în care te afli, pentru că ai norocul de a atrage alături de tine oameni tonici, veseli și optimiști.

 

Balanță – Pe plan financiar începe să îți zâmbească norocul. Poți câștiga o sumă frumoasă de bani, dacă te hotărăști să colaborezi într-o afacere. Cei dragi au încredere în capacitățile tale și îți cer ajutorul în chestiuni delicate. Chiar dacă ai multe de facut, fii alături de ei și nu îi dezamăgi! Este o zi foarte importantă pe plan sentimental. Fie te îndrăgostești, fie relațiile cu persoana iubită trec într-o nouă etapă. Ascultă-ți inima!

 

Scorpion – Nu te aștepta ca toată lumea să fie de acord cu modul în care judeci tu unele situații, mai ales dacă au mai multe direcții de interpretare.

Ar fi bine să nu te ocupi de probleme stresante, care necesită putere de concentrare. Poți avea succes în activitățile legate de cămin și iubire. Preocupat de problemele materiale, riști să neglijezi relațiile sentimentale. Încearcă să echilibrezi balanța acordând mai mult timp persoanei iubite!

 

Săgetător – Ești cam nervos și nu se poate discuta cu tine. Ca atare, este posibil să ai dificultăți de comunicare cu colegii și cu prietenii. Dacă răspunzi agresiv oricăror propuneri, riști să dai cu piciorul unor lucruri care ți s-ar potrivi. Ți se recomandă să nu te precipiți. Concentrează-te asupra problemelor urgente! Prietenia, demersurile creative, dar și ideile originale care servesc planurilor tale sunt repere importante pentru câteva săptămâni de acum încolo.

 

Capricorn – Ai grijă să te prezinți cât mai bine în public. Azi poți atrage persoane dispuse să-ți faciliteze accesul la o funcție sau îți sunt recunoscute meritele. Oricât de multă energie ai avea, învață să mai delegi din multiplele responsabilități pe care ți le-ai asumat. Caută răspunsuri alături de familie. Domeniul legislativ va intra în atenția ta și este posibil ca prietenii să-ți ofere soluții cât se poate de neașteptate la problemele tale.

 

Vărsător – Încearcă să nu exagerezi cu lenevitul și nu-ți petrece întreaga zi în pat. O ieșire cu prietenii, o plimbare sau o tură prin magazine te va înviora. O zi benefică activităților creative și recreative, în care te poți exprima și le poți comunica celor din jur felul în care ești! Focusează-te pe esență! Vin în următoarea perioadă păreri și informații în ceea ce priveste o formă de a investi sau de a câștiga. Nu acționa pripit, până nu ști tot despre ea!

 

Pești – Nici nu știi cum te trezești cu vreo sancțiune dacă ignori aspectul legal al planurilor nou începute, deci nu bâjbâi pe căi nesigure sau necurate! Trebuie să iei deja decizii cu impact asupra bugetului familiei și, deși ești conștient de greutatea momentului, tu tot ești atras de cumpărături. Pot exista tensiuni legate de axa familie – carieră, recomandarea fiind să te implici în amândouă, armonizându-le și echilibrându-le!