Haos în Capitală, noaptea trecută. Oamenii s-au înghesuit în Centrul Vechi și au făcut cozi la intrarea în cluburi!
”Ultima noapte de petreceri, întâia noapte de restricții”. Oamenii s-au înghesuit seara trecută în Centrul Vechi al Capitalei și au stat la coadă pentru a intra în cluburi și localuri. Haosul vine după ce s-au anunțat noile restricții ale autorităților. Numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus este ridicat, ajungând la minimum 15.000 de infectări zilnic.
Petrecerile au fost în toi seara trecută, cu o noapte înainte de intrarea în vigoare a noilor restricții, după ce numărul de persoane infectate cu noul coronavirus se află pe o pantă ascendentă. De asemenea, România se află în topul țărilor care au cele mai multe decese din Europa, cauzate de Covid-19.
În Capitală, seara trecută, s-au format cozi la intrările cluburilor, fiind și ultima noapte de ”libertate” pentru mulți dintre cetățeni. De luni intră în vigoare noi măsuri pentru comunitate, după ce rata de infectare a ajuns la 16,53 la mia de locuitori în Capitală. De asemenea, oamenii legii au făcut filtre pentru a se asigura că măsurile sunt respectate. Petrecerile s-au ținut în toi și mulți tineri s-au „ancorat” în fața ușilor pentru a intra în cluburi. Chiar dacă temperaturile au fost scăzute, terasele au fost pline în Centrul Vechi. De asemenea, s-a cerut și certificatul verde.
Și în Timișoara au avut loc filtre ale oamenilor legii, aceștia împărțind peste 60 de amenzi celor care nu au purtat masca de protecție.
Începând de luni, 25 octombrie, vor intra în vigoare noi restricții.
Noi restricții aprobate de CNSU
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat, vineri, noile restricții pentru limitarea răspândirii infectărilor cu noul coronavirus. Printre acestea se regăsesc carantina de noapte, magazine închise la ora 21 și evenimente private interzise pentru o perioadă de 30 de zile.
Noile măsuri sunt cuprinse în Hotărârea 91 a CNSU și trebuie aprobate prin hotărâre de guvern. Restricțiile aprobate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență sunt următoarele:
- interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22,00-05,00, cu anumite excepții;
- interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, desfășurării activității operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, în intervalul orar 21,00-05,00;
- activitatea restaurantelor, cafenelelor etc. în interiorul clădirilor și la terase să fie permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05,00-21,00;
- interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci pentru o perioadă de 30 zile, precum și organizarea și desfășurarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), a concertelor și spectacolelor;
- interzicerea participării spectatorilor la competițiile sportive;
- accesul la toate activitățile și evenimentele organizate în perioada de 30 de zile conform prezentei hotărâri, să fie permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală;
- organizarea programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puțin 50% din angajați;
- accesul vizitatorilor în toate instituțiile publice centrale și locale, operatorilor economici, care funcționează în clădiri de birouri private, să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării;
- abilitarea Ministerul Educației în vederea emiterii ordinului de ministru privind modificarea structurii anului școlar 2021-2022;
- instituirea obligativității purtării măștii de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.
Sursă foto: capturi video Antena 3