Handbalista Ada Iliescu, clipe de coșmar după ce a fost suspectă de leucemie: nu mai aude cu urechea dreaptă, iar la stânga are mari probleme
Coşmarul prin care trece handbalista Ada Iliescu, 26 de ani, pare fără sfârşit. În vară a suportat o operaţie de hernie cervicală, dar probleme medicale au revenit. A suferit o cădere de calciu, a fost dusă la spital, iar acolo veştile au fost cutremurătoare. E suspectă de leucemie.
„Într-o primă fază, mi s-a spus că este o anemie severă, dar la Spitalul Fundeni mi s-a transmis că sunt suspectă de leucemie. Sper să nu fie aşa. Am repetat analizeze şi aştept rezultatul. Când credeam că am mai trecut un hop, constat că am ajuns la limită. Nu ştiu cât mai duc. La ultima operaţie, s-a întâmplat ceva groznic. Am avut implantat un cateter, având artera blocată. Am simţit cum mi se răceşte capul şi mi-am zis: ‘Până aici mi-a fost!‘”, a spus Ada Iliescu pentru Libertatea.ro.
Sportiva care a evoluat pe postul de centru şi extremă dreaptă la Victoria Bucureşti are probleme mari şi cu auzul. „Soluţia ar fi un implant de trunchi cerebral, altfel nu are cum să-mi lege aparatul auditiv…În spitalele româneşti, dacă nu ai bani, poţi muri liniştit acasă. Doctorul care m-a operat mi-a spus că sunt efecte secundare ale bolii: meningită, leucemie„, a mai spus handbalista care acum nu mai aude cu urechea dreaptă, iar la stânga are mari probleme.
Haideți să o ajutăm pe Ada!
Întreaga comunitate sportivă a răspuns apelului sportivei, făcându-se eforturi mari pentru a strânge banii necesari pentru următoarele intervenții chirurgicale. Colegii de breaslă au făcut donații importante și s-au organizat licitații pentru a se strange suma de bani necesară.
Cine poate să doneze pentru Ada Iliescu o poate face folosind următoarele conturi:
Iliescu Elena Adriana
RO06BRDE445SV75564974450 BRD (lei)
RO48INGB0000999905663489 ING (euro)
(Cod Swift: INGBROBU) RO57INGB0000999902831218 ING (lei)