Heaven, sase spectacole intr-o singura zi
Adina, Roxana si Aliana au reusit sa stabileasca un record personal. Trupa Heaven va sustine, duminica, nici mai mult si nici mai putin de sase spectacole in Moldova. Toate intr-o singura zi, lucru posibil datorita faptului ca locatiile se afla la distante mici una de alta. Se pare ca fetele au debutat cu dreptul in campania electorala, mai ales ca cele sase cantari vin dupa alte doua sustinute in acelasi weekend, in alte colturi ale tarii. La fel ca toti ceilalti cantareti, Heaven nu tine cont de culoarea politica atunci cand vine vorba de contracte serioase. Si mai bine de atat nu se poate. In doar trei zile cele trei componente ale trupei vor avea de impartit aproape zece mii de euro. Potrivit ofertelor facute de Adina Postelnicu, lidera formatiei, partidelor politice, tariful lor variaza intre 1.200 si 1.500 de euro pe recital. In aceste conditii, suma minima pe care o vor incasa la finalul acestui weekend va fi de 9.600 de euro. (S.I.)