CIUDATENIE. Anton Helesteanu a fost, in cele din urma, infrant. Pe lista lui Gheorghe Constantin (medalion) au ramas insa arbitri in „neregula” Pedeapsa. Comitetul Executiv al FRF a trimis la plimbare zece arbitri, iar din randul observatorilor nu vor mai face parte fosti „cavaleri ai fluierului” Cristian Blanuta Returul campionatului precedent a declansat numeroase scandaluri, in prim-plan aflandu-se arbitrii. Mircea Sandu si chiar seful CCA, Gheorghe Constantin, au anuntat masuri drastice. „Fluierasii” poate au crezut, atunci, ca e doar o gluma, iar subiectul, atat de dezvoltat in primul rand de presedintii de cluburi, va fi dat uitarii. Nu a fost asa. Comitetul Executiv a taiat, in prima zi a acestei saptamani, in carne vie. Au fost exclusi din arbitraj nu mai putin de sase „centrali” si patru „asistenti”: Marian Salomir, Anton Helesteanu, Vasile Bratu, Silviu Bogdan, Viorel Sandu, Orlando Trandu, Daniel Burloiu, Dan Bargaoanu, Ispas Cojocaru si Cornel Avram. De asemenea, alti noua arbitri si asistenti, intre care Marius Martis, au fost trimisi in Liga a II-a. In schimb, au fost pastrati Sorin Corpodean, unul dintre cei mai controversati „centrali”, Tiberiu Lajos, Ionica Serea.
Ieseanul Anton Helesteanu a fost singurul dintre cei „decapitati” care se astepta la acest lucru. Mai mult, moldoveanul a dezvaluit ca avea informatii sigure care conduceau la excluderea lui. „Nu comentez decizia. Eu nu caut scandal. Asa a fost sa fie, nu m-am nascut arbitru si de aceea nu este o tragedie”, a comentat Helesteanu. Acesta a mai precizat ca lovitura cea mai grea a primit-o atunci cand i-a fost retras ecusonul FIFA, nu acum, cand a fost scos din arbitraj. „Imi propusesem sa o iau de la capat, sa fiu in varf, dar apoi am inteles ca nu mai am nici o sansa”, a continuat fostul arbitru. El a mai lasat de inteles ca alaturi de cei disponibilizati ar mai fi avut loc si altii, dar nu a dat nume. Gheorghe Constantin a tinut sa precizeze ca nimeni nu a fost exclus, ci doar s-au intocmit liste noi cu arbitrii care vor fi delegati pentru meciurile din Liga I si a II-a. Nici observatorii nu au scapat. Din randul acestora vor face parte doar fosti fotbalisti, renuntandu-se la cei care, in tinerete, au fost arbitri. Masura a fost luata de catre directorul general al federatiei, Ionut Lupescu, cel care se va ocupa de delegari.