Halucinant! Un român din Italia s-a conectat la contorul vecinului ca să fure curent. Care a fost scuza folosită atunci când a fost prins!
Incredibil! Un român domiciliat într-o localitate de lângă Trento, Italia, a fost prins conectat la contorul vecinului.
Tânărul, care lucrează ca electrician de meserie, s-a conectat ilegal la contorul vecinului său cu un sistem ingenios care i-a permis pentru o perioadă de timp să fure energie electrică de la acesta.
Numai că vecinul său a devenit suspicios după ce costul facturilor a crescut considerabil în ultima vreme, iar apoi s-a decis să realizeze niște verificări.
Conexiunea ilegală a fost apoi demascată de un alt electrician chemat special pentru a verifica situația contoarelor. De fapt, profesionistul a reușit să vadă cum orice activare de lumină sau energie din apartamentul hoțului era înregistrată pe aparatul din cealaltă locuință.
Pe data de 16 februarie, bărbatul s-a prezentat în fața judecătorului. Aici ar fi justificat cele întâmplate spunând că nu avea bani pentru a plăti facturile, scrie stiridiaspora.ro.
Starea sa de sărăcie temporară l-ar fi obligat, prin urmare, să recurgă la soluții alternative. Acum, el a fost supus controlului judiciar și este obligat să se prezinte și să semneze „condica” de trei ori pe săptămână. Acesta ar urma să presteze și muncă în folosul comunității și să plătească o despăgubire pentru prejudiciul cauzat, în valoare de 250 de euro.
Sursa foto: Arhiva Cancan