Astăzi vor avea 3 partide de la Campionatul European de Handbal Feminin din Danemarca. În urma acestora vom afla atât numele celor două finaliste, cât și formația ce se va clasa pe locul 5.
Începând cu ora 19:00 se va disputa partida dintre Franța și Croația, din cadrul primei semifinale de la C. E. din Danemarca. Selecționata din „Hexagon” este una dintre favoritele „careului de ași”, francezele necedând nici măcar un duel la acest turneu final! Aceasta le-a învins până acum pe Muntenegru (24-23), Slovenia (27-17), Danemarca (23-20), Spania (26-25) și Suedia (31-25), singurul pas greșit al elevelor lui Krumbholz venind în urma confruntării cu Rusia (28-28).
De la ora 21:30 se va disputa cea de-a doua semifinală, Norvegia – Danemarca. În ciuda faptului că danezele vor juca pe teren propriu, adversara României din Grupa Principală este cotată cu prima șansă în vederea obținerii victoriei, aceasta fiind singura echipa ce a evoluat „ceas” la turneul final, învingându-le rând pe rând pe Polonia (35-22), Germania (43-23), România (28-20), Olanda (32-25), Croația (36-25) și Ungaria (31-21).
De asemenea, va amintim faptul că tot astăzi, dar de la ora 16:30, va avea loc disputa Rusia – Olanda, ce va decide ocupanta poziției a 5-a la finalul Campionatului European.
Programul zile din Danemarca
V 16:30: Rusia – Olanda;
V 19:00: Franța – Croația;
V 21:30: Norvegia – Danemarca.