Jucătorul de tenis Horia Tecău a declarat că nu va prelua funcţia de căpitan al echipei României de Cupa Davis. Tecău a pus refuzul său pe seama faptului că nu are timpul necesar pentru a se dedica acestui proiect.
„Este exclus să fiu căpitanul echipei României de Cupa Davis. Nu am timpul necesar să mă dedic acestui proiect. Pentru a fi căpitan trebuie să aloci timp şi energie, iar calendarul meu competiţional nu îmi permite. Nu aş avea timp să pregătesc echipa României de Cupa Davis aşa cum mi-aş dori”, a declarat Horia Tecău.
Refuzul acestua vine la doar câteva zile distanţă după ce preşedintele Federaţiei Române de Tenis (FRT), George Cosac, îl enumerase printre candidaţii pentru funcţia de căpitan al echipei de Cupa Davis, alături de Victor Hănescu şi Florin Mergea.
Horia Tecău a anunţat că îşi propune ca în debutul anului 2018 să câştige Australian Open alături de partenerul său de dublu, olandezul Jean-Julien Rojer.
„Am încercat la Turneul Campionilor să facem ce am putut mai bine, însă nu am reuşit. Cred că dacă am fi câştigat acel prim meci lucrurile ar fi stat altfel. Dar a fost totuşi un an bun pentru noi (n.r. – alături de partenerul său de dublu Jean-Julien Rojer). Am discutat şi vom continua împreună, am un parteneriat bun cu Rojer. Avem destule lucruri de îmbunătăţit, dar şi şansa să facem ceva frumos. Anul viitor ne-am propus să progresăm. Vreau să fiu un partener mai bun şi să îl ajut mai mult pe Rojer. Ne dorim să câştigăm în Australia (n.r. – Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului) şi de aceea trebuie să ne pregătim foarte bine în săptămânile care urmează”, a adăugat Horia Tecău.
Cristi P.