În vârstă de 23 de ani, Hervin Ongenda va purta în noul sezon la FC Botoșani tricoul cu numărul 10. El a semnat contract dar urmează să facă vizita medicală după care va fi legitimat. Nu va putea intra în meciul cu de astăzi din prima etapă a Ligii I cu CFR Cluj și este puțin probabil să fie folosit în primele trei-patru etape deoarece încă are nevoie de pregătire fizică.
„E un jucător foarte bun, eu cred mult în el. În ultima perioadă nu a jucat la nivelul la care era obișnuit, de aceea am și reușit să-l aducem. Un jucător de nivelul lui e destul de greu de adus în România. Îi mulțumesc lui Florin Manea, numai el a făcut posibil să vină aici…dar și datorită faptului că am o relație bună cu el, mi l-a prezentat și toți din stafful tehnic am fost de acord. E un jucător foarte bun, cu calități individuale incredibile. Noi, la Botoșani…părea foarte greu de adus, dar acum suntem fericiți, rămâne de văzut ce reușește să facă, dar va reuși că eu cred mult în el”, a declarat Marius Croitoru, noul manager sportiv al FC Botoșani.
Hervin Ogenda poate juca pe postul de mjlocaș ofensiv dar și mijlocaș dreapta sau stânga. Are 27 de meciuri în prima ligă din Franța și un gol marcat, cel mai important club la care a evoluat fiind PSG.