Hidrologii avertizează! Cod portocaliu de inundații pe râuri
Hidrologii au emis, vineri, o avertizare Cod portocaliu de inundații pe râuri din județul Harghita, valabilă până sâmbătă, la ora 3.00. Potrivit specialiștilor, din cauza precipitațiilor abundente se pot forma viituri, iar pe unele râuri vor fi depășite cotele de inundație.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis, vineri, o avertizare Cod portocaliu de inundații pe mai multe râuri din județul Harghita.
Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, se pot produce scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri importante de debite cu posibile depăşiri ale cotelor de inundație.
Avertizarea a intrat în vigoare vineri, la ora 19.30, și este valabilă până sâmbătă, la ora 3.00.
Tot până sâmbătă dimineața, mai sunt sub avertizare Cod galben de inundații râuri din județele Vrancea, Vaslui și Galați, iar alte râuri din Harghita, Bistrița-Năsăud, Caraș Severin, Gorj sunt, vineri, sub avertizare Cod galben până la ora 24.00.
Hidrologii au emis avertizări Cod galben și portocaliu și pentru Dunăre, urmând să fie afectate judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Constanţa şi Tulcea.