HOROSCOP 15 IULIE. Leii mai au o săptămână până când…
Berbec – Menţine astăzi tăcerea mai mult decât de obicei, asta te va ajuta să îţi asculţi mai bine gândurile, dar şi pe cei din jur. Rămâi în postura de obsevator a propriei vieţi, s-ar putea să tragi unele concluzii foarte valoroase pentru tine şi să observi amănunte care până acum le-ai trecut cu vederea. Ca urmare a acestei atitudini, vei fi mai realist, mai detaşat, dar şi mai echilibrat în faţa situaţiilor ce îţi apar în cale.
Taur – Este posibil ca astăzi persoana iubită să îţi spună despre unele frustrări, dubii sau sentimente pe care le are. Nu contracara şi nu sări la atac, ci încearcă să o înţelegi, să te pui în locul ei şi să acţionezi pentru a echilibra şi rezolva situaţia. Procedând altfel, se poate să adânceşti şi mai tare unele probleme, să tensionezi lucrurile şi să ajungeţi la neînţelegeri mult mai mari. Totodată, nu da dovadă de încăpăţânare, ci de flexibilitate.
Gemeni – Deşi Mercur, planeta ce te guvernează, se află în zodia Leului, aspect care te poate face mai orgolios şi mai centrat pe tine însuţi, este indicat să nu persişti în această atitudine în relaţia cu cei dragi. Neţinând cont de sentimentele sau părerea celorlalţi şi dorind ca totul să se învârtă numai în jurul tău, rişti să strici ceea ce ai construit, să răneşti sau să dezamăgeşti, iar mai târziu să reconsideri şi să ai păreri de rău.
Rac – Luna trece astăzi în zodia Racului, aspect care te face să ai o atitudine mai competitivă, energică, să reacţionezi mai incisiv, să dai tonul unor activităţi, dar să îţi şi doreşti o mai mare libertate personală şi independenţă. Foloseşte această energie într-un mod constructiv şi asigură-te că eşti în echilibru şi cu cei de lângă tine, care s-ar putea să nu ţină pasul cu tot ceea ce îţi propui!
Leu – Mai este o săptămână până Soarele va ajunge în semnul tău zodiacal, ceea ce îţi va conferi mai multă energie, stare de bine şi solaritate, dar până atunci este indicat să faci o retrospectivă a ultimului an, să extragi concluziile necesare bazate pe plusurile şi minusurile ce au existat, să te reorganizezi şi să îţi planifici noi dorinţe pentru perioada ce vine. În toată această analiză, încearcă să fii obiectiv şi realist, lăsând la o parte iluziile.
Fecioară – Sextilul dintre Lună şi Venus îţi poate aduce în acest weekend dorinţa de a călători alături de gaşca de prieteni. Dacă există această posibilitate, nu sta pe gânduri şi porneşte la drum, vei avea parte de distracţie, de voie bună, de momente cu o încărcătură energetică specială. Totuşi, fii cu băgare de seamă la excese, la activităţile care presupun şi un oarecare risc şi la orice formă de exagerare.
Balanţă – Este indicat ca astăzi să te deschizi emoţional în faţa partenerului de viaţă, să îi spui tot ceea ce simţi, atât de bine cât şi de rău, dar să asculţi şi ceea ce vine din partea lui. Deşi poate fi un moment ce vă crează tensiune, bine gestionat, în care iubirea, înţelepciunea şi flexibilitatea se împletesc armonios, aţi putea rezolva o problemă ce vă dădea bătăi de cap şi aţi putea ridica relaţia la un nivel mult mai solid.
Scorpion – Domeniul relaţional trece în această perioadă prin nişte transformări importante, de care este bine să ţii cont. Este posibil ca unul dintre voi doi să înceapă să îşi schimbe concepţiile, să vadă unele situaţii din alt punct de vedere, să aibă o altfel de atitudine şi abordare sau să ia unele decizii radicale. Urmăreşte cu atenţie ceea ce se întâmplă, acordă importanţă detaliilor şi fă cele mai înţelepte alegeri.
Săgetător – Axează-te în acest weekend pe ceea ce ţie îţi face plăcere, pe pasiunile şi hobby-urile tale, care vor avea darul de a te bucura şi de a-ţi creşte vibraţia, uşor scăzută ca urmare a săptămânii de lucru sau a unor evenimente. Dacă există în viaţa ta, copiii sunt şi ei o sursă de satisfacţie şi de fericire. Joacă-te alături de ei, fii ca ei şi priveşte totul cu inocenţă, spirit de aventură şi detaşare faţă de cotidian.
Capricorn – Luna, planeta emoţiilor şi a sufletului, face aspecte bune cu Venus, planeta cuplului şi a iubirii, semn că astăzi este un moment oportun în care să te bucuri de uniunea cu partenerul de viaţă. Oferă ceea ce ai mai bun, vei primi la rândul tău căldură sufletească, armonie şi înţelegere. În acelaşi timp, canalizează-te pe ideea de cămin, casă, familie, pe treburile domestice, pe care să le împărţiţi la doi şi pentru care să faceţ echipă.
Vărsător – Încearcă ca în această perioadă să vorbeşti cât mai mult cu partenerul de viaţă – este posibil să afli lucruri noi, conversaţiile să fie valoroase, să luaţi decizii împreună sau să lămuriţi probleme ce existau între voi doi. Trigonul, aspect pozitiv, dintre Lună şi Mercur te ajută să adaugi şi empatie, emoţie şi sensibilitate întregului proces, deci profită de această zi pentru a face un pas benefic înainte.
Peşti – Luna se află în acest weekend în casa banilor, ceea ce ţi-ar putea conferi imboldul de a cheltui mai mult, de a achiziţiona diverse lucruri sau de a-ţi satisface unele dorinţe. Este indicat să nu te arunci cu capul înainte, ci să şi chibzuieşti, prioritizând acele bunuri de care ai cu adevărat nevoie. În domeniul iubirii, s-ar putea să priviţi o anumită situaţie din unghiuri de vedere diferite, ceea ce poate fi constructiv în măsura în care împreună reuşiţi să aveţi o imagine completă.