HOROSCOP 14 OCTOMBRIE. Fecioarele sunt chemate să…
Berbec – Ai încredere în forţele proprii, ai un tonus bun, curaj şi energie, iar aspectele astrale te susţin pentru a duce la bun sfârşit tot ceea ce ţi-ai propus! Este o perioadă bună în care să studiezi, să călătoreşti, să începi proiecte noi, ca atare nu te lăsa abătut de cei din jur de la ceea ce ai de făcut! Persoanele de la mare distanţă îţi poartă noroc în acest moment şi te susţin!
Taur – Nu lua de bun ceea ce ţi se spune şi nu face demersuri pâna cănd nu vezi ceva concretizându-se sau nu ai ceva pe care să te bazezi! Ai parte de susţinere şi de recunoaştere, iar cei din jur te sprijină! Cu toate acestea, este nevoie şi de tine pentru a acţiona, pentru a mişca roata fiecărei acţiuni! În privinţa relaţiilor apropiate, ai putea fi dezamăgit, ca atare nu pune totul la suflet!
Gemeni – Respiră uşurat, în viaţa ta va apărea o persoană care te va ajuta foarte mult şi te va proteja în proiectele pe care le ai! Te poţi asocia mai uşor, poţi găsi partenerii de care ai nevoie pentru a progresa şi pentru a găsi soluţii noi de a câştiga, deci fii mai atent la cei cu care socializezi! Nu intra în conflicte care nu îţi aparţin şi nu îţi asuma mai multe decât poţi duce, din acest punct de vedere ai putea ajunge într-un impas major!
Rac – Ai dat multe şanse unor oameni care nu au facut nimic cu încrederea pe care le-ai acordat-o, ca atare fii mai incisiv şi mai hotărât pentru a te pune pe primul loc şi pentru a-ţi oferi mai multă iubire! Preia conducerea propriei vieţi şi a propriilor decizii şi fii personajul principal al activităţilor în care vrei să te implici! Ai ocazia de a te repune pe picioare, aşa că profită de oportunităţile ce ţi se arată!
Leu – Parcă te simţi legat de mâini şi de picioare în unele proiecte pe care le ai, de aceea poţi trece printr-o perioadă frustrantă. Fii atent pentru a nu intra în unele conflicte din cauza mândriei excesive şi cedează mai uşor, fiind flexibil! Cei din jurul tău pot lua unele decizii cu care nu eşti de acord, iar asta te poate afecta! Din punct de vedere financiar, te poţi degreva de unele plăţi care te presau, ceea ce îţi uşurează parcursul!
Fecioară – Îţi plac situaţiile de viaţă clare, ca atare eşti chemat să pui punctul pe i faţă de unele lucruri pe care nu le înţelegi! Mintea îţi este provocată să găseşti soluţii, să rezolvi unele situaţii, să îţi pui întrebări. Te poţi reorganiza în viaţa de cuplu şi în unele relaţii pe care le ai, unde totul se limpezeşte şi pare mult mai uşor de realizat! Comunicarea directă este un punct cheie pe care trebuie să te bazezi!
Balanţă – Nu forţa lucrurile în relaţiile pe care le ai şi nu îţi pune spune punctul de vedere cu agresivitate sau duritate, poţi genera conflicte care să nu te mulţumească! Dacă vrei să spui ceea ce ai pe suflet fă-o cu diplomaţie, toleranţă şi calm, aşa ajungând la inima celor cărora te adresezi! Poţi restabili armonia prin veselie, detaşare şi multă voie bună! Totodată, acum este momentul bun în care te poţi reîndrăgosti de partenerul de viaţă sau de o altă persoană care te va atrage din prima clipă!
Scorpion – Dacă simţi că o persoană pune prea multă presiune pe tine, este momentul să te degrevezi şi să faci un pas înainte! Închei un ciclu care nu îţi mai aduce satisfacţii şi iei decizia de a o lua pe un alt drum. Poţi prinde noi oportunităţi care să te ajute pe viitor, poţi negocia noi contracte şi eşti mult mai cooperant cu cei care vin să te ajute! În zona iubirii, eşti mult mai încrezător şi simţi că eşti iubit şi important în viaţa partenerului!
Săgetător – Eşti foarte sociabil, volubil, glumeţ şi acaparezi atenţia tuturor celor din jur, stârnind subiecte de discuţie interesante! Ca atare, poţi forma relaţii noi de amiciţie care să te bucure! Puterea cuvântului este foarte accentuată acum, deci fii cu băgare de seamă la ceea ce afirmi şi la ceea ce provoci în viaţa celor din jur prin ceea ce spui! Acasă, alături de cei dragi şi familie, ai parte de mai mult confort şi intimitate, ceea ce îţi oferă o stare de bine.
Capricorn – Este posibilă o promovare, o bonificaţie sau o recompensă pentru munca pe care ai depus-o, iar asta vine ca o salvare în planurile pe care ţi le-ai făcut pentru sărbători! Cei care ţi-au creat probleme se autoexclud, unele tensiuni dispar, iar comunicarea poate îndrepta multe neînţelegeri cu care te-ai confruntat! Nu îţi asuma răspunderea pentru problemele celor din jur şi degrevează-te de unele sarcini!
Vărsător – Eşti înconjurat de foarte multe persoane, de prieteni şi de familie, iei parte la tot felul de evenimente, iar asta te face să te simţi în elementul tău! Ştii să te mulţumeşti cu ceea ce ai, ceea ce îţi aduce mult optimism în viaţă! Unele idei care îţi vin sunt salvatoare pentru unele situaţii cu care te confrunţi, iar cei din jur sunt uimiţi de felul în care abordezi viaţa!
Peşti – Ai ocazia în această perioadă de a-ţi schimba scara de valori, de a scăpa de unele lucruri de care te cramponai şi poţi alege o cale mult mai eficientă pentru tine! Ai curajul de a merge înainte, drumul îţi este susţinut de astre, care îţi materializează dorinţele! Profită de cei care îşi oferă ajutorul, care îţi deschid uşi şi care îţi aduc avantaje, te vei simţi mult mai bine şi degrevat de ceea ce ţi se părea apăsător!