Jucătorul de tenis român Horia Tecău s-a calificat în ultimul act al US Open. Performanţa compatriotului nostru a fost reuşită în cadrul probei de dublu masculin, unde Tecău face pereche cu olandezul Jean-Julien Rojer.
Cei doi au trecut în semifinale de principalii favoriţi la câştigarea ultimului turneu de grand slam al anului, Henri Kontinen/John Peers (Finlanda/Australia), cu scorul de 1-6, 7-6(7/5), 7-5, după un meci care a durat două ore şi opt minute.
În ultimul act al US Open, Tecău şi Rojer vor juca împotriva perechii Feliciano Lopez/Marc Lopez, spaniolii dispunând în semifinale de americanii Bob Bryan şi Mike Bryan, cu scorul de 3-6, 6-3, 6-4.
Prezenţa în finala ultimului turneu de grand slam al anului le-au adus lui Tecău şi Rojer caliicarea la Turneul Campionilor care va avea loc în luna noiembrie la Londra.
Tecău ar putea bifa şi a doua finală la US Open, el fiind calificat în semifinalele probei de dublu mixt unde face pereche cu CoCo Vandewege.
Autor: Cristi P.