Horia Agarici, pilotul militar, spaima rușilor. Eroul supranumit “vânătorul de bolșevici” a doborât mai multe avioane sovietice într-o singură bătălie

Într-un mijloc de vară, pe 13 iulie, acum 41 de ani, se stingea din viață într-un bloc cenușiu din cartierul Tomis Nord din Constanța, omul despre care s-au scris cântece de vitejie, fiind supranumit „Salvatorul Constanței”. După o viață plină de greutăți, asul aviației române Horia Agarici pleca în anonimat, în urma sa rămânând pentru posteritate în orașul de la malul mării o stradă care îi poartă numele, o mică placă memorială, așezată pe blocul unde și-a trăit ultimii ani de viață. Pilotul român Cezar Osiceanu a trecut în revistă faptele eroice ale lui Horia Agarici, dar semnala cu regret: „ Nicio autoritate a statului, niciodată, nu a ținut vreo festivitate în cinstea lui. Dar cert este că Horia Agarici merită mult mai multă recunoaștere și recunoștință din partea noastră”.

Numele său amintit de marele Nicolae Iorga

Horia Agarici născut în 6 aprilie 1911 la Lausanne, Elveția, a fost o personalitate complexă – poet cu câteva volume publicate, cunoscător la perfecție a cinci limbi străine, fapt care l-a ajutat să traducă mai multe cărți tehnice și de literatură, absolvent de şcoală militară de elită și pilot de prim rang în aviația română. După tată, se trăgea din neamul răzeşesc al Agârâcilor din Popeştii Vasluiului, neam care, cu timpul, au ajuns slujitori domnești și au intrat în mica boierime. Se pare că însuși Nicolae Iorga menționează un domn moldovean pe nume I. Agarici din Roman, care îşi donează o parte din avere Academiei Române.

El este chiar bunicul viitorului aviator Horia Agarici. În 1929, la vârsta de 18 ani, a început studiile la Școala Politehnică din Timișoara, însă din motive financiare, a decis să renunțe la drumul ales și să se înscrie la Școala de Ofițeri de Aviație din București. După obținerea brevetului de pilot de război în 1934, proaspătul aviator militar va activa în cadrul mai multor escadrile, zburând pe diferite tipuri de avioane, fiind înaintat la gradul de locotenent aviator în iunie 1937.

Cât a plătit acest bucureștean, în localul lui Mugur Mihăiescu, pentru un singur...

Cine are CIFRUL de la seiful lui Silviu Prigoană. Averea fabuloasă pusă în...

Începutul celui de-al Doilea Război Mondial îl găsește pe tânărul ofițer staționat la Mamaia, în cadrul Escadrilei 53 Vânătoare, care era înzestrată cu modernele avioane de vânătoare britanice Hawker Hurricane. Acestea aveau ca misiune apărarea aeriană a litoralului, în vreme ce subunitățile înzestrate cu aparate germane de zbor (He-112 și Bf-109) rămăseseră în apropierea Bucureștiului pentru a-l apăra. Se pare că alegerea Statului Major Român de a repartiza astfel forțele aeriene nu a fost întâmplătoare, fiind cunoscut faptul că motoarele englezești erau mai rezistente decât cele germane, iar apărarea Dobrogei presupunea zboruri de până la 200 kilometri în largul mării.

În pofida tuturor pregătirilor, la 22 iunie 1941- ziua intrării României în război – Dobrogea era lipsită de aviație de vânătoare. Cu o zi înainte, Escadrila 53 decolase de pe aerodromul Mamaia și aterizase la Buzău, în vederea unei misiuni de protecție a unui grup de bombardament. Doar Horia Agarici nu plecase cu escadrila, deoarece aparatul său de zbor se afla în reparații și nu avea cu ce să zboare.

Salvatorul Constanței

23 iunie a fost ziua în care locotenentul Agarici s-a acoperit de glorie, câștigându-și renumele de „Salvatorul Constanței”. Celebra luptă pe care a purtat-o cu aviația sovietică a fost rememorată chiar de către Horia Agarici și povestită pe larg ziariștilor:

„Până să se lumineze, lucram cu soldații și maiștrii mecanici la ultima punere la punct a avionului meu. Deodată, ne-am pomenit cu zgomot de avioane și de explozii la Constanța; curând după asta, cu flăcări și fum. Primul val de avioane de bombardament reușise atacul prin surpriză și lovise în regiunea portului. Antiaeriana a deschis un foc de iad, dar puțin cam târziu. Valul de avioane a plecat. La următorul val de bombardiere, care a venit când începuse să răsară soarele, am primit comunicarea că pot pleca. Mi-am lăsat din reparat avionul, m-am urcat în celălalt, l-am încercat și am plecat”.

Este necesară o precizare aici: în hangarele de la Mamaia se mai afla și un al doilea aparat Hurricane, tot în reparații. Acesta avea probleme cu supraîncălzirea motorului și putea fi folosit în zbor pentru perioade mai scurte. dar a fost tot ce a avut nevoie Agarici să intre în istorie!
La vânătoare de ruși, împotriva tuturor regulamentelor militare, fără ordin și fără coechipier, cu un singur rezervor plin

Horia Agarici își continuă povestirea: „Urcarea a fost ca în ascensor. Sus, și încă din timpul urcării, am căutat să întretai drumul valului de avioane, dar nu l-am mai găsit, cu toate că scormonisem și peste, și sub câteva valuri de nori de prin largul mării. Mă întorceam la aerodrom când observ în fața mea o formație de linii subțiri: avioane de bombardament, văzute din spate. Am pus viteză maximă, am luat ceva înălțime și, în atacuri, cu deschiderea focului de la numai 150 metri distanță și, cu continuarea lui până aproape de ciocnire, trăgând mereu, am doborât, în patru atacuri, în timp de circa un minut, trei avioane. Atacurile au fost atât de repezi încât, de exemplu, la primul avion doborât, s-au găsit numai vreo 36 de cartușe trase de mitraliorul din spate. Primul avion a aterizat, lovit în motoare, rezervoare și radiatoare, aproape de aerodrom, pe Peninsula Kituc, și personalul lui a fost capturat. Al doilea avion a intrat în vrie și a căzut în mare, la circa 10 kilometri de Băile Mamaia, iar al treilea a aterizat forțat la Traian-Val, iar echipajul a fost capturat. Avionul cu care am plecat era al unui camarad și avea un defect la limitatorul compresorului, din care cauză, când am zburat cu el, au fost momente când a trecut în supraputere. Din acest motiv, după al doilea atac, a început să-mi arunce ulei pe geam, să se înfierbânte și să piardă putere, lucru pentru care am fost obligat să întrerup atacul la al treilea avion doborât pentru a nu strica motorul avionului meu”.

Ravagii într-o singură bătălie aeriană

O astfel de faptă de arme, exact la începutul războiului, a reprezentat un atu important în ceea ce privește moralul trupelor, ziarele și radioul prezentând pe larg acțiunea lui Horia Agarici, care a fost decorat cu „Coroana României” și „Crucea de fier” germană, ambele germane, dar și cu Ordinul Virtutea Aeronautică.
Mai mult, în scurt timp, a apărut și un cântec compus de Gherase Dendrino pe versurile lui Păstorel Teodoreanu, care începea astfel: „A plecat la vânătoare Agarici / A plecat ca să vâneze bolșevici”. Veteranii celui de-al Doilea Război Mondial își amintesc și acum cum îl fredonau atunci când avioanele cu cocardă tricoloră survolau linia frontului.

Au urmat mai multe bătălii în care Escadrila 53 condusă de maiorul Agarici a doborât 54 de avioane sovietice, pierzând unul singur.
Ziua de glorie a Escadrilei 53 a avut loc la 30 iunie 1941, când în urma bătăliilor aeriene deasupra Mării Negre, a distrus 10 avioane sovietice, fără nicio pierdere de partea română. Pentru cele 25 de victorii obținute în primele cinci zile de război, piloții acestei unități de elită au fost vizitați, felicitați și decorați de către generalul Ion Antonescu.

Victorie dincolo de hotarele țării

O altă luptă aeriană este amintită chiar de către Agarici, când la 18 iunie 1943, undeva pe cerul Crimeei, la bordul unui avion german Bf-109G, a doborât un avion de vânătoare sovietic LaGG-3: „Am intrat odată, la o spargere de front, într-un adevărat iad aerian, de câteva sute de avioane. Am doborât un avion advers, după o luptă destul de complicată, în care era să mă ciocnesc de câteva ori prin roiul care bâzâia pe cer”.

Începând cu luna mai 1943, Horia Agarici a preluat comanda Escadrilei 53, care a fost dislocată pe aerodromul Mizil şi a intrat în compunerea unei unităţi germane care apăra zona petroliferă Prahova. Se cunoaşte faptul că în timpul raidului american de la 1 august 1943,Operaţiunea „Tidal Wave”, escadrila a fost creditată cu două bombardiere B-24 „Liberator” doborâte.

Spre sfârșitul războiului, în15 decembrie 1944, Escadrila 53 a fost desființată, dar în amintirea acestor eroi, escadrila de avioane F-16, înființată în 2016 pe Baza 86 Aeriană de la Borcea-Fetești, și-a luat denumirea de “Escadrila 53 Vânătoare”.

Persecutat de comuniști pentru „crime de război”

După război și sub ocupație sovietică, Horia Agarici a avut mult de suferit, iar meritele sale de până atunci i-au devenit „nelegiuri”. După 23 august 1944, ruşii şi comunişti i-au reproşat faptul că a distrus avioane ale “prietenei” URSS. Răspunsul lui Horia Agarici a fost unul simplu şi fără echivoc: „Aş fi doborât orice avion inamic, indiferent dacă ar fi fost rusesc, american sau german, atâta vreme cât el îmi ameninţa ţara”.

În 1955, a fost considerat criminal de război și a fost degradat. Ulterior, a fost grațiat și i s-au redat gradele, însă niciodată nu a fost reabilitat complet de statul român, stigmatul de „criminal de război” rămânând până astăzi.

Paul Agarici, fiul lui Horia, s-a născut pe 4 iulie 1947, însă acesta a fost luat imediat de stat din braţele mamei şi trimis la casa de copii timp de 14 ani. Motivul? Era fiul unui criminal de război. În tot acest timp, tatăl său a fost nevoit să își găsească de lucru pe unde putea, dar absolut nimic în domeniul pe care îl stăpânea la perfecție – a fost contabil o vreme dar şi mecanic auto în Eforie, electrician la Întreprinderea de Transporturi Constanța sau lucrător la o gospodărie agricolă. O vreme chiar s-a ascuns la Mina Altân Tepe din nordul Dobrogei. Așa își “onorau” comuniștii români eroii.

A încetat din viață în 1982, la vârsta de 71 de ani, după o viață în care a luptat cu sovieticii, cu sărăcia și cu nedreptățile. A fost înmormântat cu onoruri militare.