Horia Brenciu și-a exasperat soția! Ce ritual are înainte de spectacole: ”Le visez, iau masa cu ele, fac duș cu ele, numai la ele mă gândesc”

De: Cancan
Publicat: 07/03/2019 | 12:36

Noul musical în care joacă i-a acaparat lui Horia Brenciu atât viața profesională, pentru că repetă pentru rolul profesorului Higgins 7 zile din 7, cât și pe cea… personală, deoarece a ajuns să-i vorbească soției lui numai în versurile din ”My Fair Lady”.

Mă trezesc cu ariile, mă culc tot cu ariile. Le visez, iau masa cu ele, fac duș cu ele, numai la ele mă gândesc. Soției mele am început să-i răspund numai din versurile din My Fair Lady, iar copiii mei știu că atunci când tata se ceartă singur, în camera lui, doar își repetă rolul”, povestește amuzat Horia Brenciu, cel care intră în pielea profesorului Higgins în spectacolele care se vor juca între 21 și 24 martie la Sala Epika de la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City.

Dorința de a se ridica și de această dată la nivelul așteptărilor pe care publicul le are de la el îl face pe neobositul Horia să fie și mai în priză decât de obicei. „De când mi s-a oferit partitura asta, n-am mai lăsat scriptul din mână, asta și pentru că încerc, în acest scurt răstimp, să ajung la nivelul artistic al colegilor mei: Adrian Nour, Ernest Fazekas, Irina Baianț, Ana Maria Georgescu, Anca Țurcașiu și mulți alții”, declară Horia.

Nu doar colegii de scenă impun o stachetă înaltă, ci și toți membrii din echipa de producție. „Exigența lui Răzvan Dincă, regizorul producției, este proverbială. Și dacă mai adaug și discuțiile muzicale pe care le am cu Daniel Jinga, ei bine, am tot atâtea motive să încerc să mă depășesc”, mărturisește Horia Brenciu.

Biletele pentru musicalul My Fair Lady, care se va juca la sala Epika de la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City, sunt disponibile pe pe www.grandentertainment.ro, www.iabilet.ro  și pe www.myfairladythemusical.ro. Cele șase spectacolele se vor juca astfel:

Joi, 21 martie, de la 20:00

Vineri, 22 martie, de la 20:00

Sâmbătă, 23 martie, de la 15:00 și de la 20:30

Duminică, 24 martie, de la 15:00 și de la 20:30