Cu o vastă pregătire în domeniul ştiinţelor spirituale şi cu peste 8 ani experienţă în consilierea personală a oamenilor, Barbara Băcăuanu este formator şi astrolog autorizat, numerolog, autor de carte, redactor la mai multe reviste de specialitate, consultant Feng Shui, membră a Asociaţiei Astrologilor din România şi fondatoarea Şcolii de Ştiinte Spirituale din Bucureşti. (Citeşte aici informaţii complete despre Barbara Băcăuanu, autoarea zodiacului CANCAN.ro).
Berbec – Eşti o bună persoană cu care să te asociezi pentru anumite proiecte, deoarece în această perioadă eşti foarte fair-play, foarte determinat, cu spor pentru muncă şi asumare de responsabilităţi. Energia ta este debordantă, foarte pozitivă şi antrenantă pentru cei din jur. Finalizează activităţile deja începute, nu bate pasul pe loc şi foloseşte această forţă în scopuri cât mai productive!
Taur – Deocamdată fă ceea ce ţi se cere la locul de muncă, fără să te impui foarte tare. După ce vei dovedi că eşti capabil să construieşti, să finalizezi şi să te ţii de treabă, ai putea să adaugi şi ideile tale inovative şi creatoare, care vor fi bine primite şi apreciate. Ia totul în paşi mărunţi şi nu sări etapele necesare unei evoluţii bine trasate. În acelaşi timp, fă uz de diplomaţie, calm şi o bună conduită.
Gemeni – Renunţă la toate grijile pe care ţi le faci şi nu te mai stresa inutil, mai ales că unele din temerile tale sunt nefondate şi nu se vor adeveri. Încearcă să trăieşti cât mai mult în prezent şi să te bucuri de ceea ce are el să îţi ofere. Chiar dacă liberul tău arbitru este limitat în unele situaţii, probabil că ţi se întâmplă ceea ce este necesar pentru a fi canalizat pe o linie de destin corectă pentru tine!
Rac – Acordă o atenţie deosebită hotărârilor luate în această perioadă şi nu fi foarte radical, s-ar putea ca după puţin timp să te răzgândeşti şi să îi încurci şi pe alţi oameni implicaţi. Dă glas flerului financiar care îţi va dicta cum trebuie să acţionezi pentru a câştiga. Ai capacitatea de a vedea foarte clar ceea ce nu ai acceptat până acum în relaţia de cuplu, ceea ce poate duce la o îmbunătăţire vizibilă a echilibrului dintre tine şi persoana iubită.
Leu – Rămâi sceptic în acele sectoare de viaţă în care ai avut parte de dezamăgiri, unele situaţii din trecut se pot întoarce în viaţa ta. Nu repeta greşelile care ştii că au condus într-un punct nefavorabil. Este posibil să treci prin transformări interioare radicale – de percepţie, de dorinţe, de atitudine – pe care cei din jur nu le înţeleg, dar care te fac să te simţi foarte bine. Mergi pe calea pe care ţi-o dictează sufletul.
Fecioară – Ai nevoie de expansiune în domeniile de viaţă în care te simţi pregătit să faci un pas înainte şi dorinţă de a-ţi fi recunoscute meritele pentru care ai muncit până în prezent. Pentru asta trebuie să ieşi la rampă şi să fii foarte determinat. Din punct de vedere al familiei, nu îi pune pe cei dragi în faţa unui fapt împlinit, nu face totul după capul tău, ci ia decizii împreună cu ei, consultându-i.
Balanţă – Eşti uşor răzvrătit, nu asculţi de cei din jur şi vrei ca totul să iasă numai cum vrei tu. Deşi în unele situaţii ai dreptate şi este mai bine aşa, încearcă să fii diplomat, să îţi susţi frumos şi sincer punctul de vedere şi să dai dovadă de maturitate. Cea mai mare resursă pe care ţi-o doreşti în acest moment este timpul liber, dar pentru a-l câştiga ai nevoie ca mai întâi să pui multe lucruri la locul lor.
Scorpion – Nu încerca să îi schimbi pe cei din jur, ci lucrează mai mult la relaţia cu tine însuţi atunci când ceva nu îţi convine. Tranzacţiile şi schimburile sunt importante acum, mai ales că poţi recupera sau restitui o sumă ce ai împumutat-o mai demult. Nu este indicată izolarea în situaţiile în care trebuie să iei iniţiativă, cei pe care îi iubeşti ar aprecia implicarea şi menţinerea unui punct de vedere
Săgetător – Ai capacitatea în această perioadă de a face mari transformări atât în viaţa ta cât şi a altora, ca atare analizează ceea ce este important pentru tine şi acţionează cât mai repede. S-ar putea ca intenţiile tale să nu fie înţelese cum trebuie, deci fii mai concis, mai explicit şi foarte sincer. Evită victoriile aparente, urmăreşte-ţi interesul şi obţine cheia de rezolvare a tuturor acţiunilor tale.
Capricorn – Dacă ceva nu mai reprezintă interes pentru tine ai tot dreptul de a te răzgăndi şi de a spune „nu”, important este să faci ceea ce este mai bine pentru tine. Elimină ceea ce este banal, lipsit de sens sau nu mai are valoare. Dacă te simţi uzat fizic şi psihic, poate a venit timpul unui moment în care să depui armele şi să te odihneşti mai mult – pleacă într-o vacanţă sau acordă-ţi mai mult timp pentru tine.
Vărsător – Este indicat să te ţii de planurile pe care ţi le-ai făcut şi să nu te laşi distras de alte aspecte sau să nu amâni pe mâine ceea ce ai putea face astăzi. Termenul limită a unor situaţii se apropie de sfârşit, nu ai vrea să fii prins nepregătit sau să te aglomerezi în ultimul moment. Pentru sarcinile domestice, sfătuieşte-te cu persoana iubită, care va veni cu multe idei ingenioase sau cu soluţii practice.
Peşti – Dacă îţi doreşti să faci o călătorie într-un loc pe care nu l-ai văzut niciodată, nu amâna şi împlineşte-ţi un vis. Vei avea o experienţă minunată, de la care ai multe de învăţat. Contează şi persoanele ce îţi vor fi aproape, cu care vei forma un anturaj plin de viaţă. Deasemenea, odihneşte-te mai mult în weekend, urmează o săptămână în care trebuie să faci faţă mai multor responsabilităţi.