HOROSCOP 19 OCTOMBRIE. Gemenii îşi rotunjesc bugetul
Berbec – Poţi avea o zi foarte bună prin prisma relaţiilor personale, de la care ai parte de multe bucurii. Poţi reuşi să faci un pas important înainte, ca atare fii mai determinat în privinţa deciziilor de moment! Apar oportunităţi financiare, dar pentru a intra în posesia lor este bine să te foloseşti de latura ta creativă şi oratorică! Convinge-i pe cei cu care intri în legătură că eşti stăpân pe informaţia pe care o deţii şi pe intelectul tău!
Taur – Se deschid în această perioadă noi posibilităţi de manifestare, de realizare, de creştere, de care este bine să profiţi pentru a creşte la nivel profesional! Te poţi despărţi de un trecut ineficient şi te poţi îndrepta către relaţii mult mai benefice ţie! Totodată, te poţi alege cu o sumă de bani mai mare ca urmare a unor discuţii de familie! Ocupă-te repede de ceea ce te interesează şi nu amâna lucrurile, ai putea pierde un tren important!
Gemeni – Ai putea avea parte de unele rotunjiri de buget ca urmare a unor persoane bine intenţionate, dar, în acelaşi timp, cineva îţi poate solicita ajutorul la nivel financiar, iar asta îţi aduce o povară în plus! Fii atent la sumele pe care eşti dispus să le înstrăinezi, ai putea avea parte de pierderi! O vizită de la o rudă îndepărtată vine cu o surpriză care te înveseleşte!
Rac – Este posibil să apară unele blocaje ca urmare a lipsei de profesionalism a persoanelor din jurul tău! Nu trage concluzii pripite şi nu te grăbi, nu vei ajunge pe această cale să rezolvi ceva. Este indicat să iei totul cu calm şi răbdare, atitudine care te va ajuta să pui la punct orice situaţie sau impediment cu care te confrunţi! Fii cu băgare de seamă la nişte acte, ai putea avea parte de unele pierderi! Din punct de vedere al sănătăţii, atenţie la zona digestivă şi cea renală! Totodată, nu face excese alimentare!
Leu – Organizează-te mai bine în privinţa iniţiativei şi a deciziilor deoarece ritmul de muncă este destul de rapid, stresant şi presant! Răspunde pozitiv în faţa responsabilităţilor pe care ţi le-ai asumat şi concentrează-te pe ceea ce ai de făcut, şefii sunt cu ochii pe tine! Dacă simţi că nu poţi face totul singur, bazează-te pe cei în care ai încredere pentru a te ajuta. Demonstrează-ţi valoarea şi experienţa pe care ai acumulat-o!
Fecioară – Păstrează-ţi coordonatele de randament, dar şi odihneşte-te, oboseala sau problemele de sănătate mai vechi îşi pot spune cuvântul! Eşti obligat să fii vigilent la munca pe care o depui pentru a nu face erori! Obiectivele personale trebuie organizate mai bine, rişti să te risipeşti sau să alergi după mai mulţi iepuri în acelaşi timp! Aşteaptă-te la provocări şi la solicitări din toate punctele de vedere!
Balanţă – Fă o strategie la locul de muncă cu ajutorul căreia să te organizezi mai bine şi cu care să te degrevezi de unele situaţii care te stresau mult prea mult! Fii atent la detaliile care te înconjoară, este posibil ca divinitatea să îţi trimită mesaje de mare valoare pentru viitorul tău! Ai posibilitatea să intri pe o altă direcţie, mult mai bună şi mai favorabilă ţie, aşa că nu ezita să îţi faci un bine!
Scorpion – Ceea ce ai de făcut astăzi te împiedică să realizezi ceea ce îţi face plăcere cu adevărat, nu ai timp de tine, de relaxare şi de cei dragi. Multe responsabilităţi s-au acumulat sau multe cerinţe pe care nu le poţi refuza se adună într-un prea plin care te tensionează. Nu lua totul prea în tragic, odată rezolvat tot ceea ce a venit către tine te vei simţi mândru şi satisfăcut că ai putut face faţă la toate cerinţele care ţi s-au adresat.
Săgetător – Lasă-te purtat de imaginaţie, de intuiţie şi de fler, iar paşii îţi vor fi purtaţi de destin spre cele mai favorabile şanse. Nu încerca să combaţi cu raţiunea tot ceea ce se întâmplă, s-ar putea să te abaţi de la cărarea pe care trebuie să o parcurgi. În relaţiile cu cei apropiaţi ai ocazia să faci unele schimbări care vă vor ajuta să comunicaţi mai bine, să empatizaţi şi să vă rezolvaţi unele probleme cu care v-aţi confruntat.
Capricorn – Lasă-te antrenat în discuţiile pe care le auzi astăzi de la oamenii cu care te întâlneşti, deoarece vei avea ocazia de a afla foarte multe lucruri interesante şi utile pentru dezvoltarea ta. Dacă eşti atent la ceea ce ţi se comunică şi ai determinarea de a şi iniţia activităţi şi acţiuni noi, totul se va întoarce în favoarea ta. Pe seară, întâlneşte-te cu prietenii sau colegi, vor fi sursa ta de bună dispoziţie, bucurie şi relaxare.
Vărsător – O discuţie cu o persoană cu foarte multă experienţă sau care dă dovadă de empatie şi înţelegere te va ajuta astăzi să înţelegi de ce te confrunţi cu unele situaţii presante. Încearcă să aprofundezi ceea ce ţi se spune şi să nu tratezi cu superficialitate dialogul cu ea. Fii cu băgare de seamă la sănătate, la stomac, digestie, nutriţie, adică la ceea ce şi cât mănânci. Încearcă să te energizezi prin fructe şi legume, cât şi să bei multă apă sau ceaiuri de detoxifiere şi imunitate. Totodată, poţi face mai mult sport pentru a te menţine în formă.
Peşti – O situaţie conflictuală te poate tensiona de-a lungul întregii zile, dar dacă îţi păstrezi o atitudine pozitivă faţă de tot ceea ce se întâmplă vei reuşi să te detaşezi de problemă şi să găseşti soluţiile cele mai bune de rezolvare. Spre seară, un eveniment monden la care eşti invitat sau o petrecere te pune în contact cu foarte multe persoane noi. Ca atare, poţi lega prietenii, poţi socializa şi chiar te poţi…îndrăgosti!