HOROSCOP 10 FEBRUARIE. Gemenii sunt în plină dispoziţie creativă
Berbec – Din punct de vedere personal, se pare că astăzi ceva care te deranjează foarte mult revine în viaţa ta, în fel de fel de forme, oricât de mult ai fi încercat până acum să-l elimini. În planul carierei, munceşti din ce în ce mai mult şi probabil că vei găsi cât de curând noi tipare de gândire care să te ajute să te descurci în situaţiile problematice. Lasă-ţi mintea deschisă pentru a îmbrăţişa progresul!
Taur – Astăzi ai putea avea parte de ajutor tocmai de la cine nu te aştepţi, dar asta numai în cazul în care eşti destul de flexibil pentru a accepta sfaturi din partea altora. Stabileşte-ţi cât mai multe noi alianţe, mai ales şi pentru că cei pe care acum îi ajuţi îţi pot deveni prieteni de nădejde în viitorul apropiat. Apar noi oportunităţi de câştig, aşa că fii pe fază pentru a nu le rata!
Gemeni – Eşti în plină dispoziţie creativă, iar acest fapt te ajută să depăşeşti cu bine orice situaţie apărută în cale. Ai parte de idei cu totul noi, ingenioase, pe care dacă le pui în practică vei avea multe de câştigat. Este un moment prielnic şi deplasărilor la mare distanţă de casă, unde poţi lega noi prietenii sau contacte importante pentru orientarea ta profesională! Nu te sfii să comunici şi să îţi exprimi părerea!
Rac – Astăzi, indiferent de nivelul de încărcătură emoţională pe care îl simţi în interior sau de starea de nervi pe care o poţi atinge, este foarte important să nu acţionezi în grabă şi să nu judeci după aparenţe. În cazul în care îţi pregăteşti terenul pentru o nouă afacere, activitate sau proiect, acum este momentul pentru a începe să îţi stabileşti propriile reguli şi principii după care să te ghidezi.
Leu – Graţie aspectului favorabil dintre planeta ce te guvernează, Soarele şi planeta libertăţii, Uranus, astăzi te poţi detaşa cu uşurinţă de ceea ce te limitează sau te ţine pe loc, îţi poţi da seama uşor care îţi este drumul şi poţi avea parte de oportunităţi care să te salveze ca prin minune de anumite situaţii dificile cu care te confrunţi! Prinde valul schimbării şi nu sta pe gânduri!
Fecioară – Este posibil ca cei dragi să te solicite să rezolvi anumite sarcini ce te împovărează sau care nu îţi fac plăcere. Totuşi, se bazează pe tine, iar îndeplinindu-le nevoile vei avea şi tu de câştigat atât la nivel moral cât şi spiritual. Spre seară, o veste îmbucurătoare apare de la un prieten. Acceptă invitaţiile în oraş sau la evenimente mondene, vei avea parte de câteva ore minunate într-o companie interesantă!
Balanţă – Astăzi poate fi o zi armonioasă şi plină de romantism în iubire, alături de persoana pe care o îndrăgeşti. Puteţi petrece timp de calitate în doi, moment prielnic pentru a vă face declaraţii, pentru a lega sentimente mai profunde, pentru a face planuri de viitor sau pentru a lua decizii importante! Deschide-te către o nouă etapă de viaţă şi fă un pas important înainte!
Scorpion – Gândeşte-te bine dacă ceea ce simţi pentru o persoană este proiecţia unor speranţe sau este chiar realitate. Este posibil să fi ridicat pe un piedestal pe cineva şi să îi fi conferit calităţi pe care nu le are de fapt, iar într-un final să ajungi să fii dezamăgit. Este indicat să fii cu picioarele pe pâmânt, să ai încredere în experienţa acumulată până acum şi să priveşti totul din lumina obiectivităţii şi nu a ataşamentelor!
Săgetător – Treci printr-o etapă de maturizare din toate punctele de vedere, iar acest fapt se cunoaşte şi în relaţiile pe care le înnozi acum cât şi în cele de care te detaşezi. Te simţi mult mai responsabil faţă de deciziile pe care le iei, ai mai multă încredere în tine şi reuşeşti să afli ceea ce vrei cu adevărat! Nu renunţa la principiile solide pe care le-ai dobândit şi nici la filosofia ta de viaţă, dar mergi înainte către ceea ce simţi!
Capricorn – Pe de-o parte te confrunţi cu probleme nu tocmai plăcute din trecut, dar pe de alta eşti înconjurat de experienţele pozitive, chiar minunate, ale prezentului. Este important să ai încredere în ceea ce simţi acum, să închizi cât mai curând poarta către ceea ce a fost şi să priveşti către dorinţele ce vrei să ţi se împlinească în viitor. Abordează totul cu optimism şi cu încântarea unui nou început!
Vărsător – Eşti mai sensibil ca de obicei în faţa unor cuvinte pe care ţi le spune persoana iubită, iar orice conversaţie cu ea te-ar putea întoarce pe dos. Este indicat să fii mai cerebral, să nu iei totul personal şi să te detaşezi de ceea ce simţi negativ. Totodată, nu te axa pe detalii şi nu căuta nod în papură, ci mai degrabă arată-te înţelegător. La locul de muncă, ai în faţă un proiect nou, dar nu cumva tratezi lucrurile un pic eronat? Fii mai corect în aprecieri, pentru că astăzi ai tendinţa de a deforma realitatea.
Peşti – Fiindu-ţi permanent teamă de ce o să spună ceilalţi dacă-ţi exprimi punctul de vedere mai liber şi arăţi ceea ce simţi, nu faci altceva decât să te retragi în umbră! Nu ţine cont de suspiciunile sau răutăţile celor din jur ori de câte ori le spui că vrei să faci un anumit lucru, deoarece contează doar ceea ce vrei tu cu adevărat! Din punct de vedere fizic, deţii energia necesară pentru a te vindeca singur, totul este să-ţi priveşti corpul cu o atitudine pozitivă. Caută ceea ce nu-ţi prieşte şi elimină-l.