Halucinant! O influenceriță din Rusia, însărcinată cu fiul vitreg pe care l-a crescut de când avea șapte ani. Cei doi își afișează fericirea fără rușine în online
Caz uimitor, al unei femei celebre din Rusia. Marina se căsătorește cu Vladimir, fiul său vitreg pe care l-a crescut timp de 13 ani, împreună cu alți patru frați ai lui.
Marina Balmaşeva are 35 de ani și este originară din orașul Krasnodar, Rusia. Femeia a devenit cunoscută în țara sa, după ce a reușit să slăbească mai bine de 60 de kilograme într-un timp record.
La ora actuală, viitoarea mămică are o comunitate de peste 400.000 de oameni care o urmăresc zilnic. Aceasta se întreține din contractile de publicitate pe care le are și, mai nou, prin povestea șocantă pe care a prezentat-o fanilor săi.
„Ne căsătorim! El este Vladimir, logodnicul meu. Mi-a fost fiu vitreg de când avea șapte anișori.”, a spus aceasta în fața fanilor săi.
Marina a fost căsătorită cu tatăl viitorului ei soț, Alexei Balmașev, timp de zece ani, iar după divorț, Vladimir și alți trei frați ai lui au rămas în creșterea tinerei.
„Nu ai de unde să ştii pe ce căi te va duce viaţa până când nu întâlneşti persoana care te face să zâmbeşti tot timpul. Sunt conştientă că multă lume ne va judeca şi ne va pune la zid, alţii ne vor susţine, dar ne-am hotărât să ne căsătorim şi asta ne face fericiţi. Vă dorim şi vouă să fiţi la fel de fericiţi ca noi”, a anunțat Marina.
La doar câteva săptămâni după ce au dezvăluit că formează un cuplu, Marina și Vladimir au șocat din nou. Cei doi urmează să devină părinți!
CITEȘTE ȘI: Vulpița, la un pas de leșin după provocarea vieții: ”Aoleu, aoleu, dar unde ne duce? Îmi e frică tare!”
„Gata, m-am săturat! De astăzi, nu ne vom mai ascunde. Sunt însărcinată! Știu că este destul de devreme să anunț sarcina…mă gândeam să aștept până la următoarea ecografie, dar nu mai am răbdare! Vreau ca întreaga lume să știe că eu și Vladimir vom fi părinți.
Orice este posibil în această lume minunată”, a spus Marina, într-un video postat pe contul său de Instagram.