Horoscop 19 noiembrie! Balanţele trebuie să se concentreze pe reuşita activităţilor
Berbec – Ar fi indicat să te preocupe mai mult starea ta de bine, sănătatea, stilul de viaţă şi modul în care îţi foloseşti energia. Ai tendinţa să ajuţi pe toată lumea însă nu toţi apreciază cu adevărat intenţiile tale. În această perioadă predomină atenţia îndreptată către planul profesional. Este un moment bun în care să pui pe hârtie o idee de afacere în care să-ţi foloseşti talentele şi resursele native.
Taur – Dacă te îndoieşti de faptul că ai sau nu de oferit ceva semnificativ, gândeşte că nimeni în afară de tine nu a avut experienţele sau temerile tale. Încearcă să fii cât mai conştient de prezent cu fiecare gând, sentiment şi senzaţie. Este foarte important în această perioadă să-ţi foloseşti şi să-ţi canalizezi corect şi constructiv energia, mai ales în reanalizarea, revizuirea şi verificarea actelor şi a proiectelor. Ar fi indicat să preiei iniţiativa şi să nu aştepţi ca ceilalţi să facă ceva pentru tine şi să acţionezi pentru a-ţi atinge obiectivele propuse.
Gemeni – În această perioadă ar fi recomandat să fii mult mai serios şi mai prudent în ceea ce priveşte munca şi actele. Pe de altă parte, oricât ai avea de lucru, încearcă să nu neglijezi starea de sănătate şi tot ce ţine de bunăstarea ta. Fă pauze din când în când. Dacă viaţa nu mai arată ca imaginea pe care o aveai în minte şi lucrurile par că nu mai decurg normal, gândeşte că poate fi doar o percepţie eronată.
Rac – Obiectivul acestei zilei este acela de a încerca să fii mai detaşat, mai relaxat cu tine însuţi şi mai puţin perfecţionist sau doritor de control. Astăzi ar fi indicat să ai curajul de a te exprima, de a te spune şi de a te arăta pe tine aşa cum eşti şi de a-ţi expune ideile născute din propriul tău adevăr. Analizează-te şi observă dacă ai curaj să-ţi afirmi ţelurile, misiunea în viaţă, acel lucru care te inviorează şi care îţi oferă putere. Dacă nu, gândeşte-te la o schimbare de atitudine.
Leu – Aspectele astrale de astăzi îţi conferă o stare de emotivitate crescută! Foloseşte acest aspect planetar pentru a-i avea aproape pe cei la care ţii, pentru a-i înconjura cu căldură şi vorbe frumoase. La locul de muncă, poţi face echipă cu cei cu care lucrezi, iar atmosfera creată te va face să simţi că aparţii unei familii mai mari, de care te leagă pasiuni şi ţeluri comune!
Fecioară – Planetele activează în următoarele 28 zile casa comunicării, a gândirii şi a capacităţii de a învăţa lucruri noi, ca atare te vei simţi mai în vervă în conversaţiile pe care le porţi, vei memora mai uşor informaţiile pe care le primeşti şi îţi vei dori să cunoşti mai multe despre un domeniu anume. Profită de acest aspect pentru a exprima ceea ce simţi şi gândeşti şi pentru a te îmbogăţi la nivel intelectual!
Balanţă – Aspectele astrale ale perioadei îţi aduc în atenţie noi oportunităţi la nivel financiar. Concentrează-te pe proiecte, pe muncă şi pe responsabilităţi, deoarece îţi pot aduce recunoaştere, şansă bună şi chiar bani. Totodată, este posibil să îţi descoperi noi talente sau să găseşti ocazia de a ţi le perfecţiona pe cele existente. În dragoste, poţi simţi nevoia de a sta mai mult alături de persoana iubită, dar în intimitate, departe de lumea cotidiană, prieteni sau familie!
Scorpion – Se activează astăzi casa carierei, a statutului social şi a prestanţei, conferindu-ţi o dorinţă mai mare de a ieşi în faţă şi de a fi apreciat pentru ceea ce faci. Concentrează-te pe reuşita activităţilor la care lucrezi şi succesul nu va întărzia să apară. Totodată, se apropie decizii importante pe care trebuie să le iei în legătură cu relaţia în care eşti implicat, ca atare gândeşte-te bine la ceea ce îţi doreşti de fapt.
Săgetător – Datorită muncii pe care ai depus-o în ultima perioadă şi a oboselii care s-a tot acumulat, nevoia de odihnă este din ce în ce mai mare. Fă în aşa fel încât să te poţi ocupa mai mult de nevoile tale personale şi detaşează-te de responsabilităţile care te împovărează, deoarece fără a-ţi încărca bateriile randamentul tău va fi în scădere. Ia-ţi sănătatea în serios şi ai grijă de tine mai mult!
Capricorn – Prietenia, anturajul şi grupurile de oameni din care faci parte devin o temă importantă a următoarei perioade. Socializează mai mult, implică-te în activităţi recreative şi pune distracţia pe primul loc. Chiar dacă ai multe de făcut la locul de muncă, nu te îngropa între acte şi proiecte, ci separă cele două domenii, alocându-le fiecăruia importanţa cuvenită. Totodată, întăreşte relaţia cu persoana iubită, apropierea dintre voi te va echilibra mai mult la nivel interior.
Vărsător – Astăzi este o zi favorabilă întâlnirii cu persoana iubită, dicuţiilor şi deciziilor ce se iau în doi şi a planurilor de viitor. Lasă-ţi inima deschisă şi fă un pas înainte către relaţia în care eşti implicat. Dacă există nemulţumiri ce s-au acumulat este indicat să nu mai amâni şi să le exprimi cât mai clar şi concis. Pune accent pe ceea ce simţi şi nu te sfii să împărtăşeşti totul cu cel care îţi este alături.
Peşti – Filosofia de viaţă sau concepţiile pe care le ai pot fi în schimbare în următoarea perioadă de timp. Situaţiile prin care treci sau persoanele pe care le întâlneşti au menirea de a te face să gândeşti altfel sau de a fi mult mai conştient de parcursul pe care l-ai făcut până în prezent. Fii mult mai atent la informaţiile ce vin către tine, deschide-ţi orizontul către noi posibilităţi şi nu da înapoi în faţa schimbării.