Cu o vastă pregătire în domeniul ştiinţelor spirituale şi cu peste 8 ani experienţă în consilierea personală a oamenilor, Barbara Băcăuanu este formator şi astrolog autorizat, numerolog, autor de carte, redactor la mai multe reviste de specialitate, consultant Feng Shui, membră a Asociaţiei Astrologilor din România şi fondatoarea Şcolii de Ştiinte Spirituale din Bucureşti. (Citeşte aici informaţii complete despre Barbara Băcăuanu, autoarea zodiacului CANCAN.ro).
Berbec – Dacă vrei să te rupi de o anumită persoană este bine să îi explici decizia pe care ai luat-o, argumentând-o. Este posibil ca părerea pe care ţi-ai făcut-o să fie eronată, să fie o neînţelegere la mijloc, iar comunicând să se rezolve totul! Ca atare, nu lua decizii pripite, ci găseşte o cale de mijloc, amiabilă. Dacă totuşi rămâi la părerea ta, fii ferm pe poziţie, dar diplomat!
Taur – Dacă te confrunţi cu o anumită tensiune în cuplu, caută să înţelegi cauza şi nu te axa doar pe efect. Renunţă la încăpăţânare, la ego şi la introvertire, purtând o discuţie serioasă. Este posibil ca adevărul să fie undeva la mijloc, iar tu să nu vezi decât jumătate din el! În sfera sănătăţii, păzeşte-ţi căile respiratorii şi fii foarte atent la răcelile de sezon!
Gemeni – Spune adevărul, iartă şi iubeşte sunt aspectele cele mai importante în acest moment, în care trebuie să faci pace cu cei din jur, dar şi cu tine! Identifică acele relaţii de care încă eşti agăţat şi eliberează-te, mai ales pentru a putea merge înainte către viitor! Rămânând angrenat în trecut nu vei reuşi să ieşi dintr-un cerc vicios, care îţi face rău!
Rac – Atenţie la promisiunile pe care le faci, alţii pot avea unele aşteptări legate de ceea ce ai spus! Nu realiza legături de dependenţă a altora faţă de tine dacă nu le poţi respecta sau dacă nu crezi cu adevărat în ele! Pe de altă parte, ocupă-te de ceea ce este important pentru tine, de ceea ce îţi face plăcere şi de cei apropiaţi, din familie!
Leu – Este important ca astăzi să fii mai relaxat şi mai detaşat faţă de ceea ce se întâmplă în jurul tău, mai ales că poţi trece prin unele situaţii la locul de muncă care să te destabilizeze. Nu te aventura în discuţii care ar putea conduce la conflicte şi nu încerca să îţi impui punctul de vedere, acesta ar putea fi interpretat greşit sau s-ar putea întoarce împotriva ta!
Fecioară – Încearcă să fii bine ancorat cu picioarele pe pământ, să nu îţi faci vise deşarte şi să nu crezi în promisiuni care nu au nicio finalitate. Dacă cineva îţi propune proiecte sau afaceri prin care se preconizează câştiguri fantastice este bine să verifici de mai multe ori siguranţa şi veridicitatea lor, precum şi să impui propriile reguli prin care să se desfăşoare lucrurile.
Balanţă – Este posibil să te fi înşelat cu privire la o relaţie sau asupra unei persoane pe care ai ridicat-o pe un piedestal şi pe care ai văzut-o cu alţi ochi decât este în realitate. Ca atare, pot apărea dezamăgiri. Dacă renunţi la lentila propriilor proiecţii şi priveşti realitatea aşa cum este de fapt, ai să îţi dai seama de calităţile reale, dar şi de defectele pe care le are!
Scorpion – Fii rezervat şi nu te pripi atunci când afirmi astăzi diferite lucruri. Este posibil ca cei din jur să o ia în nume de rău sau personal, iar ceea ce tu vrei să fie de fapt un bine să se transforme într-un conflict. În relaţia cu partenerul de viaţă, pregăteşte-i acestuia o surpriză şi faceţi ceva care să vă bucure pe amândoi, care să vă conecteze mai mult!
Săgetător – Compania unui prieten drag te ajută să te descarci la nivel emoţional de unele sentimente negative ce te copleşeau. Dă frâu liber vorbelor şi nu te sfii să vorbeşti despre ceea ce te apasă! În planul familiei, este un moment favorabil în care să luaţi unele decizii împreună sau în care să faceţi schimbări benefice tuturor! Focusează-te pe esenţa lucrurilor, nu pe aparenţă sau pe ambalaj!
Capricorn – Planul carierei este avantajat astăzi, aşa că nu scăpa din vedere şansele ce te vor pune în evidenţă. Ceea ce ai realizat poate fi recunoscut mai repede de cei cu care lucrezi, iar experienţa ta îşi spune cuvântul. Totuşi, unele oportunităţi pot trece repede pe lângă tine dacă nu le sesizezi la timp, ca atare fii pregătit pentru a reacţiona repede sau chiar pentru a risca. In domeniul sentimentelor, acum este un moment bun în care să ai cuceriri personale sau în care să iei o decizie importantă.
Vărsător – O prietenie frumoasă este pe cale să înceapă alături de persoana cea mai potrivită pentru tine. Totodată, dacă relaţia dintre tine şi un prieten vechi suferă nemulţumiri, probleme nerezolvate sau nu vă mai înţelegeţi, acum este momentul în care să luaţi o decizie importantă – ori vă spuneţi la revedere ori înfruntaţi divergenţele şi înnodaţi relaţia şi mai tare! Persoana iubită este pe cale să îţi facă o surpriză frumoasă sau un cadou!
Peşti – Este indicat ca în următoarea perioada să te gândeşti mult mai serios la viaţa ta şi la drumul pe care îţi doreşti să mergi. Ai putea face schimbări majore şi ai putea să îţi dai seama de ceea ce este important pentru tine. Fii atent la trăirile interioare şi ia-le în seamă. Dacă eşti într-o relaţie importantă pentru tine, ia în considerare şi acţiunile, sentimentele şi părerile persoanei iubite.