Fostul solist al trupei Compact, Leo Iorga, a murit, sâmbătă, a anunțat cântărețul și compozitorul, Adrian Ordean. Artistul avea 54 de ani și, în ultimii ani de viață, s-a luptat cu cancerul. Astăzi, celebrul cântăreţ a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti. Printre colegii de breaslă care au venit să îi aducă un ultim omagiu lui Leo Iorga se numără şi membrii trupei Holograf, Mugurel Vrabete şi Edi Petroşel.
„A fost cel care a reuşit cu mare, mare dibăcie să menţină sonoritatea Compact, însă în performanţe mult, mult mai bune. Am aflat că este bolnav acum opt sau nouă ani de zile, când noi eram la o şedinţă foto, mi-aduc aminte şi unde, pentru o copertă, după care au urmat anii ăştia de luptă. Fără modestie spun, că şi noi am ajutat de multe ori cum am putut şi îmi pare rău că lupta nu a fost câştigată”, a declarat cu durere în suflet, Mugurel Vrabete, bassistul trupei Holograf.
„Vă imaginaţi cât de greu a putut să fie, de fapt, el a mai trăit nouă ani după ce a aflat că este bolnav. E un exemplu pentru noi toţi„, a mărturisit şi Edi Petroşel.
Solistul rock Leo Iorga s-a născut la 2 decembrie 1964, la Arad. Începea să cânte la 14 ani ca toboşar (1978), în trupa liceului „Ioan Slavici” (1980-1982). Cântă la trupa Hidro Grup 8 ca toboşar şi vocal. Până în 1985, colaborează cu grupul Pacific, apoi se alătură trupei Sui Generis din Arad (1985-1987). În 1988, cântă ca solist la grupul Cargo, lansând hiturile „Brigadierii”, „Povestiri din gară”, „Erata”.
Din toamna lui 1988 până în 1996, este solist al grupului Compact, în componenţa Leo Iorga, Adrian Ordean, Vlady Cnejevici, Teo Peter, Emil Laghia şi Leluţ Vasilescu, formaţie catalogată de Florian Pittiş şi mulţi alţii drept „formula de aur” a trupei Compact. În această formulă a lansat hituri ca: „Singur în noapte”, „Mă voi întoarce”, „Să te gândeşti la mine”, „Toamnă în sufletul meu”, „Trenul pierdut”, „Ploaia”, „Cine eşti tu, oare?”, ”Cine-i vinovat?”, ”Te visez mereu”. Cu Leo Iorga vocal, trupa Compact cântă la Festivalul „Mitt Ein Ander” de la Berlin, în 1989 şi efectuează trei turnee în Republica Moldova (1988, 1990, 1992).
În 1990, participă la turneul „British Rock for Romania”, alături de trupele Crazy Head, Jesus Jones, Skin Games. În 1991, Leo Iorga cântă, alături de Compact, în recital la Festivalul Mamaia, când este lansat albumul ”Cine eşti tu, oare?”. În 1992, participă la festivalul „Rock ’92”, alături de două nume celebre ale rockului mondial: Uriah Heep şi Ian Gillan Band, iar în 1993 susţine două concerte (Braşov şi Sofia) alături de legendara trupă Nazareth. În 1994, participă la Skip Rock Festival, alături de celebrul grup Jethro Tull, iar în 1993, 1994 şi 1995 – la mega-turneul Marlboro Music, alături de Holograf, Iris, Direcţia 5. În aceeaşi perioadă este lansat albumul ”Mă voi întoarce”. În 1995 apare albumul ”Compact ’88 – ’95”, potrivit Agerpres.
Din 1997 până în anul 2001 a cântat în trupa Schimbul 3, iar din 2003 cântă acompaniat de grupul Pacifica. În 2009, deschide Festivalul ”Cerbul de Aur” de la Braşov cu hitul ”Singur în noapte”. Anul 2011 a fost extrem de dificil pentru Leo Iorga, fiind diagnosticat cu cancer şi supus unei intervenţii chirurgicale dificile, din cauza unei tumori la plămân. Artistul a revenit pe scenă la câteva luni după operaţie. A lansat cu Pacifica albumul ”După ani şi ani”, în martie 2012. Alături de Pacifica, la Cluj, cântă la ”Grand Arena Opening”, în deschiderea celor de la Scorpions. În octombrie 2012 fondează, alături de Adrian Ordean, trupa PACT by Leo Iorga & Adi Ordean. La începutul anului 2014 apare albumul ”Numărul unu” al trupei. Împreună cu colegii de la PACT, a filmat un videoclip pentru piesa „Cântec de Crăciun” în care Leo apare alături de Paul şi Edy.
Din 2017, începuse să cânte cu Compact B, în calitate de invitat, dar şi cu Pacifica.