Horoscop 16 decembrie 2024. Zodia care trebuie să evite să se împrumute de bani

Publicat: 15/12/2024 | 17:00

Horoscop 16 decembrie 2024. Prima zi din săptămână aduce noi provocări pentru zodii. Nativii vor avea parte de mici confruntări sau neplăceri, dar nu trebuie să le pună la suflet. În plus, nu strică nici o mare atenție la finanțe înainte de Crăciun.

Berbec: 21 martie – 20 aprilie

Ar fi bine să eviți orice decizie care are legătură cu împrumuturile, de orice fel. Evaluările pe care le faci astăzi nu prea au legătură cu realitatea, așa că nu te arunca prea mult în situații necunoscute.

Taur: 21 aprilie – 20 mai

Sunt posibile confruntări dure cu partenerii, de orice fel, și ca să nu se ajungă la consecințe majore, regretabile, va trebui să cedeze cineva. Cel mai probabil nu vrei să fii tu acela.

Gemeni: 21 mai – 21 iunie

Munca și starea de sănătate ar putea fi o sursă majoră de îngrijorare, deși motivele de la care vei porni nu sunt chiar atât de serioase pe cât ți se par acum.

Rac: 22 iunie – 22 iulie

Există riscul să strici ceva frumos în relațiile cu cei dragi și ar fi păcat, mai ales că tot tu va trebui să repari. Ca să nu ajungi acolo, e de ajuns să fii calm și onest cu toți cei din jur.

Leu: 23 iulie – 22 august

Atmosfera din familie poate deveni brusc mai tensionată decât de obicei, semn că cineva a luat prea în serios anumite replici rostite la supărare.

Fecioară: 23 august – 22 septembrie

Cei dragi te calcă pe nervi astăzi, însă știi și tu că n-ai cum să le răspunzi urât, așa că păstrează-ți calmul și nu intra în conflicte. Lucrurile se vor îmbunătăți curând, deci motivele de îngrijorare nu-s chiar atât de mari.

Balanță: 23 septembrie – 22 octombrie

Te așteaptă cheltuieli neprevăzute pe care nu le poți evita. De data aceasta trebuie să bagi adânc mână-n buzunar, însă partea bună este că viața de cuplu merge bine.

Scorpion: 23 octombrie – 21 noiembrie

Este important să știi ce poți cere de la persoanele la care apelezi astăzi și ce nu, ca să nu te trezești pus în situații neplăcute pe care le vei retrăi în gândul tău.

Săgetător: 22 noiembrie – 21 decembrie

Din cercul de prieteni sau rude pot veni provocări cărora nu le poți face față pentru că depășesc nivelul tău de toleranță și de înțelegere a limitelor pe care fiecare ar trebui să și le impună.

Capricorn: 22 decembrie – 19 ianuarie

Cele mai dificile probleme care te preocupă acum sunt în afara controlului tău și de aceea ar fi mai bine să le lași așa. Frământările nu te ajută cu nimic, așa că nu te mai stresa atât de mult.

CITEȘTE ȘI: Urania ne spune care este singura zodie care se va despărți de partenerul de viață chiar înainte de Crăciun

Vărsător: 20 ianuarie – 18 februarie

Convingerile pe care te bazezi astăzi sunt rezultatul unor experiențe negative, ceea ce înseamnă că sunt influențate de pesimism și de gândurile negre din acele momente.

Pești: 19 februarie – 20 martie

Grijile legate de poziția pe plan profesional, de sprijinul de care te bucuri din partea unor oameni importanți ar trebui lăsate în urmă, ca să nu-ți tulbure existența degeaba.

CITEȘTE ȘI: Cele 3 zodii care își vor schimba viața de Crăciun. Vor trage ‘lozul câștigător’